Cei 42 km din autostrada Transilvania vor fi inaugurati doar pentru vizita oficiala

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 20 Noiembrie 2009, Ultima actualizare: 20 Noiembrie 2009

Finalizarea celor 42 kilometri din autostrada Brasov-Bors, pana la 1 decembrie – termenul impus de premierul Emil Boc – ramane incerta, pentru ca americanii de la Bechtel nu vor finaliza instalarea elementelor de siguranta a traficului. 

Chiar daca peste 10 zile se va taia panglica celor 42 de kilometri de autostrada dintre Turda si Gilau, Ministerul Transporturilor trebuie sa inchida circulatia imediat dupa inaugurare pe acest tronson, pentru finalizarea lucrarilor. Compania Bechtel spune ca in protocolul semnat in primavara acestui an intre antreprenor si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale “este precizat ca noi trebuie sa finalizam, pana la sfarsitul anului, numai elementele principale ale tronsonului Turda-Gilau“.

“Au existat probleme cu turnarea asfaltului pe cei 42 km de autostrada. Octombrie a fost o luna friguroasa si marea majoritate a asfaltului a fost turnat in luna octombrie. In aceste conditii, asfaltul nu rezista mai mult de sase luni. S-ar putea sa avem zeci de kilometri de asfalt decopertati si sa ii inlocuim”, au declarat surse autorizate.

Potrivit acestora, cei 42 km de autostrada primesc aviz de calitate de aceleasi persoane din conducerea Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj care au verificat centurile Gherla si Cluj, lucrari care a doua zi s-au surpat.

La inceputul acestui an, soferii ar fi trebuit sa circule pe aproape 120 km din autostrada Transilvania. “Tronsoanele 2B Campia Turzii-Gilau si 3C Suplacu de Barcau-Bors ar fi trebuit finalizate la inceputul anului viitor. Numai tronsonul care a mai ramas din sectiunea 2B Turda-Campia Turzii, in lungime de 12 km, se poate finaliza anul viitor”, ne-au explicat sursele citate.

 

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe