Creştere de 5% în construcţii în primele opt luni din 2012

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Construcţii
Publicat pe: 8 Octombrie 2012, Ultima actualizare: 08 Octombrie 2012

Avansul este dat în mod exclusiv de segmentul construcţiilor inginereşti, în condiţiile în care la clădirile rezidenţiale şi la cele nerezidenţiale au fost consemnate scăderi.

În primele opt luni ale acestui an, volumul lucrărilor de construcţii derulate la nivel naţional a crescut cu 4,9% ca serie brută şi cu 5,6% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În cel dintâi caz, au fost consemnate scăderi la clădirile rezidenţiale (15,3%) şi la cele nerezidenţiale (7,9%), în vreme ce construcţiile inginereşti au înregistrat un avans de 17,6%. În cel de-al doilea caz, declinul resimţit pe segmentul clădirilor rezidenţiale şi al celor nerezidenţiale a fost de 18,1%, respectiv 6,3%. La construcţiile inginereşti însă, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 19,8%.

În august 2012, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de iulie 2012 cu 8,3% ca serie brută şi cu 2,8% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Ca serie brută, au avut loc scăderi la clădirile rezidenţiale (8,6%) şi la cele nerezidenţiale (2,1%), în vreme ce pe segmentul construcţiilor inginereşti a avut loc un avans de 16,9%. Ca serie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii a consemnat un declin de 7,8% la clădirile nerezidenţiale şi de 7,8% la cele rezidenţiale, în vreme ce, la construcţiile inginereşti, a avut loc o creştere de 9%.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe