A împărți un apartament cu doi sau trei colegi este și un mijloc de socializare, nu doar de a economisi niște bani.
Pentru cei care nu au o casă a lor, una dintre cele mai accesibile soluții de cazare într-un alt oraș este chiria la comun. Interesant este că ceea ce s-a înrădăcinat până acum ca o practică în rândul studenților și tinerilor aflați la început de drum se extinde și pe piața apartamentelor de lux.
Reprezentanții agenției imobiliare Nordis spun că angajații din domeniul IT și telecom, precum și cei ai școlilor private, aduc în premieră pe piața închirierilor de apartamente premium conceptul de „co-living” – o practică uzuală în rândul așa-numitei „Generații Y” din țările vestice (cei născuți după anul 1980). Astfel, aceeași locuință este împărțită de doi, trei sau chiar patru chiriași din cadrul unei firme. Condiția este să aibă fiecare baie proprie, living sau zonă de dining amenajată, iar apartamentul să fie complet mobilat și utilat.
Crește cererea pentru apartamentele de lux
Potrivit datelor companiei, în primele zece luni din 2016, cererea de apartamente noi premium, mobilate și echipate, a crescut cu aproximativ 15% față de aceeași perioadă din 2015. Cele mai căutate au fost unitățile locative cu trei și patru camere. „Această majorare a numărului de cetățeni străini care închiriază în România se datorează faptului că s-a mărit numărul companiilor din IT&C, outsourcing și BPA care au bugete de închiriere pentru angajații lor străini”, explică reprezentanții Nordis.
În ultimii ani, bugetele alocate închirierii unei locuințe de către expați sau diplomați s-au diversificat foarte mult, pornind de la 400-600 de euro/lună pentru industria IT și până la 3.000-4.000 de euro/lună pentru poziții de top-management din multinaționale și chiar până la 8.000 de euro/lună pentru diplomați. Pe lângă diversitate, volumul cererii a crescut de asemenea relativ constant, fără a egala însă oferta, care a crescut în paralel, prin livrarea de locuințe noi, mediu plus și premium, în 2016. Ne așteptăm la menținerea acestui trend crescător pentru sfârșitul lui 2016 și începutul lui 2017.”
Irina Poștoacă, Manager Departament Expați – Nordis
Traiul în comun, atractiv și pentru cei cu bani
Diferența față de ceea ce s-a obișnuit până acum pe piața românească este că această categorie de clienți, având venituri mai ridicate, vizează locuințe de ultimă generație, mobilate, utilate și amplasate în zone cât mai bune ale orașului – în apropiere de restaurante, cafenele, magazine, săli de fitness, parcuri etc. Acest gen de chiriași mizează pe gradul ridicat de socializare specific chiriei la comun, dar își doresc, în plus, un pachet cât mai mare de facilități (baie individuală, living unde să-și primească prietenii, bucătărie utilată unde să poată găti etc.), pentru care sunt dispuși să plătească. În marile metropole ale lumii au apărut deja investitori specializați pe această nișă, care construiesc special camere cu baie proprie, disponibile spre închiriere în sistem co-living, în clădiri prevăzute cu bucătării, săli de fitness, spații de relaxare, de meditație, saună etc.