Atât cererea, cât și oferta de închirieri rezidențiale (apartamente și case) au consemnat creșteri față de perioada similară a anului anterior.
În marile orașe, cererea pentru apartamente și case de închiriat este mai scăzută decât cea pentru proprietăți rezidențiale de vânzare, însă depășește, în unele cazuri (cum este Bucureștiul), 50% din volumul acesteia din urmă. Astfel, potrivit celui mai recent raport realizat de Analize Imobiliare, aproximativ 89.000 de potențiali chiriași au încercat să închirieze o locuință prin intermediul Imobiliare.ro în ultimele trei luni. Mai bine de jumătate din aceste căutări, anume 51.700, au avut loc în Capitală, pe următoarele locuri situându-se Constanța (9.200 de căutări), Cluj-Napoca (8.700), Timișoara (8.100), Brașov (6.000) și Iași (5.600).
Citește și: Cererea versus oferta de locuințe disponibile spre vânzare
Cu 10% mai multe căutări decât în urmă cu un an
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, nivelul actual al cererii pe închirieri din aceste șase mari orașe este, per ansamblu, cu 10% mai ridicat. Creșteri la acest capitol au fost consemnate în majoritatea cazurilor, în frunte cu Iași, unde a avut loc un avans de 21%; pe următoarele locuri se situează Cluj-Napoca (+12%), București (+11%), Constanța (+11%) și Brașov (+5%). Excepția de la regulă o constituie, în acest caz, Timișoara, unde cererea pentru proprietăți de închiriat este acum cu 7% mai scăzută decât în urmă cu un an.
Comparativ cu perioada similară a anului 2015, interesul pentru închirieri este, în momentul de față, cu 64% mai mare, tendința ascendentă fiind resimțită în toate centrele regionale analizate. Cele mai semnificative creșteri, de peste 100%, au avut loc în Iași și Cluj-Napoca, unde numărul căutărilor pe acest segment de piață s-a majorat cu 165% și, respectiv, cu 130%. Datele Analize Imobiliare relevă, de asemenea, că cererea este cu 87% mai mare în Brașov, cu 83% în Constanța, cu 73% în Timișoara și cu 45% în București.
17.600 de anunțuri de închiriere în șase mari orașe
În al doilea pătrar al anului 2019, numărul apartamentelor și caselor disponibile spre închiriere în cele șase mari orașe ale țării (proprietăți finalizate înainte de anul 2000) s-a majorat cu aproximativ 3,4% față de trimestrul anterior, ajungând la un total de 17.600 de anunțuri (față de 17.020). Cele mai multe asemenea anunțuri se găsesc, bineînțeles, în București, unde în T2 2019 au fost disponibile 8.590 de asemenea proprietăți (în creștere de la 8.380 în cele trei luni anterioare). În perioada analizată, piața din Cluj-Napoca și-a menținut poziția secundă în clasamentul ofertelor de închiriere, aici fiind disponibile 2.880 de anunțuri, față de 2.510 în Timișoara, cea care a surclasat orașul de pe Someș în ultimul pătrar din 2018.
Tendința generală de suplimentare a ofertei de locuințe disponibile spre închiriere a fost resimțită trimestrul trecut în cinci din șase orașe. Marja de creștere a fost, însă, de două cifre doar în Brașov, unde a avut loc un avans de 13%; în celelalte cazuri, variațiile s-au situat sub 10%, anume la +6,2% în Iași, la +3,3% în Cluj-Napoca, la +2,7% în Timișoara și, respectiv, la +2,6% în București. Excepția de la regulă este reprezentată de Constanța, unde oferta a scăzut cu 0,8% în ultimul trimestru.
Citește și: Cum au evoluat chiriile apartamentelor în T2 2019? Vezi prețurile din reședințele de județ
Oferta: plus de 8,3% la 12 luni
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, creșterea generală a fost mai accentuată, situându-se la +8,3%. De menționat este că trendul ascendent a fost resimțit, de data aceasta, în toate marile orașe analizate, patru din șase consemnând creșteri de două cifre. Astfel, oferta s-a majorat cu 22,5% în Brașov, cu 21,5% în Timișoara, cu 19,3% în Cluj-Napoca și cu 12,9% în Iași. În Constanța, pe de altă parte, oferta oferta cu 4,6% mai mare decât în urmă cu un an, iar în București cu 0,2%.
Cât despre anunțurile de închiriere nou introduse pe piață, datele Analize Imobiliare relevă un recul de 0,2% față de primul trimestru din 2019 și, respectiv, o creștere de 12,6% față de perioada similară din 2018. În cel dintâi caz, scăderi au fost înregistrate în trei din cele șase orașe analizate, anume București (-1,4%), Cluj-Napoca (-1,6%) și Timișoara (-4,3%), iar în restul au avut loc creșteri. La 12 luni, însă, evoluții pozitive au avut loc în toate marile orașe analizate, în frunte cu Brașovul (unde poate fi observat un plus de 20,6%).
Cauți un apartament de închiriat? Vezi ofertele momentului!