Într-o lume în care provocările zilnice par uneori copleșitoare, întâlnim personalități care redefinesc limitele posibilului. Acad. Prof. dr. Leon Dănăilă, un titan al neurochirurgiei, a transformat suferința și disperarea în speranță, prin munca sa neobosită și pasiunea pentru știință. Cu o carieră impresionantă, în care a efectuat peste 40.000 de operații pe creier, acesta ne împărtășește nu doar din realizările sale profesionale, ci și din lecțiile de viață despre sănătate, echilibru și importanța deținerii unei locuințe.
Care este impactul muncii asupra sănătății mintale?
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă: „Munca este necesară. De obicei, munca nu te degradează, dar dacă este făcută peste măsură, totuși munca este ca un drog. Unii spun: ‘De ce trebuie să dorm? Eu trebuie să muncesc.’ Nu este bine așa, trebuie să te odihnești.
Asta pentru că, în timpul somnului, creierul își elimină produsele toxice, metabolice și își creează noi circuite, sinapse și chiar noi celule cerebrale. Până acum câteva sute de ani, nu era admis faptul că după naștere în creier iau naștere noi celule, dar s-a constatat că, la nivelul hipocampului, la nivel paraventricular, la nivelul sistemului olfactiv, iau naștere celule noi. Totuși, noi trebuie să venim în contact cu diferiți oameni și cu diferite concepții. Trebuie să alegem care sunt bune, care sunt rele. Diferențele de credință și religie au un rol important. O persoană este compusă din două părți: o parte psihică – sufletul – și o parte somatică. Ele sunt în legătură una cu cealaltă și se influențează reciproc. Biserica vindecă sufletul, iar spitalul vindecă trupul. Astfel, există o legătură între credință și știință. Biblia nu este o carte științifică, dar explică starea spirituală a omului și felul cum trebuie să se comporte oamenii în diferite situații.”
Cum ne raportăm la muncă?
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă: „Noi trebuie să ducem o activitate pe care o considerăm benefică. Satisfacțiile pe care le obțin prin munca mea sunt foarte importante. Satisfacțiile și succesele sunt esențiale, pentru că, dacă nu ai în viață succese și satisfacții, totul se deteriorează, iar acest lucru poate duce la depresii, care pot să îți provoace cele mai grave boli. Până și cancer pot provoca.
Fiecare are succese și eșecuri, dar trebuie să ai tăria de caracter să nu te implici atât de mult încât să te deteriorezi. Poate, într-o anumită conjunctură, ai un succes, dar ulterior îl depășești și iei măsurile corespunzătoare pentru a merge înainte. Am avut și eu critici din partea colegilor. Știți cum e, există invidii… Am primit multe ‘picioare’ în partea pe care șed, dar totuși am mers înainte și nu le-am luat în considerație.”
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă duce un trai simplu, iar în 2016 una dintre fotografiile viralizate în mass-media arăta că medicul folosește metroul. Explicația sa a fost imediată, spunând că i se pare esențial să facă mișcare pentru întreținerea sănătății. Mai mult decât atât, din dorința de a cerceta, și-a vândut apartamentul din București pentru a face rost de banii necesari finalizării unei cercetări. Totuși, care este părerea sa despre nevoia sau dorința românilor de a-și achiziționa o locuință?
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă: „Trebuie să aibă condiții de viață corespunzătoare. E necesar să ai măcar o casă, un loc unde să locuiești și să îți asiguri un nivel de trai corespunzător. Eu mi-am vândut apartamentul, dar nu pot spune că stau pe stradă. Pot să-mi rezolv toate celelalte probleme, toate celelalte necesități de hrană, îngrijire și îmbrăcăminte.”
Rămânând în sfera imobiliarelor, care este sfatul pe care doriți să-l oferiți oamenilor aflați la început de drum, care intenționează să-și achiziționeze o locuință?
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă: „Este foarte important. Omul trebuie să aibă un loc unde să se odihnească, unde să doarmă. O proprietate a lui este extraordinar de importantă; îi creează o stare de bine, iar această stare benefică îi mărește imunitatea organismului, făcându-l să înlăture stările de boală. Imunitatea înlătură multe stări de boală, dar trebuie să rezistăm, pentru că totul este trecător.”
Ce se întâmplă când oamenii obișnuiți dau piept cu giganții?
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă: „A fost la un moment dat David, care a fost pus să lupte cu Goliat. Goliat era un om foarte puternic, mare, și nimeni nu îndrăznea să lupte cu el. Întrebat fiind de armele pe care le dorește, David a cerut trei pietre. Le-a pus în desagă și s-a dus în fața lui Goliat. În lupta cu acesta, când Goliat a scos sabia, David l-a răpus cu praștia și astfel a ajuns împărat. Da, însă a ajuns împărat, dar a venit în contact cu multe probleme, de la om simplu la împărat. Necazurile s-au adunat, astfel încât acesta a chemat un bijutier și i-a zis: ‘Mie să-mi faci un inel, ca atunci când mă uit la el să scap de toate necazurile. Dacă nu îmi faci asta în trei zile, îți tai capul.’
Bijutierul a ieșit afară plângând. Fiul lui David l-a văzut și l-a întrebat: ‘Ce ai, omule?’ ‘Uite ce mi-a spus, că mă omoară dacă nu-i fac un inel, și eu nu mă pricep să fac așa ceva.’
‘Nu e nimic complicat. Uite ce trebuie să faci: faci inelul și scrii pe el cuvintele: “Și asta va trece.”’
Bijutierul a făcut inelul și i l-a dus lui David, care a fost mulțumit.
Așa că trec, toate trec, asta vreau să spun. Și împăratul a fost de acord cu ceea ce scria pe inel, că și asta va trece. Toate trec pe lumea asta.”
Acad. Prof. dr. Leon Dănăilă este membru al Academiei Române, al Academiei de Științe Medicale și al altor 21 de academii și societăți științifice din lume. Totodată, se numără printre cele 5.000 de personalități importante ale lumii.