Doar în aprilie a avut loc un avans de peste 45% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor transmise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primele patru luni ale acestui an numărul tranzacţiilor imobiliare încheiate la nivel național a crescut cu aproape o treime, ajungând la 262.649, faţă de 199.362 de astfel de operațiuni consemnate în perioada similară a anului trecut. În luna aprilie, au fost înregistrate 74.937 tranzacţii, cu 6.439 mai multe faţă de luna precedentă şi în creștere cu 24.071 faţă de perioada similară a anului trecut. În aprilie 2013, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost încheiate în Bucureşti (5.564), Timiş (4.351) şi Arad (4.273). La polul opus, cele mai puţine achiziții de imobile au fost înregistrate în judeţele Teleorman (468), Bistriţa-Năsăud (595) şi Mehedinţi (765).
În primele patru luni din 2013, au fost înregistrate la nivel naţional 1.702.452 de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară, cu 292.204 mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent. Numai în aprilie numărul acestora s-a ridicat la 485.834, în creştere cu 42.365 faţă de martie 2013 şi cu 150.533 mai multe față de aprilie 2012. Cele mai multe astfel de operaţiuni au fost consemnate în Bucureşti (30.094), Timiş (26.721) şi Iaşi (22.777).