Cu cât au scăzut chiriile pentru birouri în prima jumătate a anului

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 23 August 2012, Ultima actualizare: 24 August 2012

După Capitală, oraşele cu cele mai „scumpe” spaţii office sunt Cluj-Napoca şi Timişoara.

În 2012, chiriile pentru birouri au continuat să se diminueze. Potrivit unui raport de piaţă realizat de compania de evaluare Darian, spaţiile de clasa A din Capitală au consemnat în perioada menţionată un recul de 3% faţă de finele anului trecut, aceeaşi diferenţă fiind valabilă şi comparativ cu primele şase luni din 2011. Birourile de clasa B, pe de altă parte, au înregistrat un declin de 2% faţă de a doua jumătate din 2012 şi o scădere de 12% faţă de perioada similară a anului trecut. În prezent, chiriile pentru spaţiile de clasa A, situate în zona centrală de afaceri, variază între 18 şi 20 de euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce, pentru birourile de clasa B, se percep tarife de 11,5-15 euro pe metru pătrat pe lună. Pe de altă parte, în zonele semicentrale, preţurile se situează între 13 şi 16 euro pe metru pătrat pe lună, iar în zonele periferice între 9 şi 12 euro pe metru pătrat pe lună.

În unele oraşe, declinul s-a oprit
Şi la nivel naţional chiriile pentru birouri s-au situat pe o traiectorie descendentă. Astfel, tarifele pentru spaţiile de clasa A s-au diminuat în primul semestru cu 3% raportat la a doua jumătate a anului trecut şi, respectiv, cu 7% comparativ cu perioada similară din 2011. Pentru birourile de clasa B, declinul a fost uşor diferit: 4% la şase luni şi 7% la 12 luni. Potrivit reprezentanţilor Darian, în anumite oraşe ale ţării, tendinţa de scădere a chiriilor a fost stopată; astfel, stagnări au avut loc în Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Ploieşti şi Baia Mare, pentru spaţiile de clasa A, dar şi în Buzău, Drobeta Turnu Severin, Deva, Miercurea Ciuc şi Satu Mare, pentru cele de clasa B. În momentul de faţă, după Capitală, cele mai ridicate chirii sunt practicate în Cluj-Napoca şi Timişoara – în aceste oraşe, în zonele centrale şi ultracentrale preţurile se situează între 12 şi 15 euro pe metru pătrat pe lună.

Se apropie valul renegocierilor!
În următorii ani sunt aşteptate mişcări masive pe piaţa închirierilor de spaţii office. “Ca o consecinţă a faptului că o mare parte a contractelor semnate în perioada 2006-2008 vor expira, se estimează că în perioada următoare vor apărea mişcări masive pe piaţa spaţiilor de birouri. Clienţii care au avut contractele semnate în perioada dinaintea crizei vor încerca să-şi relocheze birourile în clădiri cu standarde calitative similare sau chiar mai bune, însă la chirii mai mici, sau să-şi mărească suprafaţa închiriată, însă pentru acelaşi nivel al chiriei”, spune Adrian Crivii, preşedintele Darian.

Aceeaşi tendinţă este anticipată şi de consultanţii din cadrul Colliers International România. Potrivit acestora, în 2013 şi 2014 vor expira, doar la nivelul Capitalei, contracte de închiriere pentru peste 650.000 de metri pătraţi. Acest fapt va genera noi tranzacţii de renegociere, relocare sau consolidare a activităţii pentru companiile care activează în mai multe sedii. “Pe măsură ce competiţia între proprietarii de clădiri va creşte, preţul nu va mai fi cel mai important criteriu în procesul de selecţie a unui nou spaţiu, ci raportul corect între termenii financiari, localizare, eficienţa spaţiului şi calitatea clădirii, imaginea corporativă şi relaţia chiriaş-proprietar”, notează Viorel Opaiţ, directorul departamentului de Corporate Services din cadrul Colliers.

Topul celor mai „goale” şi celor mai „pline” birouri
Potrivit datelor Darian, gradul mediu de neocupare al birourilor din Capitală s-a situat, în primul semestru din 2012, la 16%, ceea ce echivalează cu un stoc de circa 300.000 de metri pătraţi de spaţii libere. Acest nivel este uşor peste media naţională, ce se ridică la 14%. După cum arată statisticile Colliers, cele mai multe birouri goale din Bucureşti se găsesc în zona Pipera (53% din spaţiile existente în această zonă), aceasta fiind urmată de Băneasa (26%), dar şi de Victoriei (18%) şi Charles de Gaulle (15%). La polul opus, cele mai „populate” sunt clădirile de profil din zona Floreasca-Barbu Văcărescu, unde gradul de neocupare este de doar 2%, dar şi din Piaţa Presei Libere (2%) şi zona de vest (3%).
Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Colliers: 10 predicții pentru imobiliarele autohtone în 2022. „Ar putea fi un an record”

Potrivit consultanților companiei, 2022 are potențialul de a fi cel mai bun an de după 2008 din punctul de vedere al volumului de investiții imobiliare – ba chiar poate...

citește mai departe
Colliers: 2022, anul în care revenirea pieței închirierilor de birouri poate începe cu adevărat

Deși semnele de revenire sunt vizibile, reprezentanții companiei estimează că va mai dura până ca piața să ajungă la nivelul de dinainte de pandemie. Cererea totală pentru spații de...

citește mai departe
România, printre țările din ECE care au încheiat anul pe plus la capitolul investiții imobiliare

Deși în primul semestru volumul achizițiilor s-a situat sub nivelul din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului. România, Polonia și Slovacia sunt țările din...

citește mai departe
Cushman & Wakefield Echinox: Doar 10% dintre angajați sunt dispuși să lucreze exclusiv de acasă, restul vor și de la birou

În prima jumătate a anului, 43% dintre angajați au spus că au lucrat în special de la birou, comparativ cu 36% în intervalul mai-decembrie 2020, respectiv 29% în perioada...

citește mai departe
Cum au evoluat investițiile în activele imobiliare autohtone în S1 2021

Cea mai mare tranzacție înregistrată până acum în acest an a avut loc în trimestrul al treilea, pe piața de birouri din Capitală. Valoarea totală a investițiilor în activele...

citește mai departe