Avariile repetate și zilele petrecute în frig și fără apă caldă pe timpul iernii ar putea să îi determine pe mulți dintre bucureșteni să ia serios în considerare opțiunea deconectării de la sistemul centralizat de încălzire.
Dacă problemele se vor ține lanț în continuare, nu ar trebui să ne mirăm dacă la vară o să înceapă marea deconectare, a declarat în cadrul ediției din decembrie a emisiunii imoExpert Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat.
“Marea deconectare va crea un paradox. Cu cât scade numărul de consumatori, cu atât scade eficiența unui sistem centralizat de încălzire, Culmea e că într-un sistem mai puțin eficient vor rămâne exact cei dintre noi care nu avem resurse să punem un alt sistem de încălzire”, a declarat Mereuță, prezent în platoul imoExpert.
“Nu e greu să iei o decizie, să îți pui o centrală. Problema este care e pasul următor și dacă toată zona respectivă va avea resursa de gaz pentru a avea cu toții centrală de apartament. Dacă vor avea resursa de energie electrică, puterea instalată necesară, pentru a-și putea pune, cine știe, am văzut tot felul de soluții – panouri, centrale”, a mai adăugat el.
Președintele Ligii Habitat a ținut să clarifice o confuzie des întâlnită în discuțiile legate acest subiect – deconectarea este cea care se face individual, pe apartament, în timp ce debranșarea face referire la deconectarea întregului imobil de la sistemul centralizat de termoficare – și a menționat că astfel de decizii duc la certuri între locatari.
URMĂREȘTE EDIȚIA DIN DECEMBRIE A EMISIUNII IMOEXPERT
“Este posibilă deconectarea, dar este calea sigură către conflicte în interiorul asociației, cât timp nu se debranșează tot blocul. Este posibilă cu acordul vecinilor, cu hotărârea Adunării Generale, cu un proiect aprobat de furnizorul de servicii, RADET în cazul Bucureștiului, Termoenergetica pe nou. După aceea, trebuie să ai o distribuție de gaz pe orizontală, cu contorul tău de gaz, și să îți pui un alt sistem de încălzire – pe gaz sau electric”, a mai explicat Mereuță.
Investiția inițiată pe care trebuie să o faci pentru a-ți instala o centrală termică în apartament ajunge la circa 8.000 de lei, sumă din care centrală reprezintă 3.000-3.200 de lei.
În opinia sa, însă, șansa unui oraș de dimensiunea Bucureștiului rămâne un sistem centralizat de termoficare. “Am văzut primării care erau foarte mândre că au îngropat sistemul centralizat, că au scăpat de el. E simplu să renunți, cum spune legea administrației publice, la o responsabilitate exclusivă. (…) E ca și cum m-ai spune pe ordine publică – ia, descurcați-vă voi între voi, ce să mai plătim noi Poliție Locală. Așa e și la sistemul centralizat de încălzire. E mult mai simplu să îi spui omului – descurcă-te”, a conchis președintele Ligii Habitat.