Statisticile oficiale relevă că piața rezidențială autohtonă a consemnat creșteri peste media regiunii atât comparativ cu trimestrul anterior, cât și cu perioada similară din 2019.
Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene (UE), prețurile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale din România au fost, în primul trimestru din 2020, cu 8,1% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Această marjă de creștere s-a situat atât peste media consemnată la nivelul UE (+5,5%), cât și peste cea valabilă în zona euro (+5%).
Dintre statele membre, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în Luxemburg (+14%), Slovacia (+13,1%), Estonia (+11,5%), Polonia (+11,3%) și Portugalia (+10,3%); România s-a situat pe locul al optulea în clasamentul anual al celor mai mari creșteri de prețuri, fiind precedată și de Cehia (+9,5%) și, respectiv, de Croația (+9,1%).
Pe de altă parte, cele mai mici creșteri de preț au avut loc în Irlanda (+1%), Cipru (+1,1%), Finlanda (+1,4%) și Italia (+1,7%). Ungaria a fost singura țară din UE care a înregistrat o scădere de preț în decurs de 12 luni, anume un minus de 1,2%, în vreme ce în Bulgaria a avut loc un avans de 4,7%.
Pe locul al șaselea în topul scumpirilor trimestriale
Comparativ cu ultimul trimestru al anului 2019, prețurile de tranzacționare ale locuințelor din România s-au majorat cu 3,3% – marjă situată, iarăși, peste media la nivelul UE (+1,2%), cât și peste cea din zona euro (+0,9%). În primele trei luni ale anului în curs, cele mai semnificative creșteri de preț au fost înregistrate în Portugalia (+4,9%), Estonia (+4,8%), Slovacia (+4%), Luxemburg (+3,8%), Polonia (+3,6%), România ocupând, astfel, poziția a șasea în clasamentul scumpirilor în perioada analizată.
În primele trei luni din 2020 au avut loc, la nivel european, și câteva evoluții negative în ceea ce privește valorile de tranzacționare. Cel mai mare declin a fost înregistrat, astfel, în Malta (-4,3%), țară urmată de Ungaria (-1,1%), Irlanda (-0,8%) și, respectiv, Belgia (-0,1%). Bulgaria, pe de altă parte, a consemnat un avans de 1,2% al prețurilor de vânzare.
Evoluție apropiată de cea a prețurilor solicitate
Datele publicate de Eurostat relevă că evoluția prețurilor cerute de vânzătorii de locuințe din România a fost destul de apropiată de cea a valorilor efective de tranzacționare. Astfel, potrivit celui mai recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare, în perioada ianuarie-martie 2020, pretențiile vânzătorilor de proprietăți rezidențiale din România (apartamente și case) au crescut, în medie, cu 9,5% față de perioada similară a anului precedent. Față de ultimul trimestru din 2019, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale disponibile spre vânzare la nivel național s-au majorat cu 2,7%.
Citește și:
Piața rezidențială în primul trimestru din 2020: prețurile, cererea, oferta și tranzacțiile