Din cauza riscurilor asociate amplasării specifice în interiorul clădirii, preţurile solicitate pentru un anumit tip de locuinţe sunt sensibil mai mici.
Când te afli în căutarea unei locuinţe, preţul e unul dintre cele mai importante criterii de selecţie. Posibilitatea realizării unei economii de câteva mii de euro cântăreşte greu în ochii cumpărătorilor. O variantă de a achiziţiona un apartament la bloc la un preţ cu până la 10% mai mic – sau chiar mai mult – faţă de altele similare constă în a opta pentru o locuinţă situată fie la parter, fie la ultimul etaj al clădirii. Potrivit datelor www.imobiliare.ro, locuinţele din blocurile vechi situate la ultimul etaj au un preţ de vânzare cu până la 11,5% mai mic decât unităţile locative similare, dar situate la un etaj intermediar. Preţuri mai mici sunt practicate şi în cazul apartamentelor de la parter, cea mai mare diferenţă ajungând la 10,6% în acest caz. (Analiza realizată de www.imobiliare.ro a luat în considerare un număr de 4.454 de anunţuri imobiliare valabile în luna aprilie ce vizează vânzarea de apartamente vechi cu două camere.)
Terasa, între atu şi dezavantaj
Dacă terasa este un atu în cazul construcţiilor noi – penthouse-urile, de pildă, fiind de regulă cele mai scumpe apartamente dintr-un bloc nou -, aceasta este şi principala obiecţie invocată de către cumpărători la achiziţia unui apartament vechi situat la ultimul etaj, din cauza pericolului de inundaţii. Pentru acest tip de locuinţe, cea mai mare diferenţă de preţ este întâlnită în Constanţa. Aici, un apartament amplasat la ultimul etaj costă, în medie, 42.870 euro, cu 11,5% mai puţin decât o locuinţă similară, dar situată la un etaj intermediar, pentru care proprietarii solicită puţin peste 48.400 de euro. În Timişoara, locuinţele situate la ultimul etaj sunt cu 7,5% mai ieftine, preţul solicitat de proprietari în acest caz fiind de 873 de euro pe metru pătrat util, faţă de 944 de euro pe metru pătrat util, în cazul unităţilor locative din acelaşi bloc, dar amplasate la un etaj intermediar. În Bucureşti, apartamentele situate la ultimul etaj sunt mai ieftine, în medie, cu 6,9%. Astfel, diferenţa calculată pentru o locuinţă cu două camere din Capitală, cu o suprafaţă utilă de 55 de metri pătraţi, reprezintă aproximativ 4.300 euro.
Parterul nu e o problemă atât de mare pentru bucureşteni
Semnificativ mai ieftine sunt şi apartamentele de la parterul blocurilor vechi, chiar dacă din motive complet diferite: traficul intens, subsolul blocului şi teama de spargeri sunt principalele obiecţii ridicate de cumpărători. Aceste dezavantaje se reflectă şi în preţ. În Iaşi, spre exemplu, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu două camere situat la parter este de 40.648 euro, cu 10,6% mai puţin decât pentru o locuinţă situată la un etaj intermediar, pentru care proprietarii solicită, în medie, 45.476 euro. În Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa întâlnim aceeaşi diferenţă de preţ, respectiv 4-4,1%, între cele două categorii de locuinţe. Această diferenţă reprezintă o economie de aproximativ 2.000 de euro în cazul unui apartament vechi cu două camere cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi. În Bucureşti, pe de altă parte, o locuinţă situată la parter este cu aproximativ 3% mai ieftină.
voicu daniela
as dori sa cumpara un apartament cu 2 camere in ploiesti sau bucuresti . Va rog sa-mi trimiteti o oferta.
multumesc