Colliers: Marile centre comerciale au făcut investiții de peste jumătate de milion de euro ca să se pregătească pentru redeschiderea din 15 iunie

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 11 Iunie 2020, Ultima actualizare: 24 Iulie 2020
Sursă foto: Pixabay.com

Retailerii se așteaptă la o recuperare parțială a vânzărilor pe timpul verii și estimează că numărul vizitatorilor ar putea reveni la normal în decembrie.

Potrivit datelor Colliers International, centrele comerciale finalizează în aceste zile pregătirile pentru redeschidere, astfel încât, începând cu 15 iunie, să poată asigura respectarea măsurilor de siguranță și de distanțare socială care sunt în continuare necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Potrivit estimărilor companiei, investițiile pentru toate echipamentele, consumabilele și personalul necesar aplicării acestor măsuri depășesc jumătate de milion de euro în cazul marilor centre comerciale. „Cumpărătorii își vor relua gradual obiceiurile de dinainte de pandemie, iar traficul din centrele comerciale ar putea reveni la normal în sezonul sărbătorilor de Crăciun”, apreciază reprezentanții Colliers.

Citește și:
Veste bună pentru economie: la jumătatea lunii mai se termină starea de urgență. Urmează un plan de relaxare: „Va trebui să găsim o modalitate de a trăi cu acest virus”

„Redeschiderea centrelor comerciale începând din 15 iunie este privită cu optimism de proprietarii și chiriașii centrelor comerciale, care se așteaptă să înceapă astfel să-și revină după perioada de inactivitate, chiar dacă într-un ritm nu foarte accelerat, având în vedere că vizitatorii își vor relua treptat obiceiurile de dinainte de pandemie. Pentru siguranța cumpărătorilor, mall-urile și galeriile comerciale au luat în această perioadă toate măsurile de siguranță necesare și au stabilit proceduri clare pentru dezinfectarea zonelor comune și pentru asigurarea distanțării sociale, iar mulți retaileri vor veni totodată cu măsuri suplimentare în spațiile proprii.”

Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International

 

Traficul în zonele comerciale, în revenire

Pe durata stării de urgență, retailerii de produse nealimentare au fost printre cei mai afectați de măsurile luate pentru gestionarea epidemiei de coronavirus. Astfel, închiderea centrelor comerciale a determinat chiriașii din retail să-și revizuiască așteptările privind cifra de afaceri estimată pentru acest an, 45% așteaptându-se la o scădere de peste 30%, iar 39% la o scădere de până la 30%, potrivit unui studiu realizat recent de Colliers International. Chiriașii mizează însă pe lunile de vară pentru a începe să recupereze din pierderile acumulate în perioada în care magazinele au fost închise, chiar și în contextul unui număr de vizitatori estimat la jumătate față de o perioadă obișnuită. Traficul este așteptat să crească în perioada următoare și ar putea reveni la normal din decembrie.

Statisticile de mobilitate publicate de Google, în baza datelor obținute prin telefoanele mobile ale utilizatorilor, sugerează o revenire graduală, dar destul de consistentă a traficului în zonele comerciale și de petrecere a timpului liber. Astfel, în București, Cluj-Napoca și Timiș, traficul pedestru în aceste zone era, la începutul lunii iunie cu aproximativ 30-40% sub media normală a acestei perioade, față de valori cu 80% sub nivelul normal cu doar câteva luni în urmă. În țările care au „relaxat” mai devreme restricțiile, statisticile arată chiar mai bine, ceea ce oferă speranțe pentru o îmbunătățire treptată a lucrurilor și în perioada următoare.

Ce măsuri de siguranță au implementat proprietarii marilor centre comerciale

Printre măsurile luate de marile centre comerciale pentru redeschidere se numără instalarea de porți sau camere speciale pentru măsurarea temperaturii vizitatorilor, dar și de sisteme de monitorizare constantă a numărului total de vizitatori, astfel încât, atunci când este atinsă limita maximă stabilită conform indicațiilor autorităților, accesul unor noi vizitatori să fie limitat. Totodată, centrele comerciale sunt pregătite să dezinfecteze constant spațiile comune și scările rulante cu substanțe specializate sau cu lămpi UV și vor pune la dispoziția vizitatorilor dozatoare cu dezinfectanți. Ca măsură suplimentară de siguranță, se va opta pentru introducerea de aer proaspăt din exterior, în locul procedurilor anterioare de recirculare a aerului din interiorul centrului.

Citește și:
Cum să previi răspândirea COVID-19 la locul de muncă. 5 sfaturi practice

„Centrele comerciale au făcut și continuă să facă investiții consistente pentru a putea oferi o experiență sigură cumpărătorilor, respectând toate măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Tranziția de la perioada de inactivitate la noile norme din retail se poate face astfel mai ușor, pe măsură ce încrederea vizitatorilor crește, iar activitatea are toate premisele să revină cât mai rapid. Aproape 70% dintre proprietarii de spații de retail și aproximativ jumătate dintre chiriași se așteaptă să revină la un nivel satisfăcător al afacerilor, în raport cu nivelurile de dinainte de epidemia de COVID-19, în decursul anului viitor.”

Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International

Părerile cititorilor
1 părere
  • „Radiografia” pieței hoteliere: lucrurile pot începe să-și revină din toamnă. Operatorii, dezvoltatorii și investitorii mizează pe reluarea activității în sezonul estival -Ştiri imobiliare – ImoExpert

    […] Citește și: Colliers: Marile centre comerciale au făcut Investiții de peste jumătate de milion de euro ca să… […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Studiu: Cum spun românii că-și vor schimba obiceiurile pe fondul noilor „măsuri de relaxare”. „Instinctele de a socializa și de a experimenta vor răzbate”

Oamenii își doresc să iasă mai mult în parc, să facă mai multă mișcare, dar și să meargă în vacanţe în interiorul ţării. Cele două luni de izolare și...

citește mai departe
Prin atragerea a opt retaileri locali, ERA Shopping Park Oradea îşi creşte gradul de ocupare la 95%

Noile magazine activează pe segmentele de food şi fashion şi însumează o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. În al doilea trimestru al acestui an, centrul comercial ERA Shopping...

citește mai departe
Bătălia megamallurilor, la final? Dezvoltatorul Colosseum: „Ar fi o sinucidere să mai construiască cineva un asemenea proiect”

Cel mai mare centru comercial din România şi din Europa se pregăteşte pentru începerea lucrărilor de construcţie în partea de nord-vest a Bucureştiului. Începând cu anul 2008, când a...

citește mai departe
Retailul autohton oferă randamente mai mari decât Franţa, Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Totuşi, investitorii nu vor să cumpere aici

Cererea pentru proprietăţile de retail de cea mai bună calitate din Europa Centrală a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2008 încoace. Potrivit unui studiu de piaţă realizat...

citește mai departe
Retailerii internaţionali menţin chiriile spaţiilor comerciale la cote ridicate

Din al doilea trimestru al anului trecut, preţurile cerute de proprietarii spaţiilor de retail au început să se stabilizeze. Piaţa autohtonă de retail este printre primele segmente imobiliare ce...

citește mai departe