Cum au mers tranzacțiile de investiții în active imobiliare în primul trimestru din 2021

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 21 Mai 2021, Ultima actualizare: 07 August 2024

Deși în perioada analizată a fost consemnată o scădere comparativ cu perioada similară a anului anterior, specialiștii se așteaptă la o intensificare a activității în perioada următoare.

Potrivit celui mai recent raport de piață publicat de compania de consultanță Colliers, pe piața autohtonă au fost înregistrate, în primul trimestru al anului în curs, tranzacții de investiții în active imobiliare în valoare totală de 85 milioane de euro în România. Această cifră ilustrează o scădere de aproximativ 42% față de nivelul consemnat în primele trei luni din 2020, care nu au fost marcate de efectele pandemiei de COVID-19. „Deși anul a început lent, tendințele din rândul investitorilor sugerează o recuperare puternică a activității în a doua jumătate a anului, în funcție de progresele înregistrate cu pandemia și limitarea restricțiilor de călătorie”, punctează reprezentanții companiei.

Citește și:
Investițiile în active imobiliare autohtone s-au majorat cu 40% în 2020 față de 2019

2020, un vârf în materie de investiții imobiliare. Previziunile pentru 2021

„Al doilea trimestru al anului se conturează a fi mult mai activ și sunt deja mai multe tranzacții mari în desfășurare, care au și avut evoluții semnificative în spatele cortinei. Cea mai mare dintre acestea – pentru care există un acord semnat acum, dar încă nu este finalizată – este vânzarea Atenor de către grupul Belgian Atenor către investitorul ungar Adventum, pentru mai bine de 140 milioane euro. Tot în trimestrul doi au existat o serie de active industriale, cumpărate de CTP și Globalworth în tranzacții cu o valoare cumulată de peste 40 milioane de e euro. Între timp, vânzarea proiectului de birouri The Light din București de către dezvoltatorul român River Development către austriecii de la Uniqa a mai adăugat peste 50 de milioane de euro.”

Anca Merdescu, director asociat Investment Services, Colliers

 

Polonia, lider la nivel regional

Scăderea consemnată pe plan autohton se află în concordanță cu evoluția pieței la nivel regional, în condițiile în care volumele de investiții din Europa Centrală și de Est s-au diminuat cu aproape 48% facomparativ cu primul trimestru din 2020, până la aproximativ două miliarde de euro. Polonia a rămas fruntașă în regiune, aceasta deținând o cotă de 65% din totalul investițiilor consemnat în cele mai mari șase țări din Europa de Est, urmată fiind de Republica Cehă și Ungaria, cu o pondere de 14%, respectiv 11%.

Sectorul birourilor a fost dominant la capitolul investiții în toată regiunea, cu o pondere de 50% din volumul total al investițiilor în T1 2021, acesta fiind urmat de spațiile industriale și logistice (28%) – sector rezistent la COVID-19, care continuă să crească în mod semnificativ, pe măsură ce investitorii se diversifică –, apoi de sectoarele de retail și ospitalitate (15%).

Citește și:
Primele nouă luni din 2020, un record al ultimilor zece ani în materie de investiții imobiliare. Cum „simt piața” investitorii

Colliers: 10 previziuni pentru piața imobiliară în 2021

„Situația e similară și pe piața din România, unde avem un volum de circa 40 milioane de euro care vine din direcția pieței de birouri, prin Bucharest Financial Plaza și o clădire de birouri de 2.500 de metri pătrați din Brașov, tranzacții deja încheiate care au reprezentat aproximativ 50% din volumul total al tranzacțiilor din primul trimestru din 2021. O pondere neașteptată de circa 25% revine segmentului hotelier, prin Ramada Majestic și portofoliul de hoteluri Opera, Central și Venezia, marcând intrarea a doi noi investitori pe piața locală, precum și o revenire a interesului în piața hotelieră și în curând a acestui segment în ansamblu. Procentul rămas se împarte aproape în mod egal între activele de retail și industriale și logistice, prin portofoliul Lidl și tranzacțiile Solo Iași. Aproximativ 30% dintre investitori sunt locali, o cifră echilibrată pentru gama de investitori din România.”

