Ca şi frumuseţea, luxul poate îmbrăca diverse forme, în funcţie de cel care… priveşte.
Când vine vorba despre preferinţele de locuire ale celor pentru care banii nu sunt o problemă, noţiunea de „lux” variază considerabil de la un proprietar sau potenţial cumpărător la altul. În ceea ce priveşte vechimea casei, pot fi distinse două direcţii: unii preferă reşedinţele amplasate în imobile nou-construite, adesea spectaculoase, în vreme ce alţii se orientează mai degrabă spre clădiri mai „boeme”, încărcate de istorie.
Pe site-ul companiei de consultanţă Knight Frank sunt listate câteva exemple de ansambluri rezidenţiale exclusiviste ce se încadrează în cele două categorii:
La capitolul dezvoltări noi, se distinge ansamblul Tour Odéon, din Monaco. Urmând a fi finalizat în 2014, acesta va fi cel mai înalt turn de apartamente din Monaco, cu o înălţime de 170 de metri. Dotate cu terase largi şi ferestre ce ocupă pereţi întregi, unităţile locative vor beneficia de vedere la mare. Locuinţele (cu unul până la patru dormitoare) se vor întinde pe suprafeţe de la circa 123 de metri pătraţi până la 656 de metri pătraţi. Proprietarii vor avea acces la piscină, spa, spaţii comerciale şi diferite zone de divertisment. Designerul Alberto Pinto a fost mandatat să se ocupe de amenajarea apartamentelor.
Clădirea de mai jos, situată în imediata apropiere a lacului Geneva, din Elveţia, este, de fapt, un hotel construit în anul 1906, aflat momentan în plin proces de renovare şi reamenajare. La finalizarea lucrărilor, în iarna acestui an, complexul deţinut de lanţul hotelier Kempinski va găzdui 24 de apartamente de lux, potrivite pentru cei aflaţi în căutarea unei locuinţe de vacanţă. Unităţile locative se vor întinde pe suprafeţe cuprinse între aproximativ 200 şi 700 de metri pătraţi, iar proprietarii vor avea acces la spa, piscină etc.
Palatul Tornabuoni a fost construit în secolul al XV-lea în centrul oraşului Florenţa şi a fost, printre altele, reşedinţa familiei de’ Medici. Clădirea, deţinută în prezent de lanţul Four Seasons Hotels & Resorts, este formată din 21 de apartamente de lux. Suprafeţele locuinţelor variază de la 61 de metri pătraţi până la 293 de metri pătraţi, iar unele dintre acestea dispun de terase proprii. Clienţii pot opta pentru achiziţia unei locuinţe gata mobilate sau se pot ocupa de amenajarea acestora pe cont propriu.
Sursă foto: Knight Frank
Victor Zaharia
La intrebarea : Ce ai alege, să locuieşti într-un zgârie-nori sau într-un palat vechi de sute de ani … As raspunde foarte hotarat ca prefer varianta a doua. Proprietatile vechi ma fac sa vibrez, astfel zgarie-norii se plaseaza pe locul doi in preferinte.
Articolul dar si pozele sunt superbe. Felicitari.