Ceramica Iaşi: Cum să vinzi în criză mai mult decât în boom

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Construcţii
Publicat pe: 8 Februarie 2012, Ultima actualizare: 08 Februarie 2012

În momentul de faţă, piaţa de cărămizi a ajuns la nivelul anilor 2005-2006, situându-se la mai puţin de jumătate faţă de pragul atins în 2008.

Producătorul de cărămizi Ceramica Iaşi a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de aproximativ 15,5 milioane de euro, depăşind astfel nivelul atins în 2008, anul declanşării crizei economice. Volumul vânzărilor companiei a crescut cu aproape 200% în ultimii ani, de la 189.000 de metri cubi în 2008 la 373.000 de metri cubi în 2011. În momentul de faţă, potrivit estimărilor oficiale, cota de piaţă a Ceramica Iaşi se ridică la 20%, faţă de 6% în 2008, producătorul situându-se astfel pe poziţia secundă la nivel naţional pe piaţa de cărămidă. Această evoluţie ascendentă a avut loc în contextul în care piaţa de profil s-a diminuat constant de la declanşarea crizei până în prezent. Conform estimărilor producătorului din estul ţării, în perioada 2008-2011 piaţa de zidărie a scăzut cu 37% ca volum şi 64% ca valoare, ajungând anul trecut la un nivel similar celui din anii 2005-2006.

Produse noi şi focus pe noi zone
Cum se explică creşterea vânzărilor unui jucător din construcţii în condiţiile unei pieţe în scădere? Iulian Mangalagiu, directorul general al Ceramica Iaşi, spune că un prim factor determinant în acest sens constă în lărgirea gamei de cărămizi (de la un număr de cinci la 20 de modele, în funcţie de natura şi obiectivul construcţiei). Un impuls important a fost dat vânzărilor şi de extinderea lanţului de distribuţie în 35 de judeţe ale ţării, deservind acum nu doar zona Moldovei, dar şi Dobrogea, Oltenia, Ardealul, centrul ţării şi Muntenia. “Vânzările în zona tradiţională (Moldova, n.red.) au rămas aproximativ aceleaşi, însă am crescut în special datorită expansiunii distribuţiei la nivel naţional, vânzările în zonele noi depăşindu-le pe cele din zona tradiţională”, subliniază Mangalagiu. Directorul Ceramica Iaşi menţionează şi alte măsuri ce au stimulat avansul din ultimii ani, printre care importanţa acordată echipei de cercetare şi dezvoltare de noi produse.

Citeşte şi Ruukki România: 2011, mai bun decât un an de boom!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe