Prezentăm, pe baza anunţurilor înscrise în portal, un top al proprietăţilor imobiliare ce pot fi achiziţionate cu 10.000 de euro în ţară.
Vestul ţării pare a fi zona cea mai bine reprezentată în topul imobilelor cu caracter rezidenţial scoase pe piaţă pentru o sumă de până la 10.000 de euro.
9.500 de euro: o uscătorie transformată în garsonieră, la Oradea
La Oradea, pentru o uscătorie transformată în garsonieră, semi-decomandată, formată din baie şi o cameră, actualul proprietar este mulţumit să obţină 9.500 de euro. Situat într-un bloc cu patru etaje, la etajul patru, imobilul se află în zona Nufărul, în aproprierea unei şcoli, a unei creşe şi a unei grădiniţe. Are uşă de siguranţă, podele laminate, gresie şi faianţă, geam termopan, uşa pliabilă la baie. Se vinde complet mobilată şi utilată cu frigider şi aragaz. Proprietarul se mulţumeşte şi cu un schimb cu o altă garsonieră situată la parter sau etajul 1.
10.000 de euro: garsonieră decomandată la Arad
Tot în vestul ţării, la Arad, cu 10.000 euro, preţ negociabil, poate fi achiziţionată o garsonieră confort 3. Imobilul are o suprafaţă utilă de 18 mp şi este amplasat la etajul 3 într-un bloc cu patru etaje. Decomandată şi având toate utilităţile de bază, garsoniera poate fi găsită în zona Aurel Vlaicu şi are în apropiere diverse puncte de interes: şcoală, dispensar, magazine, transport în comun.
… sau la Piteşti
În zona Războieni din Piteşti, o garsonieră confort 3 cu aceeaşi suprafaţă ca şi imobilul din Arad, 18 mp, este gata să-şi schimbe proprietarul pentru 10.000 de euro. Imobilul este situat la ultimul etaj într-un bloc cu patru etaje şi este alcătuit dintr-o cameră, bucătarie şi baie.
Case la ţară, mai peste tot
Pe lângă aceste exemple urbane, cu aceeaşi sumă de bani, 10.000 de euro, românii îşi pot achiziţiona case la sat în aproape toate judeţele ţării, e drept din chirpici sau văiugă. Dacă e să punem în balanţă faptul că aceste case au în general o curte generoasă şi sunt situate la o distanţă considerabilă de vacarmul oraşelor mari, ele se pot dovedi o alegere inspirată pentru românul cu venituri medii care îşi doreşte o căsuţa pe care să o poată amenaja după plac şi unde să-şi petreacă timpul liber cu familia sau prietenii.
dar, bineînteles, şi terenuri
Terenurile, una dintre categoriile imobiliare cele mai afectate în cei aproape doi ani de criză, reprezintă, în prezent, o altă alternativă pentru curajoşii care doresc să investească 10.000 de euro în piaţa imobiliară. Cei interesaţi trebuie să ia în considerare faptul că ofertele sunt numeroase, tranzacţiile sunt practic blocate, iar marja de negociere este destul de importantă.
Situaţia în Bucureşti şi cele mai importante judeţe din punct de vedere al pieţei imobiliare
La mijlocul lunii februarie 2010, după aproape doi ani de criză imobiliară, situaţia din Capitală şi din cele mai importante judeţe ale ţării se prezintă în felul următor:
Bucureşti – ceva mai scump ca în restul ţării
Şi în Capitală există în prezent numeroase anunţuri imobiliare spectaculoase, dacă ar fi să le comparăm cu ce se întâmpla pe această piaţă în urmă cu doi-trei ani. De exemplu, în cartierul bucureştean Rahova o garsonieră de 16 mp este scoasă la vânzare pentru 16.500 euro, preţ negociabil. Garsoniera este compusă dintr-o cameră, baie şi bucătărie şi se vinde mobilată. Are toate utilităţile de bază, geamuri termopan, parchet, gresie şi uşă metalică la intrare.
În zona Fizicienilor găsim un alt imobil scos la vânzare la un preţ interesant: 17.000 de euro, suprafaţă utilă de 16 mp, compus dintr-o cameră, baie şi bucătărie. Este situat la etajul doi, într-un bloc cu patru etaje construit în 1976.
18.500 de euro este preţul cerut pentru o garsonieră din zona Theodor Pallady. Imobilul este situat la parterul unui bloc cu patru etaje şi este dotat cu toate utilităţile de bază şi geamuri termopan.
Braşov – fostă cameră de cămin, acum garsonieră cu îmbunătăţiri
În Braşov, în zona Uzina 2 o fostă cameră de cămin a fost complet renovată şi transformată în garsonieră, iar actualul proprietar (momentan aflat în Italia) este mulţumit să obţină suma de 16.000 de euro. Camera este situată la etajul doi, într-un imobil cu patru etaje, suprafaţa utilă a acesteia fiind de 24 mp.
În zona Tractorul, un alt proprietar a scos la vânzare un imobil asemănător pentru suma de 16.800 de euro. Apartamentul este compus dintr-o cameră, baie şi bucătarie şi este situat la etajul doi într-o clădire cu două etaje.
Unul dintre cele mai interesante anunţuri din Braşov se referă la o casă situată în Schei, cu o suprafaţă utilă de 45 mp şi cu un teren de 318 mp. Imobilul este din cărămidă, are 2 camere şi o baie, iar preţul cerut este de 35.000 de euro.
