A sta împreună cu un grup de prieteni într-un apartament sau chiar o casă cu mai multe camere este o variantă mult mai rentabilă decât a locui singur într-o garsonieră.
Pentru studenţii care nu au un loc în cămin, chiria este, adesea, cea mai bună variantă de locuire. A sta de unul singur într-o garsonieră nu este însă o opţiune indicată pentru cei care dispun de un buget redus. Mult mai rentabilă este varianta închirierii, împreună cu unul sau mai mulţi prieteni, a unui apartament cu două-patru camere sau chiar a unei case la curte. Astfel, costurile lunare ce revin unei persoane pot coborî chiar şi sub pragul de 100 de euro, inclusiv în Bucureşti. www.imobiliare.ro prezintă, pe baza ofertelor listate pe portal, o listă cu cele mai bune oportunităţi de închiriere pentru studenţi din marile centre universitare.
Apartament cu trei camere în Bucureşti
Într-unul dintre cele mai căutate cartiere ale Capitalei – Dristor -, chiria minimă cerută pentru o garsonieră este de 180 de euro, însă poate depăşi cu uşurinţă pragul de 200 de euro pe lună. Luând însă în calcul varianta de a împărţi locuinţa cu un prieten sau o prietenă, în acelaşi cartier poate fi închiriat şi un apartament cu două camere, la un preţ de 250-270 de euro pe lună. Astfel, costurile ce revin pentru o cameră scad la 125-135 de euro pe lună. Tot cu 250 de euro pe lună poate fi închiriat însă şi un apartament cu trei camere din zona Dristor-Baba Novac. În trei, costurile ar scădea sub 100 de euro pe lună de persoană, însă apartamentul poate fi ocupat şi de doi studenţi. Pe de altă parte, un apartament cu patru camere într-o vilă din zona Alba Iulia-Unirii poate fi închiriat cu 500 de euro pe lună, de unde rezultă un preţ de 125 de euro pe lună de persoană.
Tot pentru studenţi există şi varianta de a închiria o casă la curte împreună cu un grup de prieteni/colegi. O locuinţă cu două camere, cu o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, din zona Timpuri Noi, poate fi închiriată cu 240 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un preţ de 120 de euro per cameră. Cu 125 de euro poate fi ocupată şi o cameră din patru dintr-o casă din zona Ştefan cel Mare, în apropiere de Circul Globus.
Timişoara: o cameră cu 70 de euro
În Timişoara, o garsonieră de 14-18 metri pătraţi situată în zona Complex Studenţesc poate fi închiriată cu cel puţin 110 euro pe lună. În zona Lipovei, pe de altă parte, preţul cerut pentru o locuinţă de 34 de metri pătraţi se ridică la 120 de euro pe lună. Pe de altă parte, chiria minimă pentru un apartament cu două camere confort 1 (din zonele Steaua, Lipovei sau Dorobanţilor) este de 150 de euro, ceea ce echivalează cu un preţ de 75 de euro per cameră. În acelaşi timp, apartamente cu trei camere în zone precum Spitalul Judeţean, Odobescu, Dacia sau Cetăţii sunt scoase pe piaţă la 180-200 de euro pe lună, adică cu mai puţin de 70 de euro per cameră. Totodată, apartamente cu patru camere în zone precum Lipovei, Steaua sau Freidorf pot fi închiriate cu 300 de euro pe lună, adică 75 de euro per cameră.
Pe segmentul de case-vile, o locuinţă cu trei camere din zona Mehala are un preţ cerut de 290 de euro pe lună, adică mai puţin de 100 de euro de persoană. Pe de altă parte, proprietarul unui apartament cu patru camere într-o vilă din zona Lugojului solicită 400 de euro pe lună.
