Într-unul dintre marile centre regionale ale țării, creșterile de preț depășesc (cu mult!) pragul de 50%.
De cel puțin trei ani încoace, piața autohtonă se află pe un trend ascendent în ceea ce privește prețurile locuințelor, chiar dacă ritmul de creștere diferă de la caz la caz. Un studiu realizat de Imobiliare.ro compară nivelul actual al prețurilor din marile orașe ale țării cu valorile minime consemnate pe parcursul recesiunii.
În luna septembrie, suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național – atât noi, cât și vechi – s-a majorat cu 1,9%, de la 1.141 de euro pe metru pătrat util la finele lunii august, până la 1.163 de euro pe metru pătrat util. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, prețul actual se situează cu 30,5% peste cea mai mică valoare consemnată de la declanșarea crizei încoace, respectiv 891 de euro pe metru pătrat util (în decembrie 2014). Cel mai semnificativ avans de la pragul de jos al pieței a avut loc în Cluj-Napoca – alimentând astfel, o dată în plus, părerea că această piață este în pericol de supraîncălzire.
București:
În Capitală, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,3% în ultima lună, de la 1.250 la 1.254 de euro pe metru pătrat util; față de pragul de jos al pieței, atins în februarie 2015, când o astfel de unitate locativă costa 1.034 de euro pe metru pătrat util, diferența este de 21%. Pe parcursul lui septembrie, locuințele vechi s-au apreciat cu 1,6% (de la 1.154 la 1.173 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 0,3% (de la 1.315 la 1.319 euro pe metru pătrat util).
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, cumulat, un avans de 2,8% în septembrie, de la 952 la 979 de euro pe metru pătrat util; valoarea actuală este cu 21% mai mare decât nivelul minim atins pe piața brașoveană din 2008 încoace, respectiv 806 euro pe metru pătrat util (în iulie 2014). Pe parcursul lunii trecute, apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,7%, de la 966 la 982 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative nou-construite au consemnat însă un avans lunar de 5,2%, de la 924 la 972 de euro pe metru pătrat util – cu toate acestea, ele sunt cu 0,3% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni (când ajungeau la 975 de euro pe metru pătrat util).
Cluj-Napoca:
În capitala Transilvaniei, așteptările proprietarilor de apartamente, noi și vechi deopotrivă, s-au majorat cu 2% în septembrie, de la 1.426 la 1.455 de euro pe metru pătrat util. Clujul este, de departe, orașul în care locuințele s-au scumpit cel mai mult față de pragul de jos al pieței, valoarea actuală fiind cu aproape 78% mai mare decât punctul minim atins în ianuarie 2014, respectiv 818 euro pe metru pătrat util. Luna trecută, locuințele din blocurile vechi din acest oraș s-au apreciat cu 3,3% (de la 1.459 la 1.507 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 0,8% (de la 1.379 la 1.390 de euro pe metru pătrat util).
Constanța:
În orașul de la malul mării, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare a crescut cu 0,7% luna trecută, de la 1.055 la 1.062 de euro pe metru pătrat util; față de pragul de jos al pieței, respectiv 839 de euro pe metru pătrat util (atins în decembrie 2013), nivelul actual este cu 27% mai ridicat. Pe parcursul lunii precedente, locuințele vechi s-au scumpit cu 0,9% (de la 1.054 la 1.063 de euro pe metru pătrat util), dar cele noi s-au ieftinit ușor, cu 0,1% mai exact (de la 1.059 la 1.058 de euro pe metru pătrat util).
Timișoara:
Capitala Banatului este singurul dintre marile orașe analizate în care prețurile apartamentelor au scăzut în septembrie: este vorba despre un recul de 0,4% per ansamblu, de la 1.134 la 1.129 de euro pe metru pătrat util. Față de punctul minim al pieței, de 776 de euro pe metru pătrat util (atins în octombrie 2012), valoarea actuală este cu circa 45% mai mare. În prima lună de toamnă a acestui an, apartamentele vechi din oraș s-au depreciat cu 0,2% (de la 1.132 la 1.130 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 1,4% (de la 1.143 la 1.127 de euro pe metru pătrat util).