Credit ipotecar standard sau Noua Casă. Care este varianta mai avantajoasă în momentul de față?

scris de Corina Varlan in categoria Credite
Publicat pe: 22 Februarie 2024, Ultima actualizare: 07 August 2024

Vrei să cumperi o locuință, ai nevoie de un împrumut și nu știi ce să alegi între un credit ipotecar standard și unul luat prin programul Noua Casă? Iată care sunt recomandările pe care le-au primit participanții webinarului “Întreabă expertul” de la Doru Iliescu, General Managerul Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.

“Eu aș alege un credit ipotecar standard. Noua Casă a fost și a rămas atractiv prin prisma acelui avans de 5%, care este însă aplicabil doar în cazul tranzacțiilor de până în 70.000 de euro. Nu îți poți cumpăra mare lucru cu această sumă, s-ar putea să nu merite efortul. Mai mult decât atât, la nivelul dobânzii, Noua Casă a ajuns mai scump decât un credit ipotecar standard”, a declarat Doru Iliescu în cadrul webinarului.

“Dobânda la Noua Casă este exclusiv variabilă, formată din marja băncii care este reglementată la 2% și IRCC, care în trimestrul I 2024 este de 5,97%. Deci vorbim despre o dobândă de aproape 8% versus dobânzile la creditele ipotecare standard care sunt, în acest moment, între 5,5% și 6%. Practic, ratele la un ipotecar standard sunt mai mici decât ratele la Noua Casă”, a mai explicat General Managerul Imobiliare.ro Finance.

Cele mai bune oferte din piață sunt la ora actuală:

  • 5,59% dobândă fixă pe 5 ani, 2,09%+IRCC din anul 6, pentru imobile construite după 2021(inclusiv), încadrate în Clasa Energetica A;
  • 5,75% dobândă fixă pe 3 ani, 2,4%+IRCC din anul 4, pentru majoritatea imobilelor.

Poți contacta aici un broker de credite din rețeaua Imobiliare.ro Finance, dacă vrei mai multe detalii despre aceste oferte.

Ce trebuie să știi despre Noua Casă 2024?

Creditele Noua Casă sunt acordăate în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoare maximă a creditului pe care îl poți accesa este de:

  • 66.500 euro pentru locuințele al căror preț este de cel mult 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%;
  • 119.000 euro pentru locuințele al căror preț este de cel mult 140.000 euro, caz în care avansul solicitat este de 15%.

Pot fi cumpărare locuințe vechi sau noi, inclusiv construite prin programele ANL, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Programul Noua Casă permite și cumpărarea unor proprietăți cu valori ce depășesc 70.000 de euro, respectiv 140.000 de euro, cu condiția achitării diferenței din surse proprii.

Evoluția prețurilor locuințelor în 2024

Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare în România a ajuns, la sfârșitul lunii ianuarie, la 1.510 euro/mp util, în creștere cu 6,5% față de începutul lui 2023, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

Cluj-Napoca a atins un nou record la nivel național, cu un preț mediu solicitat de 2.640 euro/mp util în prima lună acestui an. Al doilea cel mai scump oraș din țară este Brașov. Apartamentele pot fi cumpărate cu un preț mediu de 1.790 euro/mp util.

Capitala se află abia pe locul al treilea în clasament. Prețul mediu solicitat în acest caz este de 1.634 euro/mp util. Cele mai ieftine garsoniere pot fi găsite în zona Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii și pot fi cumpărate cu circa 41.950 euro. Cele mai ieftine apartamente cu 2 camere costă sub 61.000 euro și pot fi găsite în cartiere precum Ferentari sau Giurgiului. Află mai multe detalii aici.

Cumpărătorii achită, în medie, 1.581 euro/mp util pentru un apartament în Constanța și circa 1.500 euro/mp util pentru locuințe în Timișoara și Iași.

Află aici ce alte subiecte au mai fost discutate în cadrul webinarului din seria “Întreabă expertul” care a avut ca temă “Cum obții cel mai bun credit pentru locuință”.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ai cumpărat cu Noua Casă și acum vrei să vinzi sau să închiriezi locuința? Iată ce trebuie să știi

Ai cumpărat o locuință prin programul Noua Casă, dar acum din diverse motive vrei să renunți la ea? Poate că ai decis să te muți într-un alt oraș sau...

citește mai departe
Noua Casă 2024: Ce locuințe îți poți cumpăra și ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a lua un credit?

Lansarea programului Noua Casă 2024 este așteptată în curând. Iată ce locuințe pot cumpăra românii și ce condiții de eligibilitate trebuie să îndeplinescă cei interesați de un astfel de...

citește mai departe
Credit ipotecar standard sau Noua Casă. Cât de atractive sunt creditele pe care le poți lua prin acest program?

Inițial l-am cunoscut sub numele de Prima Casă, programul guvernamental gândit pentru a salva piața imobiliară din criză. De-a lungul ultimilor 15 ani, a trecut printr-o serie de transformări...

citește mai departe
Interesul pentru Noua Casă ia avânt: ING Bank România a primit de 2 ori mai multe cereri decât anul trecut. Ce pași trebuie să urmeze solicitanții

Aprobarea financiară se obține independent de imobilul ales, căutarea acestuia putând avea loc ulterior, în termen de 90 de zile. Din martie 2021, cei interesați de achiziția unei locuințe...

citește mai departe
Credit ipotecar sau Noua Casă. Tu ce alegi pentru viitoarea ta locuință?

Dacă te afli în căutarea unei noi locuințe, atunci știi deja că principalele soluții de finanțare pe care le ai la dispoziție sunt creditul ipotecar sau creditul Noua Casă....

citește mai departe