Anca Merdescu, director asociat Investment Services, Colliers

 

Investitorii, în căutarea unor soluții de diversificare

Mai mult, consultanții Colliers observă un interes crescut pentru imobiliare de la diferiți investitori, chiar și de la cei care nu sunt neapărat specializați, dar caută să își diversifice clasele de active. Criteriile-cheie pentru astfel de active sunt existența unor contracte de leasing pe termen lung, pe mai mult de zece ani, dar și a unui locatar „solid” din punct de vedere financiar. „Astfel de oportunități de investiții sunt foarte apreciate și cu un potențial puternic de a declanșa compresia randamentelor investiționale”, explică specialiștii Colliers.

Bucureștiul are unul dintre cele mai mari randamente investiționale din regiune pentru clădirile de birouri, respectiv 7%, comparativ cu cel mult 4,25% în Praga, 4,70% în Varșovia sau 5,25% în Budapesta. Mai departe, chiriile se mențin relativ stabile, potrivit datelor Colliers, anume la 18 euro pe metru pătrat în clădirile premium din cele mai bune zone (și o medie de aproximativ 14 euro pe metru pătrat), respectiv între 11 și 14,5 euro pe metru pătrat în alte zone din țară.

La nivelul Europei Centrale și de Est, consultanții Colliers estimează că volumul investițiilor imobiliare va crește și va atinge un nivel similar celui din 2020, respectiv aproximativ 10 miliarde de euro, până la sfârșitul lui 2021. De menționat ar fi că estimarea preliminară pentru din regiunea Europa, Estul Mijlociu și Africa (EMEA) era de scădere anuală a volumelor cu aproximativ 32%. „Sectorul industrial și logistic continuă să prospere, cu scăderea randamentelor în aproape toate piețele și a primelor plătite pentru portofolii. Investitorii sunt dispuși să-și asume riscul în acest sector, deși unii dintre ei și-au manifestat îngrijorarea cu privire la stabilirea prețurilor, dacă dezvoltatorii vor împinge chiriile suficient de mult astfel încât să scadă randamentul”, notează reprezentanții companiei.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Build21: Comunități unite pentru succesul fiecărui proiect (P)

Build21 își construiește viziunea și succesul pe implicarea activă a trei tipologii de comunități esențiale: experții, investitorii și rezidenții fiecăruia dintre cele 21 de proiecte. Acest model colaborativ și...

citește mai departe
Rămȃne România o piaţă atractivă pentru investitorii imobiliari străini? (P)

Potrivit unei analize Deloitte publicate în 2024, România se dovedește încă o ţară ieftină din perspectiva preţurilor pe zona imobiliară rezidenţială. Pentru achiziţia unui apartament nou de 70 mp...

citește mai departe
Brașov vs Constanța. Cum investești inteligent într-un oraș-magnet pentru turiști? – ANALIZĂ Imobiliare.ro

Segmentul închirierilor în regim hotelier a devenit pe parcursul ultimilor ani tot mai atractiv pentru investitorii în imobiliare, iar două orașele-magnet atât pentru aceștia, cât și pentru turiști sunt...

citește mai departe
Poate fi investiția perfectă, dar vine la pachet cu o potențială capcană. Așa cauți oportunitățile în imobiliare ca un expert – VIDEO

Vrei să faci o investiție în imobiliare, dar nu știi ce ți-ar putea aduce cel mai bun profit? Ce părere ai despre un apartament într-un bloc vechi? Interiorul a...

citește mai departe
Când investim în terenuri? Elementul cheie pe care trebuie să-l ai în vedere înainte de a cumpăra – VIDEO

Pentru cei mai mulți dintre noi răspunsul la întrebarea – ce reprezintă o investiție imobiliară? – este unul destul de simplu: să cumperi o casă sau un apartament. Ai...

citește mai departe