Înainte de a contracta un credit de nevoi personale, solicitantul trebuie să se documenteze în privinţa tuturor comisioanelor impuse de instituţia financiară respectivă care acordă creditul de nevoi personale, comisioanele fiind o sursă importantă a profitului acestora.
În mod normal, pentru o bancă ce operează într-un sistem financiar matur (cu inflaţie şi implicit rata a dobânzilor la credite scăzute) veniturile din comisioane sunt aproximativ egale cu veniturile obţinute din dobânzi la credite. Este aşadar important pentru clienţi sa înţeleagă şi să evalueze corect impactul costului cu comisioanele asupra costului total al creditelor/ finanţărilor accesate, respectiv al depozitelor constituite şi tranzacţiilor efectuate.
Există mai multe tipuri de comisioane utilizate de instituţiile financiare; unele comisioane, deşi se referă la aceeaşi activitate, poartă denumiri diferite la instituţii financiare diferite; alte tipuri de comisioane sunt utilizate numai de un număr redus de instituţii financiare.
Cele mai cunoscute denumiri ale tipurilor de comisioane folosite şi gradul lor de utilizare:
- Comisionul de acordare – este încasat de instituţiile financiare după aprobarea cererii de finanţare, o singură dată. De obicei, este exprimat ca procent din valoarea aprobată a finanţării, dar poate fi exprimat şi ca suma fixă. Este utilizat adesea ca instrument de diferenţiere şi marketing de către instituţiile financiare (prin ‘reducerea’ dobânzii aplicate şi majorarea acestui comision, se poate ajunge la acelaşi profit pe finanţare pentru instituţia financiară), dar este şi unul dintre comisioanele care asigură profitabilitatea băncii. În consecinţă, în funcţie de politica de preţ a finanţatorului, acest comision poate reprezenta între 0% şi 10% din valoarea creditului, majorând astfel semnificativ costul finanţării pentru client.
- Comisionul de administrare – este încasat de instituţiile financiare la intervale regulate (lunar, trimestrial sau anual, dupa caz), pe toată durata finanţării şi este calculat ca procent la soldul finanţării din momentul încasării comisionului. Acoperă cheltuielile ocazionate de monitorizarea finanţării (analist de credite, ofiţer de administrare credite, departament de monitorizare, evaluatori, sisteme informatice de administrare şi monitorizare a finanţării, etc), urmărirea tragerilor din finanţare (dacă este cazul) şi alte cheltuieli operaţionale ale instituţiei finanţatoare.
- Comisionul de întarziere plată – este un comision fix, utilizat atunci când clientul întârzie plata unor obligaţii faţă de instituţiile financiare. În general, atunci când se referă la întârzierea plăţii unei obligaţii la un credit/ finanţare, este utilizată dobânda penalizatoare, calculată ca procent din suma restantă la plată. În acest caz, comisionul fix poate fi perceput în plus faţă de dobânda penalizatoare, ridicând astfel cu mult costul întârzierii la plata pentru client.
- Comisionul de modificare a parametrilor unei finanţări – este impus de majoritatea instituţiilor financiare atunci când se modifică anumiţi parametri ai unei finanţări (maturitate, dobândă, eşalonarea plăţilor, garanţii, etc). Comisionul poate avea o parte fixă şi una variabilă (procent din valoarea finanţării). Modificarea parametrilor unei finanţări implică pentru instituţia financiară, practic, o nouă analiză a dosarului de finanţare, generând asadar costuri de analiză, de risc (modificarea parametrilor finanţării poate rezulta în schimbarea încadrarii companiei/ finanţării din punct de vedere al riscului) şi costuri operaţionale. Aceste costuri sunt acoperite de comisionul de modificare a parametrilor finanţării.
- Comisionul de retragere numerar – este aplicat de majoritatea băncilor la retragerea de numerar de către clienţi. Deşi cuantumul comisionului este diferit, el se aplică în mod similar atât la retragerile de la casierie, cât şi la retragerile de la ATM. Unele bănci practică un comision fix plus unul variabil (exprimat ca procent din suma retrasă). Dacă retrageţi numerar de la un ATM al altei bănci decât cea la care aveţi cardul utilizat la retragere, de obicei veţi plăti un comision mai ridicat de retragere numerar. Conceptual, necesitatea comisionului de retragere numerar stă în faptul ca banca, pentru a onora aceste cereri de numerar, trebuie să păstreze în fiecare moment în casierie o anumită sumă de bani; aceasta sumă nu poate fi valorificată prin depozite pe piaţa interbancară sau depunerea la BNR (pentru care banca ar primi o dobândă). Aşadar, acest cost este ‘recuperat’ de la clienţi prin impunerea unui comision de retragere de numerar. De altfel, dacă doriţi să retrageţi de la casieria băncii o sumă mai importantă de bani (valoarea exactă pentru fiecare bancă în parte poate fi aflată de la orice sucursală a acesteia), trebuie să anunţaţi banca cu o zi înainte (să vă ‘programaţi’ pentru retragerea de numerar) pentru ca sucursala să facă o alimentare corespunzatoare de numerar în valuta respectivă. În caz contrar, comisionul de retragere perceput de bancă este mai ridicat.
- Comisionul de rezerva minima obligatorie – este un comision intalnit in putine cazuri in practica financiara. Dupa cum este cunoscut, bancile au obligatia de a constitui la Banca Nationala o rezerva minima obligatorie, ca procent din depozitele si finantarile obtinute de la clienti, de pe piata interbancara sau de la actionari (conform unor norme emise de BNR). Aşadar, băncile au un “cost financiar” al finanţării lor. Acest cost afectează marja de profit a băncii, deoarece reduce marja neta dintre dobanda activa (la credite) şi cea pasivă (la depozite). Totuşi, în practică băncile îşi adaptează dobânzile active astfel încât să includă şi costul pe care il au prin menţinerea rezervei minime şi nu evidenţiază separat acest cost. Atunci când este întâlnit, acest comision este exprimat ca procent din soldul finanţării.
- Comisionul de risc – este un comision mai puţin întâlnit în practica financiară. Aşa cum îi spune şi numele, are rolul de a acoperi prima de risc asociată finanţării unui anumit client, de către instituţia financiară. Valoarea acestui comision variază în funcţie de ratingul clientului şi este exprimată procentual din valoarea aprobată a finanţării sau din soldul finanţării la momentul încasării. Este încasat de obicei odată cu dobanda asociată finanţării (lunar, trimestrial sau anual). Majoritatea instituţiilor financiare nu evidentiază separat acest comision, ci îl includ în dobândă (deoarece din punct de vedere conceptual el reprezinta o dobandă – primă de risc).
Mai multe informaţii despre credite, plasamente şi dobânzi, găseşti pe www.efin.ro.
