În cadrul evenimentului de lansare, reprezentanţii companiei vor organiza un seminar pe tema reabilitării termice.
Reţeaua de francize imobiliare Century 21 va deschide mâine cea de-a treia agenţie pe anul acesta, Titan Park. Evenimentul de inaugurare va include un seminar cu tema “Programul de reabilitare termică: probleme şi soluţii”. “Am decis să lansăm agenţia noastră prin implicarea în identificarea celor mai bune soluţii la problemelor actuale ale locuitorilor din zona noastră. Am prevăzut pentru anul 2011 un număr de 12 evenimente adresate comunităţii prin care vom aborda tematici diverse, de la asigurarea obligatorie a locuinţei, certificarea energetică a imobilelor, la siguranţa locuinţei”, subliniază Costin Spînu, managerul agenţiei Century 21 Titan Park. La seminar sunt invitaţi proprietari, administratori de blocuri şi preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari din zonele Titan-Balta Albă, Dristor şi Basarabia, precum şi membrii Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri. Printre participanţi se numără reprezentanţi ai CEC Bank, ai Ligii Asociaţiilor de Proprietari „Habitat”, precum şi ai furnizorului de termosisteme DEKO Professional, din grupul Policolor. Evenimentul va avea loc mâine, începând cu ora 11, la sediul agenţiei (strada Baba Novac, nr. 19A).