Proiectul de retail va necesita, potrivit estimărilor iniţiale, o investiţie de 55-60 de milioane de euro.
Compania de consultanţă DTZ Echinox a fost desemnată de Immochan (divizia de investiţii imobiliare a retailerului francez Auchan) să se ocupe de închirierea proiectului Coresi Shopping Center din Braşov. Acesta urmează a fi dezvoltat pe 24 din cele 100 de hectare de teren ce fac parte din fosta platformă a fabricii Tractorul Braşov. “Braşovul prezintă un potenţial deosebit pe segmentul de retail, care nu a fost întrutotul valorificat până în prezent. Coresi Shopping Center va fi primul mall veritabil al oraşului, cu o zonă de cuprindere extinsă, de peste 400.000 de locuitori. Prezenţa hipermarketului Auchan ca ancoră de food în Coresi Shopping Center este, din perspectiva închirierilor, un avantaj-cheie”, subliniază Oana Iliescu, director executiv în cadrul DTZ Echinox.
Coresi Shopping Center va cuprinde un hipermarket Auchan de 16.000 de metri pătraţi, o galerie de spaţii comerciale cu o suprafaţă totală închiriabilă de 25.000 de metri pătraţi, precum şi o parcare de 3.000 de locuri. Potrivit estimărilor iniţiale ale companiei, pentru această etapă de dezvoltare a proiectului va fi necesară o investiţie de 55-60 de milioane de euro, mallul urmând a fi livrat la finele anului 2013.