Constanţa, preţuri mici la marginea oraşului
Îmbunătăţită recent, situată la parterul unui bloc cu patru etaje din zona CET, şi cu o suprafaţă de doar 12 mp, o cameră vopsită în culori deschise îşi aşteaptă viitorul proprietar dacă acesta este dispus să plătească 13.000 euro.
17.000 de euro este preţul cerut pentru o garsonieră situată în aceeaşi zonă CET din Constanţa. Are o suprafaţă de 16 mp şi este situată la etajul patru într-un imobil cu patru etaje.
În zona Abator poate fi găsită o gasonieră ceva mai mare, de 22mp, pentru 18.000 de euro. Imobilul se găseşte la etajul doi într-o clădire cu patru etaje şi este semidecomandat. A fost renovat în interior de curând, geamurile sunt termopan, are parchet şi gresie.
Cluj Napoca – în aşteptarea extinderii oraşului (sau boom-ul care nu mai vine)
În judeţul Cluj, la doar cinci km distanţă de Cluj Napoca, în comuna Floreşti pot fi găsite cele mai ieftine locuiţe de vânzare destinate tinerilor care lucrează în oraş.
Preţurile cerute încep de la 15.500 de euro. Atât se aşteaptă pentru un apartament cu o cameră, balcon, baie şi bucătărie, confort 1, situat la mansarda unei clădiri cu două etaje. Locuinţa are o suprafaţă utilă de 31 mp, face parte dintr-un ansamblu rezidenţial şi este decomandată. Are toate utilităţile, este finisată şi a fost construită în anul 2009.
Tot în Floreşti, cu 17.000 de euro poate fi achiziţionat un apartament cu suprafaţa utilă de 35 mp. Partea cea mai interesantă a anunţului este că la achiziţionarea unui astfel de apartament se oferă cadou un autoturism, cu parcare inclusă în preţ. Apartamentul se predă semifinisat, iar CF-ul va fi extras în luna septembrie a acestui an.
În zona Aeroport din Cluj Napoca pentru un apartament cu o cameră, proprietarul se aşteaptă să primească 19.000 de euro. Imobilul are 34 mp şi este situat la etajul patru, într-un bloc cu patru etaje locuit deja în proporţie de 90%. A fost finalizat anul trecut, dispune de extrase CF, iar un avans de 10.000 de euro este suficient într-o primă etapă, urmând ca diferenţa să fie achitată în patru luni.
Iaşi – oraş mare, preţuri mici la garsoniere şi case
În zona ieşeană Bularga, preţul garsonierelor porneşte de la 10.000 de euro. De exemplu, pentru o garsonieră confort 1, situată la etajul doi într-un bloc cu patru etaje proprietarul solicită 10.500 de euro, negociabil. Imobilul este decomandat şi are 18 mp.
În zona de vest a oraşului, un ieşean şi-a scos casa la vânzare pentru 12.000 de euro. Suprafaţa utilă este de 50 mp, dar terenul ce o înconjoară este de 2.000 mp. Dispune de fântână în curte şi este situată aproape de o şcoală şi de o grădiniţă. Se acceptă şi schimbul cu un apartament în Iaşi plus plata unei diferenţe, din partea proprietarului casei.
În centrul Iaşiului poate fi cumpărată o garsonieră de 22 mp, decomandată, cu 13.500 de euro. Este situată la etajul trei al unei clădiri cu trei camere, iar structura de rezistenţă este din beton. Dispune de geamuri termopan, gresie, faianţă. Apartamentul este scos la licitaţie publică astăzi, 16.02.2010, ora 12.00, la sediul executorului bancar al Credit Europe Bank S.A., Sucursala Iaşi.
Timiş – mai avantajos la sat
În localitatea Stănciova din judeţul Timiş preţul unei case cu trei camere ajunge la 18.000 de euro. Suprafaţa utilă a acesteia este de 300 mp, iar suprafaţa terenului din anexă de 1.800 mp. Din punct de vedere administrativ Stănciova aparţine de oraşul Recaş, aflându-se la doar 40 de kilometri de Timişoara.
Aceeaşi sumă este aşteptată şi pentru o altă casă cu trei camere, de data aceasta din localitatea Cebza. Terenul din anexa acestui imobil este de 7000mp.
În schimb, pentru o uscătorie din zona Soarelui din Timişoara, transformată în garsonieră, actualul proprietar aşteaptă 20.000 de euro. Chiar dacă imobilul are o suprafaţă de 18,5 mp, preţul pe metru pătrat de suprafaţă utilă depăşeşte 1000 de euro pe mp. Garsoniera decomandată este amenajată recent, având geamuri termopan, gresie, faianţă şi centrală proprie.
Liliana Maris
Ai perfecta dreptate!
Asta a fost si impresia mea de astazi dind o privire la anunturi.Felicitari pentru luciditate!
Mult succes!Toate cele bune! Liliana
monica
NU MAI VORBITI DE CRIZA IMOBILIARA
Am incercat sa achizitionez o locuinta in vreme de criza.
Zona: Ion Mihalache – 3 camere.
Am constatat, ca, de fapt, criza este doar pe hartie, preturile nu au scazut deloc in aceasta zona, apartamentele sunt mizerabile, confortul lipseste cu desavarsire. Iar proprietarii considera ca detin cel putin o gaina cu oua de aur.
Poate ca in doi-trei ani se vor trezi. Si acum, si mai incolo se vor tranzactiona locuintele ce respecta raportul calitate-pret. Nu doar zona.