Chirii mai mari în 2025. Cât plătești lunar pentru a locui în cele mai căutate cartiere din marile orașe? – GRAFICE

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii
Publicat pe: 28 Februarie 2025, Ultima actualizare: 28 Februarie 2025

Cei mai mulți chiriași anticipează, în 2025, majorări ale sumelor solicitate de proprietari pentru locuințele lor, iar contextul de piață actual le susține așteptările, spun specialiștii.

Aproximativ 65% dintre participanții unui studiu realizat de Imobiliare.ro și de compania de cercetare a pieței Unlock Market Research anticipează creșteri ale chiriilor în următoarea perioadă, proporție în creștere față de cea înregistrată în cadrul unei cercetări similare realizate cu un an în urmă.

Mai mult, numărul celor care încă mai cred în apariția unor ieftiniri la nivelul pieței a scăzut. Doar 14% dintre cei intervievați în cadrul studiului la care au participat 800 de respondenți din șapte orașe au menționat că sumele solicitate de proprietari ar putea să fie reduse pe parcursul lunilor viitoare.

“În ultimii doi ani, chiriile nu au ținut pasul cu evoluția prețurilor pe segmentul vânzărilor, unde s-au înregistrat chiar și majorări cu 20% în marile orașe. Acest fapt a dus la o scădere a randamentelor din chirii. Ne aflăm, în momentul de față, într-o zonă de dezechilibru între prețul de vânzare și cel de închiriere, dar ne așteptăm ca acest lucru să se corecteze începând cu 2025. Chiriile vor crește, cel mai probabil, într-un ritm mai accelerat decât au făcut-o anul trecut”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Care sunt cele mai căutate zone din marile orașe? Chiriile solicitate de proprietari la începutul lui 2025

București: Cartierul Militari rămâne un punct de atracție pentru mulți dintre chiriași. Zona aflată în imediata apropiere a stațiilor de metrou Gorjului și Lujerului ce se extinde până la Bulevardul Uverturii a fost cea mai căutată din Capitală în ultimul an în rândul potențialilor chiriași care au parcurs ofertele disponibile pe Imobiliare.ro

Popularitatea cartierului este dată de o serie de aspecte, precum accesul la magistrala de metrou M3 prin intermediul căreia poți să ajungi în doar câteva minute în centru și prețurile destul de accesibile. Proprietarii solicită pentru apartamentele din această zonă o chirie medie de 430 euro/lună, cu mai puțin de 100 de euro în plus decât în cel mai ieftin cartier bucureștean, Ferentari.

Centrul orașului atrage, de asemenea, un număr semnificativ de persoane interesate de închirierea unei locuințe în Capitală. Zona cuprinsă între Piața Victoriei și Piața Universității se află pe locul al doilea în topul preferințelor chiriașilor. Aceștia trebuie să fie, însă, dispuși să achite mai mult la final de lună pentru a se muta aici. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament a ajuns la 600 euro/lună.

Locul al treilea în clasament este ocupat de Drumul Taberei, un alt cartier din vestul orașului unde chiria medie solicitată de proprietari este de 400 euro/lună, iar poziția a patra este ocupată de zona Piața Unirii. În acest caz, prețurile cresc semnificativ. Un apartament poate fi închiriat, în medie, cu 650 euro/lună.

Cartierul Berceni se numără, totodată, printre cele mai atractive pentru cei interesați de închirierea unei locuințe în Capitală. Chiriașii trebuie să plătească aici lunar sume similare cu cele din Drumul Taberei.

Cluj-Napoca: Cinci zone ies puternic în evidență în preferințele potențialilor chiriași din Cluj-Napoca. Cel mai atractiv cartier, Mărăști, nu este și unul dintre cele mai ieftine din oraș. Proprietarii solicită, în medie, o chirie de 550 euro/lună pentru apartamentele listate pe Imobiliare.ro. Spre comparație, în cartierul unde întâlnești cele mai mici chirii, Someșeni, ai nevoie de mai puțin de 400 euro/lună pentru o locuință.

Locul al doilea este ocupat de Gheorgheni, o zonă aflată pe un palier de preț similar cu Mărăști, iar pe poziția a treia în clasamentul preferințelor chiriașilor din Cluj-Napoca găsim Mănăștur, unul dintre cele mai accesibile cartiere din oraș. Pentru a locui aici un chiriaș are nevoie de un buget mediu de 470 euro/lună.

Zona centrală a orașului atrage, de asemenea, un număr important de potențiali chiriași. Închirierea unui apartament cu o astfel de poziție privilegiată necesită un buget mai generos. Chiria medie solicitată de proprietari este aici de 630 euro/lună.

Cartierul Zorilor din sudul orașului ocupă locul al cincilea în topul preferințelor clujenilor. Chiria medie pe care trebuie să o plătească o persoană care vrea să se mute aici este de 550 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Brașov: Cei mai mulți chiriași brașoveni se văd locuind în cartierul Tractorul, care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani. Acesta depășește ca atractivitate toate celelalte zone ale orașului, chiar dacă proprietarii țin destul de mult la preț. Chiria medie pentru un apartament localizat aici a ajuns la 520 euro/lună, în condițiile în care o proprietate aflată chiar în centrul istoric al orașului poate fi închiriată cu un buget cu doar 30 de euro mai mare.

