În ansamblurile rezidențiale exclusiviste, apartamentele situate la ultimul etaj sunt concepute ca un „apogeu” al luxului.
Pentru cei care doresc să achiziţioneze o locuinţă de lux (pentru folosința proprie sau ca investiție), nordul Capitalei se numără, fără îndoială, printre zonele demne de atenție. Dacă centrul este atractiv în special pentru cei pasionați de vile vechi, zona Primăverii-Herăstrău oferă o sumă de oportunități și în materie de construcții noi. Acesta este și cazul proprietății de mai jos, disponibilă spre vânzare pe Imobiliare.ro (aici poți găsi mai multe detalii despre ofertă):
Apartamentul din imagini este situat în zona de nord a Capitalei, în imediata apropiere a parcului Herăstrău. Este vorba despre un penthouse de tip duplex, amplasat la ultimele două etaje ale unui bloc finalizat în anul 2009. Locuința dispune de o suprafață utilă de circa 250 de metri pătrați, compartimentată în cinci camere (patru dormitoare și living), plus dependințe. Pe lângă localizarea favorabilă și suprafața generoasă, unul dintre atuurile acestei proprietăți este reprezentat de grădina proprie amenajată pe acoperiș, în suprafață de 150 de metri pătrați. Prețul solicitat de vânzător este de 490.000 de euro.
La etajul inferior al duplexului se găsesc dormitoarele, cu suprafețe cuprinse între circa 14 metri pătrați și 31 de metri pătrați; cel mai spațios este cel matrimonial, care dispune de baie proprie și dressing. La nivelul superior se află zona socială a casei, compusă din living cu bucătărie deschisă, cu un total de aproape 90 de metri pătrați; aceasta beneficiază de acces la o terasă de circa 48 de metri pătrați. Schema cromatică aleasă de proprietar pentru finisaje (și nu numai) are la bază contrastul între o componentă luminoasă predominantă (alb și crem), ce accentuează avantajul suprafețelor generoase, și nuanța de wenge folosită în special pentru uși, ferestre, dar și pentru câteva piese de mobilier; combinația este una modernă și elegantă și reprezintă un „fundal” cât se poate de potrivit pentru implementarea unei soluții de design în stil contemporan.
Complexul rezidențial din care face parte apartamentul beneficiază de pază permanentă și supraveghere video. Locuitorii ansamblului au acces la o grădină japoneză (cu lac și cascadă artificiale), dar și la un minimarket și o sală de fitness situate la parterul blocului. În prețul de achiziție sunt incluse două locuri de parcare subterane, precum și o boxă de depozitare.
Citește și: Mai aproape de nori într0un penthouse din „orașul rozelor”: luxul în cadențe rustic-moderne