Cum arată piața chiriilor la început de toamnă

scris de Corina Sfia in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii
Publicat pe: 11 Septembrie 2024, Ultima actualizare: 11 Septembrie 2024

Cel mai nou material Imobiliare.ro Expert, care îi are ca invitați pe Alexandru Apostu, cofondator Apostu Estate, și Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro, prezintă starea actuală a pieței chiriilor și concluziile celui mai recent studiu Imobiliare.ro, care arată preferințele chiriașilor și, totodată, dezvăluie capcanele de care trebuie să ne ferim.

Toate datele și analizele indică o creștere a chiriilor în această perioadă, denumită de specialiști „luna de foc” pe acest segment imobiliar. Tot mai mulți români care prospectează acum piața chiriilor, în special cei care nu se află la prima închiriere, spun că este din ce în ce mai dificil să găsească o locuință de închiriat. Un factor important este începutul noului an universitar, care influențează semnificativ prețurile solicitate de proprietari.

„Cei care acum își caută o proprietate, după cum am văzut în studiu, întâmpină dificultăți în această perioadă. Nevoia de locuire nu poate fi amânată. Ea există, iar în această perioadă este important să înceapă căutarea cât mai din timp pentru a avea răgazul necesar să vizioneze proprietăți. Am constatat că o proprietate se închiriază, în medie, după maximum cinci vizionări. De aceea, este important să facă vizionări, să nu ezite să negocieze dacă prețul este o problemă și să își prezinte cât mai bine garanțiile ca potențial chiriaș. Proprietarul își dorește, de regulă, o chirie pe termen lung, nu vrea să scoată anual sau la câteva luni locuința la închiriat. De aceea, preferă chiriași cu venituri bune și stabile,” explică Daniel Crainic.

O parte din concluziile studiului, discutate de Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro, arată că:

  • – 1 din 3 chiriași renunță la contract pentru un preț mai bun;
  • – În general, românii sunt dispuși să aloce cel mult 30% din venituri pentru chirie și au nevoie de până la cinci vizionări pentru a lua o decizie;
  • – Cei care caută o locuință își doresc proprietăți cu acces la mijloacele de transport în comun, dotate cu centrală termică sau care includ un loc de parcare;
  • – 68% dintre agenții imobiliari spun că proprietarii sunt dispuși să negocieze chiria, dar evită anumite categorii de chiriași. Cei mai mulți proprietari nu doresc să închirieze persoanelor care au animale de companie;
  • – Agenții imobiliari se așteaptă ca prețurile chiriilor să crească cu cel mult 10%.

Vezi AICI dezbaterea studiului cu specialiștii Imobiliare.ro.

După cum indică și specialiștii în imobiliare, în perioada de „foc” a chiriilor, când cererea este foarte ridicată, cei care caută o locuință sunt adesea expuși riscului de a face compromisuri sau chiar de a cădea în capcanele pieței imobiliare. Astfel, aceștia ajung să închirieze apartamente care nu corespund promisiunilor inițiale.

„Cererea, fiind mai mare decât oferta, îi face pe proprietari să nu investească foarte mult în proprietăți, ceea ce înseamnă că vor apărea probleme ulterior, pe parcursul închirierii, deoarece se defectează multe lucruri, mai ales în blocurile vechi. În aceste blocuri, de obicei, cei care închiriază nu sunt investitori care doresc să obțină un profit, ci proprietari care au moștenit locuințele și nu le renovează”, explică Alexandru Apostu, cofondator Apostu Estate.

Vezi AICI: Cum găsești chiriașul potrivit? Cum evacuezi un chiriaș, dacă acesta refuză să plece din locuința pe care i-ai închiriat-o?

Când vine vorba de bani, avansul cerut unui chiriaș în această perioadă este o lună de chirie și o lună de garanție (suma percepută pentru a acoperi eventualele daune provocate pe durata locuirii). La acestea se adaugă și comisionul perceput de agentul imobiliar pentru intermedierea închirierii, care este de aproximativ 70% din chiria lunară de la proprietar și aproximativ 60% din chirie de la chiriași. Comisionul poate varia în funcție de proprietate și agenție.

Corina Sfia, jurnalist de profesie, are o experiență de peste 16 ani în audio-vizual, comunicare și content marketing. S-a alăturat echipei Imobiliare.ro în anul 2021, iar în prezent este Video Content Manager și MC for events.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce caută românii pe Imobiliare.ro? Acestea sunt cele mai râvnite proprietăți

Anul 2023 a adus cu sine un număr tot mai mare de persoane aflate în căutarea locuinței ideale pe Imobiliare.ro. Aproape 453.900 de potențiali cumpărători și circa 287.600 de...

citește mai departe
Cât poti câștiga din închirierea unui apartament în regim hotelier?

Descoperă motivul pentru care apartamentele închiriate în regim hotelier reprezintă o afacere care intră tot mai mult în atenția proprietarilor de locuințe, în special în orașele turistice. Cel mai...

citește mai departe
Este sau nu momentul să cumperi o locuință în Iași?

În Iași, 70% dintre tranzacțiile imobiliare, se fac cu bani din surse proprii, potrivit specialiștilor intervievați în cel mai nou reportaj video ImoExpert. Iașiul este unul dintre cele mai...

citește mai departe
Ritmul scumpirilor și al ieftinirilor în marile orașe. Prețurile în funcție de zone, în cel de-al treilea trimestru din 2022

Prețul apartamentelor, la nivel național, a scăzut cu 1,8% față de cele trei luni anterioare. Excepție face Timișoara și Brașov, două centre regionale în care prețul apartamentelor a crescut,...

citește mai departe
Un nou proiect premium în capitală. One High District dezvoltat de One United Properties primește autorizația de construire

Dezvoltarea rezidențială One High District va cuprinde 786 de apartamente dispuse în 3 turnuri. Valoarea brută de dezvoltare este de 154,2 milioane de euro, iar livrarea este estimată pentru...

citește mai departe