Cartierul Astra este al doilea cel mai căutat din oraș, iar prețurile pe care trebuie să le achite la final de lună cei care se mută aici sunt semnificativ mai reduse. Pentru închirierea unui apartament o persoană trebuie să aloce lunar un buget de 430 de euro.

Centrul Istoric al Brașovului ocupă locul al treilea în clasament, în timp ce zona Centrul Civic se află pe poziția a patra. În cazul acesteia din urmă, chiria medie solicitată de proprietari este de 490 euro/lună.

Un interes ridicat întâlnim și în cazul locuințelor din zona Valea Cetății-Răcădău, unde închirierea unui apartament costă 470 euro/lună.

Constanța: Cartierele Tomis Nord și Badea Cârțan atrag împreună privirile celor mai mulți potențiali chiriași interesați de locuințele din Constanța. Chiria medie solicitată de proprietarii care listează astfel de locuințe pe Imobiliare.ro a ajuns la 480 euro/lună.

Zona aflată în imediata proximitate a Parcului Tăbăcărie este a doua cea mai populară în rândul chiriașilor. Bugetul pe care trebuie să și-l aloce aceștia pentru plata chiriei este de 450 euro/lună. Aceasta este urmată în clasament de una dintre cele mai scumpe zone din oraș – Faleza Nord. Proprietarii solicită în acest caz o chirie medie lunară de 600 de euro, similară cu cea înregistrată și în cazul apartamentelor localizate în centrul orașului.

Zona Universitate și cartierul Casa de Cultură închid clasamentul. Constănțenii care ajung să se mute aici trebuie să scoată lunar din buzunar 530 de euro, respectiv 480 de euro.

Iași: Cartierul Copou nu este doar cel mai prestigios din Iași, ci și cel mai căutat în rândul celor care prospectează piața pe Imobiliare.ro. Aceasta este a doua cea mai scumpă zonă a orașului pentru chiriașii care trebuie să achite lunar, în medie, 480 de euro pentru un apartament. 

Al doilea cel mai popular cartier ieșean este Tătărași. Proprietarii au aici pretenții mult mai mici din partea chiriașilor, pentru un apartament fiind cerută, în medie, lunar suma de 390 de euro. Centrul orașului se poziționează pe locul al treilea în topul preferințelor chiriașilor. Aceștia trebuie să achite pentru o locuință localizată aici cele mai piperate chirii din Iași. Ei au nevoie de un buget lunar de 500 de euro pentru acoperirea cheltuielilor de închiriere a unui apartament.

Cartierele Podu Roș, Păcurari și Canta ocupă următoarele locuri în clasamentul celor mai atractive din Iași pentru chiriași. Chiria medie solicitată de proprietari viitorilor chiriași ajunge aici la 400 euro/lună.

Timișoara: Cartierul central Cetate atrage cei mai mulți timișoreni interesați de închirierea unui apartament, în ciuda faptului că, odată mutați aici, vor achita cele mai mari chirii din oraș. Datele Imobiliare.ro arată că bugetul mediu necesar închirierii unei locuințe este de 500 euro/lună.

Zona Complex-Stadion este a doua cea mai râvnită din Timișoara. În acest caz, chiriile scad puternic, proprietarii cerându-le viitorilor chiriași doar 350 euro/lună pentru un apartament. Locuințele de pe Calea Aradului sau din imediata apropiere a acestei artere de circulație sunt și ele la mare căutare în rândul timișorenilor. Pentru acestea trebuie achitată o chirie medie lunară de 450 de euro.

Cartierul Circumvalațiunii, aflat în apropiere de Parcul Botanic, se poziționează pe locul al patrulea în top și este urmat îndeaproape de Lipovei. Cei care optează pentru închirierea unei locuințe amplasate aici trebuie să se aștepte să le plătească lunar proprietarilor o sumă medie de 380 de euro.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Impozitarea veniturilor din chirii în 2024. Cum se schimbă regulile și câți bani trebuie să plătești?

Anul 2024 vine cu noutăți pentru cei care vor să-și dea locuințele spre închiriere. Modificările vor impacta direct atât proprietarii, cât și chiriașii, spun specialiștii. “După ce o relativ...

citește mai departe
Scumpiri de peste 50% în acest oraș. Oferta, pusă pe butuci

Apartamentele din Sibiu s-au scumpit spectaculos pe parcursul ultimilor ani, majorările depășind 50% atât în cazul proprietăților disponibile la vânzare, cât și în cazul celor de pe segmentul de...

citește mai departe
Efectele pandemiei asupra proprietarilor. Sunt mai reticenți să-și scoată pe piață casele?

Oferta de case disponibile la vânzare a scăzut în decursul ultimelor luni, ajungând să fie în mai cu circa 11% sub nivelul înregistrat în februarie, când criza sanitară era...

citește mai departe
Ai ieșit din izolare. Ce faci dacă ai o nevoie imobiliară? Sfaturile specialistului – VIDEO

Perioda de izolare a luat sfârșit, iar la nivelul pieței imobiliare au apărut deja primele semne de revenire. Rezultatele unui sondaj Imobiliare.ro arată că proprietari sunt acum dispuși să...

citește mai departe
Ghidul proprietarului care a semnat un contract de reprezentare exclusivă. Răspunsuri recomandate când ești abordat direct de agenți sau posibili cumpărători

Ai semnat un contract de colaborare cu un consultant imobiliar profesionist, iar acesta a preluat în reprezentare exclusivă proprietatea pe care o vinzi și te va sprijini pe întreg...

citește mai departe