La fel ca în luna anterioară, prețurile locuințelor din România s-au menținut pe o traiectorie general descendentă și în luna iulie.
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată, la nivel național, de vânzătorii de apartamente (noi și vechi) a scăzut cu -1,3% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.722 euro pe metru pătrat util (față de 1.745 de euro pe metru pătrat util la finele lui iunie). Evoluții pozitive au avut loc în trei dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro, însă în București și în Cluj-Napoca au fost consemnate cele mai semnificative scăderi de preț. În aceste două centre regionale, curba descendentă a fost susținută în mod preponderent de segmentul rezidențial nou.
București:
În București, suma medie solicitată pentru un apartament a ajuns la 1.729 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui declin de -1,8% față de iunie (când aceasta se situa la 1.761 de euro pe metru pătrat). Cele două segmente ale pieței rezidențiale au avut o evoluție negativă: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu -1,8% în decurs de 30 de zile (de la 1.601 la 1.572 de euro pe metru pătrat), în timp ce unitățile locative nou-construite au consemnat o scădere similară, de -1,8% mai exact (de la 1.963 la 1.927 de euro pe metru pătrat). În ceea ce privește evoluția anuală a prețurilor, comparativ cu perioada similară din 2021, locuințele noi și vechi au înregistrat o creștere de 12,4%, de la 1.538 de euro pe metru pătrat util până la 1.729 euro.
Cluj-Napoca:
În Cluj-Napoca prețurile apartamentelor au înregistrat un declin cu -0,8% luna trecută, ajungând la o medie de 2.411 de euro pe metru pătrat util – față de 2.431 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute. O locuință dintr-un bloc vechi a ajuns să coste 2.346 de euro pe metru pătrat, în condițiile unei deprecieri lunare de -0,4% (de la 2.356 de euro pe metru pătrat). Pe segmentul apartamentelor noi a avut loc o scădere de -0,9%, de la 2.487 la 2.464 de euro pe metru pătrat. În ceea ce privește perioada similară din 2021, prețurile au înregistrat o creștere record de 21,8%, de la 1.979 la 2.411 de euro pe metru pătrat util, valoare care plasează Cluj-Napoca pe primul loc în rândul creșterilor anuale de preț ale apartamentelor noi și vechi.
Constanța:
Și Constanța a fost caracterizată de o relativă scădere a prețurilor în luna iulie: suma medie solicitată aici de către proprietari și dezvoltatori rezidențiali s-a depreciat cu -0,5%, de la 1.481 la 1.473 de euro pe metru pătrat util. Valoarea de listare pentru apartamentele vechi a scăzut cu -1% față de luna precedentă, respectiv de la 1.440 de euro la 1.425 euro pe metru pătrat, în vreme ce locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au resimțit o scădere ușoară de -0,2%, ajungând la prețul mediu de 1.549 de euro pe metru pătrat. Făcând o comparație cu perioada similară din 2021, prețurile au înregistrat o creștere de 9,9%, de la 1.340 la 1.473 de euro pe metru pătrat util.
Iași:
În Iași Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans al prețurilor de 1,6% în luna iulie, de la 1.304 la 1.325 de euro pe metru pătrat util. Cele două segmente de piață supuse analizei au avut, însă, o evoluție diferită: locuințele din blocurile vechi au consemnat un avans semnificativ, de 4,1% mai exact (de la 1.280 la 1.333 de euro pe metru pătrat), în vreme ce pe segmentul rezidențial nou a avut loc o scădere de -0,3% (de la 1.322 la 1.318 de euro pe metru pătrat). Comparativ cu aceeași perioadă din 2021, prețurile au înregistrat o creștere de 18,4%, de la 1.119 la 1.325 de euro pe metru pătrat util, valoare care plasează Iași pe al doilea loc în rândul creșterilor anuale de preț ale apartamentelor noi și vechi.
Timișoara:
Prețurile apartamentelor din Timișoara au crescut într-un ritm ușor, anume cu 0,5%, luna trecută, de la o medie de 1.456 de euro pe metru pătrat, la 1.463 de euro pe metru pătrat. Pe cele două segmente majore de piață au fost consemnate evoluții similare: locuințele vechi s-au majorat cu 0,2%, ajungând la prețul mediu de 1.339 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat o creștere de 1%, de la 1.501 la 1.516 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, prețurile au înregistrat o creștere de 8,9%, de la 1.343 la 1.463 de euro pe metru pătrat util.
Brașov:
În Brașov, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creștere de 0,4% a prețurilor apartamentelor, de la 1.641 de euro pe metru pătrat util, la 1.648 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui iulie. Locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă: este vorba de un avans de 0,7%, de la 1.518 la 1.529 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi au înregistrat o scădere de -0,5%, de la 1.765 la 1.757 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, prețurile au înregistrat o creștere de 15,3%, de la 1.429 la 1.641 de euro pe metru pătrat util.