Cum alegi agentul imobiliar potrivit pentru tine?

Acum că ai decis că vei apela la un agent imobiliar pentru a găsi un cumpărător pentru locuința pe care vrei să o vinzi, trebuie să cauți partenerul ideal pentru tine care să te sprijine pe parcursul acestui proces. Pe lângă valoarea comisionului, este importat să ai în vedere experiența agentului și serviciile oferite de acesta.

Un agent imobiliar poate în primul rând să analizeze prețul pe care vrei să îl soliciți pentru locuința pe care o vinzi și, comparându-l cu media și extremele pieței, îți poate sugera o ajustare potrivită.

În al doilea rând, acesta te poate ajuta să construiești un anunț de vânzare mai atrăgător pentru potențialii cumpărători și îl poate promova apoi prin canale proprii, inclusiv pe rețelele de socializare, pentru a se asigura că ajunge la un număr cât mai mare de persoane interesate de achiziționarea unei proprietăți.

Acesta te ajută, totodată, să planifici vizionările și, în timpul acestora, grație experienței, poate scoate în evidență unele puncte forte ale locuinței la care tu poate nici nu te-ai gândit.

Tot agentul te poate îndruma și îți poate estima costurile necesare pentru eliberarea actelor de care ai nevoie pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare. Unii agenți îți și pregătesc actele necesare și analizează contractele pentru detalii pe care tu poate nici nu le-ai lua în considerare, dar care pot fi importante.

În plus, un agent imobiliar te poate ajuta să găsești un notar potrivit și poate negocia prețul final în locul tău, iar acest lucru este avantajos, în special dacă nu te simți confortabil să ai o astfel de discuție cu potențialul cumpărător.

Cum găsești agentul imobiliar?

Poți găsi agentul sau agenția imobiliară care să se ocupe de locuința pe care vrei să o vinzi prin recomandările prietenilor sau cunoștințelor tale. Întreabă-i pe apropiații tăi care au fost experiențele lor cu agenții alături de care au lucrat și dacă mai au datele lor de contact.

O altă variantă este cea de a-l căuta online. Imobiliare.ro îți oferă această posibilitate prin intermediul secțiunii “Agenții”. Aici poți căuta persoana potrivită care să lucreze alături de tine pe parcursul procesului de vânzare în funcție de localitatea în care se află proprietatea. În plus, poți vedea și ce alte proprietăți sunt promovate de către fiecare agenție, deci îți dai seama rapid dacă locuința ta s-ar încadra sau nu în portofoliul acesteia.

Întrebările care te ajută să cunoști mai bine agentul imobiliar

Înainte de a te hotărî care va fi agentul imobiliar care va lucra alături de tine pentru a încheia tranzacția imobiliară, este important să îl cunoști mai bine. Poți să îi pui o serie de întrebări pentru a-ți da seama dacă există chimie între voi și dacă are cunoștințele necesare pentru a facilita vânzarea locuinței tale.

Iată care sunt întrebările pe care ar fi bine să le pui agentului imobiliar atunci când te întâlnești prima oară cu el.

1. Care este cel mai bun preț pe care crezi că îl pot obține pentru această locuință
și în cât timp se va vinde?

Agentul îți va explica care sunt prețurile pe piața locală și poate justifica sugestia de preț scoțând în evidență anumite puncte forte ale locuinței.

Experiența sa își va spune cuvântul atunci când îți va oferi un răspuns.

Poți verifica sugestia lui consultând rapoartele Imobiliare.ro Market 360 care îți oferă detalii despre evoluția pieței rezidențiale în cele mai mari șase orașe din țară.

2. Crezi că este necesar să fac unele îmbunătățiri pentru a face locuința mai atractivă pentru potențialii cumpărători?

Tot pe baza experienței pe care o are, acesta poate să îți sugereze o serie de îmbunătățiri care pot aduce plus valoare locuinței, fără a necesita cheltuieli prea mari.

3. De cât timp lucrezi în domeniu și ce alte locuințe ai în portofoliu în această zonă?

Astfel vei afla mai multe detalii despre experiența profesională a agentului imobiliar.

Atenție! Dacă acesta are prea multe locuințe în portofoliu este posibil ca timpul alocat pentru a-ți găsi un cumpărător să fie mai limitat.

4. Care este cea mai bună modalitate de a te contacta?

Află care este disponibilitatea agentului și dacă este mai simplu pentru el să discute cu tine la telefon sau prin e-mail.

5. Poți să îmi explici în ce va consta procesul de vânzare?

Agentul trebuie să îți explice, pe înțelesul tău, cum se va desfășura promovarea locuinței, ce variante de promovare vei avea la dispoziție și care vor fi ceilalți pași care trebuie urmați pentru a încheia o tranzacție imobiliară.

Astfel afli și ce servicii poate să îți ofere și cum va proceda pentru a se asigura că anunțul tău va ajunge la cât mai multe persoane.

6. Care este comisionul tău?

Răspunsul la această întrebare te va ajuta să îți estimezi costurile pentru încheierea tranzacției imobiliare. Află, totodată, ce contract vei semna cu el și care sunt condițiile menționate în acesta.

Nu uita că la finalul discuției trebuie să ai sentimentul că agentul imobiliar va depune toate eforturile necesare pentru a te ajuta să găsești cât mai repede un cumpărător și să vinzi cât mai avantajos locuința.

