În primele trei luni din 2012, volumul spaţiilor office solicitate de firmele din Bucureşti s-a majorat cu mai mult de un sfert.
De la începutul acestui an, cererea de birouri la nivelul Capitalei a crescut semnificativ. Potrivit unui studiu realizat de Esop Consulting, în perioada ianuarie-martie 2012 volumul total al spaţiilor de birouri solicitate de clienţii firmei s-au ridicat la 129.620 de metri pătraţi, valoare cu 27% mai mult decât în perioada similară a anului trecut şi cu circa 40% peste media trimestrelor din 2011. „Observăm un trend pozitiv: creşterea cu 17% a suprafeţei medii solicitate de companiile mijlocii, de la 356 de metri pătraţi în T1 2011, la 451 de metri pătraţi în T1 2012, ceea ce înseamnă că firmele încep să-şi extindă activitatea, iar relocările să aibă la bază nu doar dorinţa de diminuare a costurilor de chirie, ci şi nevoia de spaţii mai mari”, completează Alexandru Petrescu, managing partner în cadrul Esop Consulting.
Focus pe chiriile mici
De la începutul acestui an, cel mai mare impuls a fost dat pieţei de cererile pentru birouri „ieftine”, respectiv cu un nivel al chiriei mai mic de 11 euro pe metru pătrat pe lună. Astfel, potrivit datelor Esop, peste jumătate dintre solicitările venite din partea companiilor medii (care au între 10 şi 120 de angajaţi), vizează astfel de sedii. De altfel, din 2009 până acum cererea de birouri ce au chirii mai mici de 11 euro pe metru pătrat a crescut continuu, în vreme ce volumul solicitărilor pentru birourile mai scumpe a stagnat sau a scăzut.
În acest context, companiile medii preferă adesea să închirieze spaţii amplasate în vile, în detrimentul clădirilor de birouri dedicate. „Una dintre cele mai importante tendinţe observate la sfârsitul T1 2012 este scăderea semnificativă a stocului de spaţii din vile, cu 32%. La finalul T1 2012 mai este disponibilă o suprafaţă de 100.812 de metri pătraţi faţă de 149.505 metri pătraţi la finalul T1 2011, ceea ce arată că în ultimul an firmele medii au preferat să închirieze spaţii de birouri în vile”, spune Alexandru Petrescu. Pe de altă parte, stocul spaţiilor de birouri în centre de afaceri a înregistrat o uşoară creştere, de 2%, de la 696.618 de metri pătraţi în T1 2011 la 711.238 de metri pătraţi în T1 2012.
Reprezentanţii Esop Consulting anticipează că şi în acest an managerii companiilor medii vor considera mai atractive vilele, atât datorită chiriilor mai reduse, cât şi datorită cheltuielilor de mentenanţă mai mici şi condiţiilor contractuale mai flexibile.
Citeşte şi: Vezi harta chiriilor de birouri din Bucureşti