Garsonierele clujene, aproape la fel de scumpe ca cele din Capitală
În Cluj-Napoca, cel mai mic preţ cerut pentru o garsonieră este de 160 de euro, în zona Grigorescu. Cele mai multe oferte de apartamente monocamerale ating sau depăşesc însă pragul de 200 de euro pe lună. Mai convenabilă este varianta de a închiria, la comun, un apartament cu două camere. Preţul minim cerut, pentru o locuinţă din zona Gheorgheni, este de 200 de euro pe lună, adică 100 de euro per cameră. Cu 250-270 de euro pe lună (maximum 90 de euro de persoană) poate fi închiriat însă şi un apartament cu trei camere, într-o zonă precum Mănăştur, Iris sau Gheorgheni. Un preţ minim pentru apartamente cu patru camere este de 350 de euro pe lună (în Grigorescu, Mănăştur, Mărăşti), adică mai puţin de 90 de euro de persoană.
În Cluj, preţul minim cerut pentru o cameră într-o vilă ar fi de 125 de euro pe lună, dat fiind că o casă cu patru camere dintr-o zonă ca Gheorgheni sau Bună Ziua este scoasă la închiriere cu 500 de euro pe lună.
Iaşi: Casă la curte sau apartament cu trei camere
În Iaşi, chiria minimă pentru garsoniere din zone precum Alexandru cel Bun, Copou, Bularga, Nicolina etc. este de 150 de euro. Pentru două camere, cel mai mic preţ cerut este de 200 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un cost de 100 de euro per cameră, în cartierele Alexandru cel Bun, Nicolina, Arcu sau Păcurari. Şi mai atractive sunt însă apartamentele cu trei camere, pentru care proprietarii cer un minim de 250 de euro (83 de euro de persoană) în zona Tătăraşi sau Alexandru cel Bun. La patru camere, preţurile pornesc de la 350 de euro pe lună, respectiv aproape 90 de euro de persoană. Pe de altă parte, o casă cu trei camere din zona Sărărie-Ticău are un preţ cerut de 250 de euro, respectiv circa 83 de euro pe cameră.
Constanţa: camere special pentru studenţi
În Constanţa, cea mai ieftină variantă de cazare este aceea de a închiria, cu 250 de lei pe lună, o cameră individuală dintr-un imobil cu trei etaje special conceput pentru studenţi, amplasat în zona Delfinariu. Imobilul este este complet mobilat şi utilat. Pe de altă parte, o garsonieră clasică are un preţ minim cerut de 150 de euro, în zona I.C. Brătianu. Un apartament cu două camere, nemobilat, din zona Inel 1, are un preţ cerut de 170 de euro pe lună, adică 85 de euro de persoană. Pe de altă parte, o locuinţă cu trei camere din zona Poarta 6 poate fi închiriată cu 250 de euro pe lună (circa 83 de euro de persoană). Un apartament cu patru camere, din zona Gară, costă 300 de euro, ceea ce înseamnă un cost individual de 75 de euro. Pe de altă parte, o casă cu cinci camere din zona Casa de Cultură poate fi închiriată cu 400 de euro pe lună, respectiv 80 de euro de persoană.
Braşov: Chiria la comun, cu 50% mai mică decât pe cont propriu
În Braşov, o garsonieră (de 24 de de metri pătraţi) are un preţ minim cerut de 140 de euro, în zona Tractorul. Pe de altă parte, un apartament cu două camere din Griviţei costă 170 de euro pe lună, adică 85 de euro de persoană. O locuinţă cu trei camere, situată în zona Astra, este disponibilă pentru 200 de euro pe lună, adică mai puţin de 70 de euro de persoană. Cel mai mic preţ cerut pentru un apartament cu patru camere, situat în zona 13 Decembrie, este de 290 de euro, adică puţin peste 70 de euro pentru o cameră.
În centrul Braşovului, o casă cu două camere poate fi închiriată cu 250 de euro pe lună, de unde rezultă un cost individual de 125 de euro. La acelaşi preţ poate fi închiriată şi o casă cu trei camere, situată însă în zona Schei, caz în care chiria ce revine unei persoane ar fi de puţin peste 80 de euro.