Descarcă AICI un model de contract de intermediere

Descarcă AICI un model de contract de reprezentare exclusivă

* Aceste documente au caracter informativ.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Cât costă un apartament pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu? Prețurile au crescut cu 18% într-an – FOTO

Dacă ai visat vreodată să locuiești pe una dintre cele mai pitorești străzi ale Sibiului, acum ai ocazia să descoperi un apartament unic, situat chiar pe cea mai frumoasă...

citește mai departe
Credite în valoare de 350 milioane de euro, intermediate în 2024 de Imobiliare.ro Finance. Rețeaua națională de francize, încrederea în brand, tehnologia și educarea pieței, la baza succesului

Imobiliare.ro Finance a intermediat, pe parcursul anului trecut, credite în valoare de 350 de milioane de euro, volumele de creditare înregistrând un avans spectaculos, cu 75%, față de 2023....

citește mai departe
Cât costă un apartament pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu? Prețurile au crescut cu 18% într-an – FOTO

Dacă ai visat vreodată să locuiești pe una dintre cele mai pitorești străzi ale Sibiului, acum ai ocazia să descoperi un apartament unic, situat chiar pe cea mai frumoasă...

citește mai departe
3 din 10 case din România, pregătite pentru un dezastru. Unde găsim cei mai grijulii proprietari și unde par aceștia să joace la loteria destinului?

Cele mai multe locuințe din România sunt vulnerabile în orice moment în fața riscurilor pentru că doar 17% dintre proprietari au încheiat o poliță facultativă care să le ofere...

citește mai departe
Tranzacții în scădere la nivel național. S-au vândut 7.900 de imobile într-o lună în București și Ilfov

Luna ianuarie a adus o scădere notabilă a tranzacțiilor imobiliare în România, potrivit datelor oficiale furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.  În prima lună a anului,...

citește mai departe
Credite în valoare de 350 milioane de euro, intermediate în 2024 de Imobiliare.ro Finance. Rețeaua națională de francize, încrederea în brand, tehnologia și educarea pieței, la baza succesului

Imobiliare.ro Finance a intermediat, pe parcursul anului trecut, credite în valoare de 350 de milioane de euro, volumele de creditare înregistrând un avans spectaculos, cu 75%, față de 2023....

citește mai departe
Noi măsuri pentru protejarea cumpărătorilor în tranzacțiile imobiliare. Asistența juridică ar putea deveni obligatorie

Un nou proiect de lege ce urmărește să protejeze cumpărătorii în tranzacțiile imobiliare prin impunerea unor condiții mai stricte a fost depus la Senat. Proiectul introduce obligativitatea asistenței juridice...

citește mai departe
Te-ai muta la etajul 20? Se caută proprietar pentru cel mai spectaculos penthouse din Timișoara

În inima Timișoarei, pe Bulevardul Take Ionescu, se află un penthouse de excepție care redefinește standardele locuirii de lux. Situat la etajul 20 al complexului ISHO Riverside, apartamentul care...

citește mai departe
Mai multe autorizații de construire. Județele care au avansat cel mai mult anul trecut

Anul 2024 a adus un ușor avânt în sectorul construcțiilor rezidențiale din România. Potrivit Institutului Național de Statistică, au fost emise 35.667 de autorizații de construire la nivel național,...

citește mai departe
De ce este indicată o investiție imobiliară în Brașov? Descoperă prețul acestui apartament cu o priveliște de milioane – FOTO

Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, iar posibilitatea de a cumpăra o proprietate în inima sa istorică apare rar. Recent au fost scoase însă la...

citește mai departe
Imobiliare.ro: 25 de ani de imobiliare online în România. Cum arăta piața imobiliară în 2000 și ce este diferit acum – ANALIZĂ

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro, primul portal autohton care a oferit servicii de digitalizare a pieței imobiliare din România, aniversează 25 de ani de existență online. Tehnologia a evoluat...

citește mai departe
Ghid pentru alegerea centralei termice: Tipuri, costuri și reglementări europene – VIDEO

Tot mai mulți români își doresc să aibă o centrală termică proprie în locuință pentru a obține independența față de sistemul de termoficare local, în contextul în care avariile...

citește mai departe
Cum ar fi să locuiești în centrul celui mai scump oraș din România? Se vinde un apartament la doi pași de Piața Unirii – FOTO

În centrul Clujului, pe Bulevardul Eroilor, una dintre cele mai circulate artere ale orașului, se află Casa Mică Bánffy, o clădire cu o istorie deosebită. Aceasta dispune de elemente...

citește mai departe
Economii mari cu pași simpli. Cum reduci facturile de energie fără investiții costisitoare? – VIDEO

În cadrul webinarului “Întreabă Expertul” organizat de Imobiliare.ro, Sergiu Sârbu, auditor energetic și administrator Certific.ro, a oferit soluții simple și eficiente pentru reducerea consumului de energie și obținerea unor...

citește mai departe
Casă sau apartament. Care este cea mai bună alegere?

Apartamente concepute asemenea unor vile. Case mai ieftine decât apartamentele și ce aleg cumpărătorii? Într-un interviu recent pentru Imobiliare.ro Talks, Irina Alexandra Bătănoiu, reprezentanta dezvoltatorului New Residences, vorbește despre...

citește mai departe