În afara zonei București-Ilfov, vechi domenii pot fi achiziționate cu mai puțin de un milion de euro.
Potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro, în momentul de față, cel mai scump apartament scos la vânzare în Capitală are un preț cerut de 2,5 milioane de euro. Este vorba despre un penthouse de 500 de metri pătrați, construit în anul 1996, situat în zona Dorobanți-Aviatorilor. Suma impresionantă solicitată de proprietar este însă mai mult decât suficientă pentru achiziționarea unei proprietăți cu valoare arhitecturală și istorică precum un conac boieresc; iar în astfel de cazuri oferta vine “la pachet” chiar cu hectare întregi de teren.
Imobiliare.ro prezintă un top al conacelor scoase la vânzare în diferite județe ale țării. Exceptând zona București-Ilfov, asemenea “bijuterii” arhitecturale pot fi achiziționate cu mai puțin de un milion de euro.
Cea mai scumpă proprietate de acest tip este situată în apropierea Capitalei, în comuna Balotești. Aici, un conac cu 14 camere are un preț cerut de 2,5 milioane de euro. Clădirea are o suprafață utilă de 600 de metri pătrați și este amplasată pe un teren de 1,69 hectare. Proprietatea dispune de cale de acces către lacul din comună, iar imobilul necesită renovare totală.
Pe locul al doilea în clasament se situează un conac cu cinci camere din Timișoara. Cu o suprafață utilă de 505 metri pătrați și un teren de 1.581 de metri pătrați, acesta este scos la vânzare pentru suma de 900.000 de euro. Clădirea are o vechime de peste 150 de ani, fiind construită în stilul clasicismului maghiar din perioada 1830-1840. Imobilul a fost consolidat și renovat de către actualul proprietar, păstrând însă caracteristicile arhitecturale ale clădirii. În afara destinaţiei de reședință, conacul poate găzdui un club, restaurant, consulat, sediu de firmă sau o clinică privată.
800.000 de euro este prețul cerut pentru un conac cu 22 de camere din județul Caraș-Severin (localitatea Zăgujeni). Imobilul a fost construit în anul 1850, are o suprafață utilă de 900 de metri pătrați și este amplasat pe un teren de 2,75 hectare. Construit în stil neoclasic, conacul a servit ca reședință pentru consilierii militari ai imperiului austro-ungar. Proprietatea mai cuprinde încă opt clădiri auxiliare, cu suprafeţe cuprinse între 200 şi 800 de metri pătrați, precum și un parc de 3000 de metri pătrați cu arbori seculari, diferite specii de brad, arbori exotici şi pomi fructiferi.
În apropiere de Ploiești (comuna Bucov), proprietarul unui domeniu viticol de 6.500 de metri pătrați, compus din conac și cramă, solicită un preț de 519.000 de euro. Clădirea a fost construită în anul 1901, iar din 1940 a funcționat ca spital de campanie al Crucii Roșii pentru îngrijirea răniţilor de pe front. Cu o suprafață utilă de 980 de metri pătrați, imobilul a fost restaurat cu ajutorul unui arhitect specializat în astfel de lucrări. Conacul cuprinde 9 camere, la care se adaugă crama amenajată în locul vechilor grajduri, o pivniță și un hangar independent.
În centrul Brașovului, o vilă tip conac vânătoresc, construită în anul 1924, este scoasă la vânzare pentru 480.000 de euro. Imobilul are șase camere, o suprafață utilă de 300 de metri pătrați și este amplasat pe un teren de 1.700 de metri pătrați. Clădirea are trei etaje și combină două materiale naturale de construcție – lemnul și piatra. La interior, vila este renovată și mobilată modern, păstrând însă și influențe specifice secolului trecut.
În județul Prahova, comuna Chiojdeanca, un conac cu 12 camere are un preț cerut de 300.000 de euro. Terenul pe care este amplasat are o suprafață de 1,46 de hectare. Conacul propriu-zis are o amprentă la sol de aproape 270 de metri pătrați și este construit pe parter și un etaj. Clădirea este conectată la rețelele locale de electricitate și apă curentă. Împreună cu această proprietate poate fi achiziționată și o pădure de 44,4 hectare.
Mircea
Dna Laura,
Ne puteti da mai multe detalii despre conacul vostru de langa Timisoara.
davida
dar apoi va trebui sa locuiesti langa atatia francezi :))
dina
Sunt frumusele dar scumpe.In Franta sunt conace mai frumoase, cu terenuri mai mari(paduri), peisagistica deosebita, si pot fi achizitionate incepand cu 180.000 Euro.
Michi
Frumos conac!
Laura
Buna
Sunt interesata sa postez si eu spre vanzare un conac de langa Timisoara.
Va rog detalii necesare.
Multumesc