Chiriile birourilor din vile, cu o treime mai mici în 2010

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 14 Ianuarie 2011, Ultima actualizare: 14 Ianuarie 2011

Tendinţa de scădere s-ar putea menţine şi în 2011, un prag minim urmând a fi atins către sfârşitul anului.

Ca şi în 2009, preţurile de închiriere a vilelor de birouri din Capitală şi-au menţinut anul trecut traiectoria descendentă. Florin Lungu, consultant în cadrul agenţiei Gavriliu Imobiliare, spune că, pe parcursul lui 2010, chiriile pentru proprietăţile situate în zona de centru-nord a Capitalei s-au diminuat cu circa 30%. Astfel, dacă la începutul anului costurile de ocupare pentru o vilă situată în zona Dorobanţi-Floreasca se situa în jurul valorii de 8-12 euro pe metru pătrat pe lună (în funcţie de poziţionare, grad de echipare şi renovare), în perioada noiembrie-decembrie acestea au ajuns la o valoare de 6-10 euro pe metru pătrat.
Pentru anul ce tocmai a început, Lungu estimează că valoarea chiriilor pentru vilele de birouri va continua să scadă, dar într-un ritm ceva mai lent comparativ cu 2010. „Spre sfârşitul anului probabil se va ajunge la un nivel minim al preţurilor. De aici nu se va înregistra un trend ascendent decât după 6-12, poate chiar 18 luni de la relansarea economiei”, crede reprezentantul Gavriliu Imobiliare.

Proprietarii se adaptează la piaţă
În ceea ce priveşte atitudinea proprietarilor faţă de această tendinţă, majoritatea acestora au înţeles că trebuie să se adapteze la condiţiile actuale ale pieţei. C. Aldea oferă un exemplu în acest sens. Acesta deţine o vilă cu o suprafaţă utilă de 120 de metri pătraţi, cu parter şi un etaj, situată în zona 1 Mai din Capitală. Casa are cinci camere şi este promovată şi ca eventuală reşedinţă, dar în mod special ca sediu de birouri. Aldea spune că a închiriat această proprietate timp de 15 ani. Ultimul chiriaş, o firmă de calculatoare, a plecat la sfârşitul anului trecut. Vila a fost astfel scoasă din nou pe piaţă, după trei ani de la ultima închiriere. Proprietarul a înţeles că, pentru a încheia o tranzacţie în actualul context economic, trebuie să-şi mai reducă din pretenţiile financiare. Preţul cerut acum este de 1.000 de euro pe lună, faţă de suma de 1.200 de euro încasată anul trecut. Aldea spune că, de la momentul publicării ofertei, a avut doi potenţiali clienţi interesaţi, însă niciuna dintre tranzacţii nu s-a finalizat. Admite posibilitatea de a trebui să mai scadă din preţ până la un nivel de 800-900 de euro pe lună.

Cerere în scădere, susţinută de relocări
Menţinerea chiriilor vilelor office pe o traiectorie descendentă nu este de mirare, având în vedere dinamica raportului cerere-ofertă pe parcursul anului trecut. Florin Lungu spune că în 2010 s-a înregistrat o scădere destul de mare a cererii pe acest segment. Cel mai mare declin a fost resimţit în cazul proprietăţilor cu suprafeţe mari, de peste 500 de metri pătraţi. Din totalul tranzacţiilor de închiriere de vile, 75-80% au fost cereri de relocare. „Am întâlnit cu precădere relocări ale firmelor în spaţii mai mici, mai ieftine, mai apropiate de nevoia strictă de spaţiu a fiecăruia. Destul de rare au fost cererile pentru start-up-uri sau pentru companii care şi-au mărit efectivul şi au avut nevoie de spaţii mai mari, mai generoase”, subliniază Lungu. O schimbare notabilă apărută în profilul clienţilor de pe acest segment constă în faptul că cei interesaţi de închirierea unei vile au devenit mult mai selectivi, mai atenţi la detalii de orice natură – structură, finisaje, preţ etc.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Impozitarea veniturilor din chirii în 2024. Cum se schimbă regulile și câți bani trebuie să plătești?

Anul 2024 vine cu noutăți pentru cei care vor să-și dea locuințele spre închiriere. Modificările vor impacta direct atât proprietarii, cât și chiriașii, spun specialiștii. “După ce o relativ...

citește mai departe
Scumpiri de peste 50% în acest oraș. Oferta, pusă pe butuci

Apartamentele din Sibiu s-au scumpit spectaculos pe parcursul ultimilor ani, majorările depășind 50% atât în cazul proprietăților disponibile la vânzare, cât și în cazul celor de pe segmentul de...

citește mai departe
Efectele pandemiei asupra proprietarilor. Sunt mai reticenți să-și scoată pe piață casele?

Oferta de case disponibile la vânzare a scăzut în decursul ultimelor luni, ajungând să fie în mai cu circa 11% sub nivelul înregistrat în februarie, când criza sanitară era...

citește mai departe
Ai ieșit din izolare. Ce faci dacă ai o nevoie imobiliară? Sfaturile specialistului – VIDEO

Perioda de izolare a luat sfârșit, iar la nivelul pieței imobiliare au apărut deja primele semne de revenire. Rezultatele unui sondaj Imobiliare.ro arată că proprietari sunt acum dispuși să...

citește mai departe
Ghidul proprietarului care a semnat un contract de reprezentare exclusivă. Răspunsuri recomandate când ești abordat direct de agenți sau posibili cumpărători

Ai semnat un contract de colaborare cu un consultant imobiliar profesionist, iar acesta a preluat în reprezentare exclusivă proprietatea pe care o vinzi și te va sprijini pe întreg...

citește mai departe