Cum cresc constructorii pe o piaţă aflată în scădere

scris de Adriana Lefter in categoria Construcţii, Ştirea zilei
Publicat pe: 25 Martie 2011, Ultima actualizare: 25 Martie 2011

Deşi datele statistice indică un declin susţinut al volumului de lucrări de construcţii, unele companii de profil reuşesc să se menţină pe plus.

În ultimii ani, sectorul construcţiilor s-a înscris pe o traiectorie clar descendentă. Potrivit datelor INS, doar pe parcursul lui 2010 volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare, cu 14,4% faţă de 2009. Cel mai mare declin, în valoare de 35,7%, a fost înregistrat pe segmentul clădirilor rezidenţiale. Această tendinţă s-a făcut cât se poate de vizibilă la capitolul livrări de locuinţe noi. Astfel, potrivit datelor oficiale, anul trecut au fost date în folosinţă 48.812 locuinţe la nivel naţional, în scădere cu circa 20% faţă de anul precedent. Şi pentru anul în curs, datele statistice indică deocamdată o menţinere pe traiectoria descendentă. Asta în condiţiile în care, după o uşoară creştere înregistrată anul trecut, acest sector a revenit pe scădere în prima lună a anului.

Cu toate acestea, un număr important de producători de materiale de construcţii au raportat anul trecut creşteri importante ale vânzărilor şi mizează pe evoluţii pozitive şi în 2011. Cum se explică această situaţie într-un context atât de puţin prielnic ca cel actual? Lansarea unor noi produse, crearea unor noi strategii de business şi concentrarea pe segmente mai profitabile sunt doar câţiva dintre aşii din mâneca constructorilor în această perioadă.

Ruukki: Focus pe renovări, stadioane şi proiecte logistice
Ruukki România, parte a grupului RautaRuukki, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cu 18% mai mare decât în 2009, în vreme ce avansul resimţit pe divizia de acoperişuri a fost de 8%. Potrivit lui Szoke Zoltan, director de vânzări în cadrul diviziei de acoperişuri pe România şi Bulgaria, anul acesta estimările oficiale vizează atingerea unei creşteri de minimum 10% a vânzărilor cumulate pe toate segmentele.

Reprezentantul companiei explică avansul înregistrat anul trecut prin semnarea unor contracte foarte mari pentru obiective de genul stadioanelor sau dezvoltărilor logistice, precum şi prin realizarea unui volum însemnat de exporturi. Un efect important l-a avut însă şi schimbarea strategiei companiei. „Ne-am axat pe ideea de renovare, având în vedere că scăderea ritmului pe segmentul de construcţii noi era evident. Am acţionat la timp prin campaniile derulate şi strategia stabilită de comun acord cu distribuitorii şi montatorii, astfel că am reuşit să rămânem pe creştere, graţie proiectelor de renovare”, spune Zoltan. Astfel, dacă în 2008 60% din vânzările de acoperişuri, spre exemplu, erau generate de construcţii noi şi doar 40% de lucrări de renovare, în 2009 procentele s-au inversat. În 2010 s-a ajuns la o pondere de 85% deţinută de renovări, iar pentru anul în curs reprezentanţii companiei estimează atingerea unui volum de 20% din vânzări pe segmentul proiectelor noi. Potrivit lui Zoltan, segmentul rezidenţial va fi cel care va genera în cea mai mare parte acest avans al comenzilor pentru construcţii noi.

Plus de 50% la cifra de afaceri într-un an
Pe un trend ascendent al vânzărilor se situează şi producătorul de adezivi, profile metalice şi vopsele Duraziv. Anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 13,5 milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de volumul de 9 milioane de euro atins în 2009. Pentru anul în curs, obiectivul companiei vizează un avans de minimum 25% al cifrei de afaceri.

Marga Călin, directorul de marketing al companiei, explică aceste rezultate pozitive prin implementarea unei noi strategii de business. „Nu am targetat un anumit tip de consumator sau o anumită utilizare a produsului, pentru că pe segmentele de piaţă pe care operăm ar fi reprezentat o modalitate de a ne îngusta audienţa. În schimb, am preferat să identificăm nişe şi produse care lipsesc din piaţă sau care pot fi mult îmbunătăţite şi am investit mult în cercetare şi producţie. S-au lansat produse cu caracteristici speciale, unice, susţinute în primul rând de calităţile lor, nu numai de un efort de marketing, iar piaţa a reacţionat”, subliniază reprezentanta Duraziv.

Piaţa plăcilor ceramice, declin de 10% în 2011
Divizia locală a grupului austriac Lasselsberger (care a achiziţionat compania autohtonă de plăci ceramice Cesarom) este un alt jucător care a raportat un avans al vânzărilor pe anul trecut. Astfel, potrivit datelor oficiale, în 2010 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 38,5 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de 2009. Estimările pentru 2010 vizează menţinerea la acelaşi nivel de anul trecut, în condiţiile unui declin de 10% al pieţei de profil. Cu toate acestea, oficialii companiei speră ca în 2011 să-şi majoreze cota de piaţă de la 38% la 42%.

Printre elementele pe care se va baza această creştere se numără lansarea unor noi colecţii de produse, suplimentarea numărului de parteneri la nivel naţional, precum şi includerea unor noi pieţe, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania, pe lista exporturilor.

La modul general, în contextul declinului construcţiilor noi, piaţa plăcilor ceramice va fi susţinută anul acesta de segmentul apartamentelor vechi. Astfel, potrivit estimărilor Lasselsberger, dacă în 2011 ar urma să fie placate la nivel naţional circa 385.000 de locuinţe, doar 53.000 dintre acestea ar fi unităţi locative noi, alte 42.000 de unităţi ar fi apartamente vechi aflate la prima placare, iar alte 290.000 de locuinţe vor beneficia de o reamenajare.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cât costă apartamentele noi din marile orașe la final de an? leșenii au acces la cele mai ieftine locuințe – HARTĂ

Cumpărătorii care vor să se mute în casă nouă în decembrie trebuie să se aștepte să achite, în medie, 3.114 de euro/mp util pe apartamentele din Cluj-Napoca finalizate începând...

citește mai departe
Noua Capitală: Harta locuințelor preferate de bucureșteni și evoluția noilor cartiere rezidențiale dezvoltate în ultimii 4 ani

În ultimii patru ani, locuințele HILS Development din zona Theodor Pallady au înregistrat o creștere substanțială a valorii, depășind media zonei și alte proiecte similare din București, conform analizei...

citește mai departe
Orașul unde plătești cu 75% mai mult decât prețul pe țară pentru un apartament nou – GRAFICE

Românii plătesc tot mai mult pentru a deveni proprietari. Apartamentele s-au scumpit într-un an la nivel național cu 13%. Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori a ajuns la...

citește mai departe
Berceni, cartierul campion la apartamente noi din București. Cât plătesc cumpărătorii? – GRAFICE

Cele mai multe apartamente noi din București pot fi găsite în Berceni. Peste 3.000 de locuințe aflate în clădiri finalizate în ultimii cinci ani sunt disponibile cumpărătorilor la unele...

citește mai departe
Capitala prețurilor în creștere. Cartierele cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente noi din București – GRAFICE

Nu există în București nicio zonă în care prețurile solicitate pentru apartamentele noi scoase la vânzare să fie în scădere comparativ cu cele înregistrate în prima jumătate a anului...

citește mai departe