Amenajată cum trebuie, chiar și o unitate locativă monocamerală poate părea spațioasă.
Locuiești într-o garsonieră, dar nu vrei să accepți acest fapt ca o condamnare la platitudine? Nici nu trebuie! În lumea designului interior există destule exemple de spații pe cât de confortabile, pe atât de plăcut amenajate, chiar în ciuda dimensiunilor reduse.
Un model în această privință poate fi și locuința din imagini, prezentată pe Freshome.com. Este vorba despre o garsonieră în suprafață de 26,5 metri pătrați, amplasată într-o clădire istorică din Gothenburg, Suedia. Stilul de design al acestei proprietăți este unul armonios și aerisit, tipic scandinav, pretându-se cu ușurință cerințelor unui cuplu aflat la început de drum.
Cameră de zi, dormitor și bucătărie
În conformitate cu principiile stilului de design contemporan, locuința este concepută, per ansamblu, ca un spațiu deschis (excepție făcând, desigur, camera de baie). Astfel, livingul integrează atât o zonă de dining, cât și bucătăria deschisă, iar noaptea canapeaua este folosită pe post de pat. Este evidentă tendința spre minimalism a decorului, datorită preferinței pentru piesele de mobilier în linii simple, cu un grad înalt de funcționalitate, în detrimentul celor masive.
Simplu și elegant
Aceeași înclinație spre simplitate este vizibilă și la nivel cromatic: combinația alb-negru și accentele deschise de gri conferă o eleganță deosebită ambientului, în vreme ce lemnul contrabalansează prin căldură și intimitate. Utilizarea acestei palete de culori contribuie la amplificarea senzației de spațiu, dar și la „mascarea” spațiilor ample de depozitare.
Sursă foto: Freshome.com