În contextul majorării costurilor de încălzire şi discuţiilor legate de eliminarea subvenţiilor la căldură, vânzările de microcentrale ating cote înalte.
Instalarea sezonului rece îi face pe cei mai mulţi români să se gândească cu teamă la facturile pe care le vor avea de plătit la întreţinere. Că acestea vor creşte este cert – cu cât anume depinde de fiecare oraş în parte. Potrivit lui Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România, în Bucureşti, costul gigacaloriei s-a majorat cu aproximativ 4%, de la 119 lei, la 124 de lei. „Cred totuşi că facturile vor înregistra creşteri mai mari de atât”, estimează reprezentantul companiei. Acesta dă exemplul unor oraşe în care costurile încălzirii au înregistrat majorări importante odată cu scumpirea gigacaloriei: 40% în Timişoara, 58% în Ploieşti şi Brăila, circa 20% în Galaţi, peste 15% în Craiova.
Drăguleanu explică faptul că rata de creştere a costurilor de încălzire diferă în funcţie de oraş pe de o parte în funcţie de combustibilul folosit de sistemul centralizat (gaz, păcură etc.), iar pe de altă parte, în funcţie de starea şi eficienţa acestui sistem (vechimea centralelor sau a canalelor de distribuţie). Un alt factor de diferenţiere poate fi şi numărul de apartamente branşate la comun. „Sistemul centralizat a fost gândit pentru un număr mult mai mare de consumatori. Pe măsură ce tot mai multe familii se debranşează, acesta devine tot mai ineficient, mai ales în situaţii în care furnizează căldură pentru mai puţin de 50% din numărul de apartamente pentru care a fost construit”, subliniază Drăguleanu.
Transilvănenii preferă sistemele proprii de încălzire
În contextul incertitudinii legate de cât vor trebui să plătească la întreţinere, o tendinţă tot mai evidentă în rândul românilor este apelarea la o soluţie individuală de încălzire, cum ar fi instalarea unei microcentrale termice. “Populaţia de la oraşe s-a debranşat deja în mare parte de la sistemul centralizat, mulţi fiind chiar fortaţi să o facă din cauza problemelor prin care au trecut regiile de termoficare în ultimii ani”, spune Valentin Nan, directorul de marketing al Viessmann. În topul judeţelor care deja nu mai depind de sistemul centralizat se numără Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Alba, Ialomiţa, Covasna, Sibiu şi Maramureş. Aici, aproximativ 90% dintre locuinţe sunt încălzite cu centrale termice individuale, arată reprezentanţii Ariston Thermo. La polul opus se află atât Bucureştiul, cât şi judeţe precum Mehedinţi, Giurgiu, Constanţa sau Bihor, unde peste 85% dintre locuinţe depind de sistemul centralizat.
90.000 de familii debranşate în 2010
Potrivit estimărilor Ariston Thermo, la finele acestui an numărul familiilor debranşate de la sistemul centralizat va ajunge la circa 90.000, ceea ce ar trebui să genereze investiţii de circa 120 milioane de euro în sisteme proprii de încălzire. În acest context, anul acesta se conturează ca unul favorabil pentru piaţa de profil. Pentru 2010, cei mai importanţi jucători din piaţă raportează creşteri importante ale vânzărilor. Ariston Thermo preconizează comercializarea unui număr de aproape 50.000 de centrale termice până la sfârşitul acestui an, faţă de aproximativ 27.000 de unităţi vândute anul trecut. Reprezentanţii companiei estimează atingerea unei cifre de afaceri de aproximativ 30 de milioane de euro, cu 90% mai mult decât în 2009. În acelaşi timp, Baxi România anticipează pentru acest an o creştere cu 50% a numărului de microcentrale vândute. Nu în ultimul rând, Valentin Nan indică o rată de creştere de 25% pentru acest an, până la un total de circa 20.000 de unităţi. Pentru perioada următoare, evoluţia pieţei de profil va depinde în mod decisiv de politica de subvenţii pe care o va adopta Guvernul în 2011, crede Cătălin Drăguleanu.