Cea mai fierbinte piață: ieftinirile „de criză”, aproape recuperate

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 20 Noiembrie 2017, Ultima actualizare: 20 Noiembrie 2017

Trimestrul trecut, așteptările vânzătorilor din oraș au continuat să se majoreze.

Rezidențialul autohton continuă să fie caracterizat de un evident paradox: cel mai mare preț mediu pe segmentul apartamentelor este solicitat nu de către vânzătorii din Capitală (deși, punctual vorbind, cele mai scumpe proprietăți aici pot fi găsite), ci de cei dintr-un alt mare oraș al țării.

cluj-napoca cea mai fierbinte piata rezidentiala

Și în 2017, Cluj-Napoca este, fără drept de apel, cea mai „fierbinte” piață a locuințelor din România. Potrivit unui raport de piață realizat de Analize Imobiliare (platformă dezvoltată de Imobiliare.ro), pretențiile proprietarilor din orașul de pe Someș au consemnat un avans de 6% în cel de-al treilea trimestru al anului, până la 1.410 euro pe metru pătrat util – asta în condițiile în care un apartament în București a ajuns la o valoare medie de listare de 1.230 de euro pe metru pătrat util. De menționat este că aceasta este cea mai mare creștere consemnată în rândul marilor orașe și a doua la nivel național (după Slatina, cu un plus de 9%).

Cel mai mare avans din 2014 încoace

Nivelul actual al prețurilor apartamentelor clujene este cu 16,6% mai mare decât cel valabil în perioada similară din 2016. Potrivit datelor Analize Imobiliare, în orașul de pe Someș locuințele s-au scumpit cel mai mult în ultimii trei ani, reușind astfel să recupereze aproape integral scăderea consemnată pe parcursul recesiunii. Astfel, apartamentele sunt, în medie, cu 46,9% mai scumpe decât în trimestrul al treilea din 2014 și cu doar 1,7% mai ieftine decât în perioada similară din 2008.

La o analiză mai detaliată a pieței locale, ies în evidență discrepanțele de preț semnificativ mai mici de la o zonă la alta comparativ cu Bucureștiul. În momentul de față, cele mai mari prețuri solicitate de către vânzătorii din capitala Transilvaniei se găsesc în zona centrală și ultracentrală (1.640 de euro pe metru pătrat util), apoi în Plopilor (1.520 de euro pe metru pătrat util), în Gheorgheni-Andrei Mureșanu (1.500 de euro pe metru pătrat util), în Zorilor (1.490 de euro pe metru pătrat util), dar și în Mărăști-Între Lacuri-Aurel Vlaicu (1.440 de euro pe metru pătrat util). Cele mai accesibile locuințe din Cluj-Napoca sunt însă cele din Florești (790 de euro pe metru pătrat util) și Baciu (950 de euro pe metru pătrat util) – cea dintâi zonă dezvoltându-se, în ultimii ani, ca un adevărat „cartier-satelit” al orașului.

Creșteri pe linie

Printre cartierele care au consemnat în trimestrul al treilea creșteri de preț peste media de 6% valabilă la nivel de oraș se numără Zorilor, cu un avans de 8,6%, zona centrală și cea ultracentrală (+7,3%), Someșeni (+7,2%) și Mănăștur-Borhanci-Câmpului (+7,1%).

Pe de altă parte, cele mai mici variații de preț au avut loc în Baciu (unde pretențiile vânzătorilor au stagnat în ultimele trei luni), Iris (+2,9%), Plopilor (+3,7%), Grigorescu (+3,9%), dar și în Gheorgheni-Andrei Mureșanu (+4,3%). Este semnificativ și interesant de observat că în niciunul dintre cartierele clujene nu au fost înregistrate scăderi de preț.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • ovi

    Pentru @Stefan, normal ca nu il dai. Nu stiu ce suprafata are sau daca e vechi sau nou, dar ma uit ca sunt multe apartamente, cu siguranta cu preturi sugerate de agentii la preturi similare cu cele noi. Si ma-ntreb de ce ar cumpara cineva cand are de ales.
    In mod similar daca iei un apartament nou azi, de ce l-ai vinde maine cu ‘mai mult’ cand e plin de anunturi cu apartamente noi in constructie. Daca dai o privire pe site-ul asta 90% din anunturi sunt poze randate. Ei nici nu s-au apucat de lucrari si vor sa le vanda.
    Si sunt sigur ca multi chiar cumpara asa.

  • Stefan

    Iar s-au umflat preturile din cauza agentilor imob care mint populatia ca se scumpesc ap ca sa-si ia ei comisioane babane pe lucrurile altora. Am un ap de vanzare pe Rm-Valcea, in Bucuresti la 72000 de euro, pret sugerat de agentii imobiliare si nu-l dau de 2 luni. Am vrut sa scad la pret si ma duce cu zaharelul asta ca-mi gaseste el cumparator la pretul asta si eu am tot asteptat. Am pierdut si ocazia cu o casa la 63000 euro in comuna Berceni. Pretutile sunt iar umflate aiurea si ma uitam pe imob.ro ap nu se vand. Sunt proprietati aici in zona Vitan de aproape 1 an. Garsoniera langa Mall Vitan 60000!? Pai cine e prost sa dea atatia bani pe o camera? Nu va mai luati dupa astia ca nu fac mare lucru si iau atatia bani din munca voastra!!!

  • Robert – www.compariimobiliare.ro

    Foarte interesant acest articol. Am aflat multe lucruri interesante. Multumesc!

  • Manoila G

    Orașele mari sunt foarte aglomerate iar preturile caselor și apartamentelor sunt exorbitante. În orașele mai mici și liniștite casele stau nevandute pana se deterioreaza. Ce lipsa de orgnizare al teritoriului țării. Păcat de așa o țară frumoasă cu un guvern care nu se îngrijește de țară și popor. S-a umplut țara de tot felul de nații ca ai noștri sunt împrăștiați în toată lumea.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
1 din 3 chiriași renunță la contract pentru un preț mai bun. Câți bani vor românii să dea pe chirie? – SONDAJE+GRAFICE

Imobiliare.ro a derulat pe parcursul lunii august două sondaje de opinie pentru a afla ce cred cu adevărat românii despre procesul de închiriere. Primul dintre acestea a fost dedicat...

citește mai departe
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe