În Capitală, proprietarii locuințelor din zonele bine cotate au lăsat cel mai mult din preț.
Potrivit datelor furnizate de platforma Analize Imobiliare (pe baza ofertelor de închirieri apartamente de pe Imobiliare.ro), în ultimul an tendința de scădere a chiriilor a fost mai vizibilă în zonele „bune” ale Capitalei, în vreme ce prețurile cerute pentru locuințele din cartierele „muncitorești” s-au menținut mai degrabă constante sau chiar au crescut, pe alocuri. Analiza ia în calcul variația prețului mediu cerut pentru apartamentele cu una, două și trei camere în 18 cartiere bucureștene, între octombrie 2012-octombrie 2013.
Garsoniere:
În perioada menționată, cel mai mult s-au ieftinit garsonierele din cartierul 1 Mai; acestea au consemnat un declin de 7,1%, până la un preț mediu cerut de 260 de euro pe lună. Pe locul al doilea în top se situează zona Dorobanți-Floreasca, cu un minus de 6,3%, până la un nivel de 300 de euro pe lună. Berceni este singurul cartier din categoria celor „low-cost” unde prețurile au scăzut în ultimele 12 luni; aici a avut loc un declin de 4,3%, până la un preț de 220 de euro pe lună.
În cele mai multe dintre cartierele bucureștene, chiriile pentru garsoniere s-au menținut relativ constante în ultimul an, însă în unele zone au fost înregistrate și scumpiri. În mod interesant, cele mai semnificative majorări au avut loc în zonele cu cele mai mici prețuri. Cap de afiș este cartierul Militari, cu un avans de 8,3% al prețurilor pentru apartamentele monocamerale, până la o valoare de 249 de euro pe lună; acesta este urmat de zonele Drumul Taberei (un plus de 4,5%) și Titan (un plus de 4,3%).
Apartamente cu 2 camere:
Pe segmentul locuințelor bicamerale, variațiile de preț au fost mai numeroase, majoritatea acestora fiind evoluții negative. Pe primul loc în topul ieftinirilor se situează zonele 1 Mai și Moșilor, cu un declin de 12,5%, până la un preț mediu de 350 de euro pe lună. O scădere semnificativă, de 11,4%, a fost consemnată și în Colentina, unde chiria cerută pentru două camere a ajuns la 310 euro pe lună. La mică distanță, cu un declin de 11,1%, se situează zone mai bine cotate, precum Vitan Nou, Cotroceni și chiar Herăstrău-Nordului, unde pretențiile proprietarilor se situează în prezent la o medie de 370, 400 și, respectiv, 800 de euro pe lună.
În rândul cartierelor cu o traiectorie ascendentă a prețurilor în ultimele 12 luni, Crângași ocupă primul loc, cu un plus de 10%, până la 330 de euro pe lună. Pe locul al doilea se situează zona Dristor-Vitan Vechi, unde prețul mediu a crescut cu 6,1%, până la 350 de euro pe lună. În Kiseleff-Aviatorilor, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 3,7% în ultimul an, până la un nivel de 700 de euro pe lună.
Apartamente cu 3 camere:
Și pe acest segment, prețurile s-au menținut în general constante în cele mai accesibile cartiere, scăderile fiind mai numeroase în zonele mai bine cotate ale Capitalei. Cea mai semnificativă reducere de preț, de 11,1%, a avut loc în zona 13 Septembrie-Panduri, unde chiria medie pentru un apartament cu trei camere a ajuns la 400 de euro pe lună. Următoarea clasată este zona Victoriei-Romană-Universitate, unde pretențiile proprietarilor s-au diminuat cu 10% în ultimul an, până la o medie de 450 de euro pe lună. Un declin important, de 7,1%, a avut loc și în zona cu cele mai mari prețuri la închirieri, respectiv Herăstrău-Nordului, unde prețul mediu se situează acum la 1.300 de euro pe lună.
La polul opus, cea mai mare creștere de preț a fost consemnată de apartamentele cu trei camere din Pantelimon, care se numără printre cele mai accesibile cartiere bucureștene; aici, prețurile au crescut cu 6,3% în ultimul an, până la o medie de 340 de euro pe lună. Pe următorul loc se clasează zona Vitan Nou, cu un avans de 5,6%, până la 475 de euro pe lună; aceasta este urmată de cartierul Crângași, cu un plus de 4,3%, până la 365 de euro pe lună.
Citește și: Top 10: Cele mai accesibile cartiere pentru închirierea unei locuințe