Atunci când vă hotărâţi să amenajaţi camera celor mici culoarea pereţilor are un rol foarte important. Desigur, şi în camera celor mari culoarea joacă un rol decisiv. Odată cu creşterea celui mic şi camera va suferi anumite transformări.
Dar, să o luăm sistematic cu începutul. Pentru fetele până în 16 -17 ani, noi vă sugerăm să încercaţi o culoare dulce de roz pentru pereţi, combinată cu un tapet vesel, în aceeaşi gamă de culori. Aşa veţi avea efectul garantat şi veţi obţine o cameră în spiritul copilăriei. Când cea mică va creşte, puteţi avea norocul să nu trebuiască să schimbaţi culoarea pereţilor, căci fetele adoră rozul.
Ca şi accesorii puteţi alege jaluzele colorate, în acelaşi ton cu peretele; vor da spaţialitate decorului şi vor crea unitate între celelalte obiecte decorative. În ceea ce priveşte obiectele decorative, le puteţi alege în tonuri de roşu sau alb.
Pentru băieţii de până în 16-17 ani, vă propunem două combinaţii.
Prima este alcătuită din albastru, verde şi galben. Probabil sunteţi reticent la aceste culori tari, însă noi vă asigurăm că cel mic va fi încântat. Apelaţi la serviciile unui designer pentru a decora pereţii în aceste culori, căci el ştie cel mai bine cum să le combine ideal.
A doua variantă este alcătuită din albastru şi alb sau tonuri de crem. De exemplu un perete vopsit în albastru se combină perfect cu jaluzele/perdele crem şi mobilă de lemn nature şi nu în ultimul rând mochetă într-o culoare neutră (de exemplu gri). Aşa vă va fi şi dumneavoastră mai uşor să o curăţaţi, căci cel mic este la vârstă la care nu este foarte atent cu lucrurile din casă şi poate păta mocheta mai repede decât vă aşteptaţi.
În final nu uitaţi că orice combinaţie de culori aţi alege, aceasta trebuie în primul rând să fie plăcută ochiului şi să nu deranjeze.
xxxxxx
florile alea de pe pereti zici cas oua dar pentru o camera de copii mici merg
imobiliare ploiesti
Totul este foarte frumos la inceput, pana cel mic invata sa scrie, sau cel putin sa tina creionul in mana, si dupa aceea tot chinul de a gasi combinatia cea mai frumoasa se duce pe apa sambetei, si este ata de dragut cand o deseneaza el pe mami pe perete!!!!