Creștere valorică de peste 90% pentru afacerile RE/MAX România în 2021. A contribuit și „contextul favorabil” din piața imobiliară

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 25 Ianuarie 2022, Ultima actualizare: 07 August 2024
Sursă foto: Pixabay.com

Anul trecut, agenții din cadrul rețelei locale au intermediat aproximativ 10.000 de tranzacții imobiliare, acestea depășind 300 de milioane de euro.

RE/MAX România, parte a rețelei internaționale de francize imobiliare, a anunțat o creștere de circa 92% a comisioanelor generate în 2021 comparativ cu anul precedent, respectiv de la 5,5 la 10,5 milioane de euro. Compania a intermediat în același interval aproximativ 10.000 de tranzacții imobiliare, care au însumat peste 300 milioane de euro, iar pentru anul curent vizează atingerea unei cifre de afaceri de 15 milioane de euro, respectiv o creștere accelerată a numărului de francize și agenți.

„Anul 2021 a fost unul suprinzător de bun pentru business-ul RE/MAX în România, cu creșteri care ne-au depășit așteptările. Dacă 2020 a fost un an de reorganizare și adaptare la contextul pandemic, 2021 a reprezentat unul de consolidare și evoluție. Putem spune că investițiile în digitalizare, educație și serviciile de top oferite, alături de un context favorabil în ceea ce privește piața imobiliară, au determinat rezultatele obținute. Mizăm în continuare pe creșteri considerabile la nivelul tuturor indicatorilor de business.”

Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România

 

Proprietățile rezidențiale, dominante în tranzacții

Cele mai multe tranzacții intermediate au fost pe segmentul rezidențial, într-un procent de 83%, acesta fiind urmat de terenuri (9%), comercial (4%), office (2%) și industrial (2%). Din punctul de vedere al volumului de tranzacții, clasamentul celor mai active orașe din țară rămâne neschimbat, pe primele locuri situându-se Bucureștiul, Cluj-Napoca și Brașovul.
Cele mai valoroase proprietăți tranzacționate de birourile RE/MAX în 2021 au fost hotelul Opera Plaza, din Cluj-Napoca (o tranzacție de opt milioane de euro), urmat de două terenuri, unul de 4,8 milioane de euro (în Sibiu) și altul de 3,3 milioane de euro (în București), dar și o vilă în Cluj-Napoca, în valoare de circa 1,95 milioane de euro.

În 2021 RE/MAX România și-a extins rețeaua cu 24 de francize noi, unele urmând a se deschide în 2022. În prezent, cele mai multe francize RE/MAX se regăsesc în București (22 de birouri), Cluj (opt birouri) și Brașov (cinci birouri) – în condițiile în care la nivelul întregii țări compania deține peste 60 de birouri francizate. Până la finele acestui an, RE/MAX România își propune creșterea numărului de francize, vizând un portofoliu de 90 de unități la nivel național, concentrându-se pe orașele Iași, Timișoara și Craiova, dar și pe alte reședințe de județ.

Compania estimează, de asemenea, creșteri accelerate pentru toți indicatorii de business, astfel încât până la sfârșitul anului curent plănuiește să ajungă la o echipă de 1000 de agenți, care să intermedieze 15.000 de tranzacții.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în septembrie

Aproximativ 54.800 de imobile au fost vândute, la nivel național, pe parcursul lunii trecute, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). S-au tranzacționat cu...

citește mai departe
Câte imobile s-au vândut luna trecută în România? București, Ilfov și Brașov în topul tranzacțiilor

Se vând tot mai multe imobile în România, arată datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Doar în iulie 57.021 de case, terenuri și apartamente...

citește mai departe
Se vând mai multe imobile în România! Județele campioane la începutul verii

În luna iunie s-au vândut 45.718 imobile în România. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor este mai mare atât față de cel înregistrat în mai,...

citește mai departe
Moșteniri – ce trebuie să știi când vinzi sau cumperi o proprietate moștenită?

Când vine vorba de achiziția sau vânzarea unei proprietăți moștenite trebuie să ai în vedere o serie de aspecte legale ce trebuie respectate. În interviul cu Alexandra Hila, avocat...

citește mai departe
Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile luna trecută

Peste 63.000 de imobile s-au vândut în România pe parcursul lunii trecute. Bucureștiul se menține în fruntea clasamentului național la acest capitol, conform datelor publicate de Agenția Națională de...

citește mai departe