Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie, a declarat Ioan Andreica, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), precizand ca institutia va propune ca pentru blocurile reabilitate termic sa nu fie necesara eliberarea unui astfel de document.
“Probabil la 30 martie vor fi introduse certificatele, daca vom indeplini toate conditiile impuse de Guvern. Avem softurile, avem ghidurile, avem legislatia, din punct de vedere tehnic suntem pregatiti, este greu de spus daca numarul de auditori este de ajuns. Piata ne va spune care este numarul optim de auditori, in functie de numarul tranzactiilor”, a spus Andreica, potrivit Mediafax.
El a mentionat ca in lunile februarie-martie se vor organiza cursuri in vederea autorizarii unui numar de circa 200 de auditori, pentru care deja au inceput inscrierile.
“Nu vreau sa se spuna ca fabricam auditori pe banda rulanta, sunt examene pe care acestia le vor da. Intr-o luna, o luna jumatate vor mai fi autorizati 150 de auditori. Daca sunt conditii de a introduce certificatele fara a produce blocaj pe piata, vom propune din nou 30 martie”, a adaugat secretarul de stat in MDRT.
Andreica a precizat ca ministrul de resort va propune intr-o saptamana un ordin prin care urmeaza sa fie aprobate normele metodologice ale legii care reglementeaza
certificatele energetice.
“Prin acest ordin vom reduce vechimea in domeniul constructiilor, a instalatiilor, energetic, pe care o solicitam celor care vor sa devina auditori, de la zece ani la cinci ani si de asemenea, vom propune ca pentru blocurile care au deja certificate sau pentru cele care au fost reabilitate sa nu mai fie necesar un certificat nou“, a afirmat Andreica.
El a mentionat ca in Romania sunt in prezent 620 de auditori.
Articol preluat de pe bloombiz.ro