CBRE: 2010, începutul unei reveniri sănătoase a segmentelor comerciale

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 22 Decembrie 2010, Ultima actualizare: 22 Decembrie 2010

Anul acesta, valoarea investiţiilor în active imobiliare este cu 47% mai ridicată faţă de nivelul atins în 2009.

Ca şi la început de an, aceeaşi întrebare stă pe buzele tuturor celor care activează în sectorul imobiliar: îşi revine piaţa sau nu? Chiar dacă nu pot răspunde încă cu un „da” răspicat la această întrebare, există jucători care au o perspectivă optimistă, cel puţin asupra segmentelor comerciale. „Chiar dacă a înregistrat un volum tranzacţional mult sub nivelul anilor de boom (2006-2007), activitatea din 2010 de pe piaţa imobiliară locală a pus bazele unei reveniri sănătoase”, sunt de părere reprezentanţii CB Richard Ellis România (CBRE). Potrivit datelor companiei, valoarea totală a investiţiilor în active imobiliare se ridică la 335 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 47% faţă de activitatea de anul trecut. În condiţiile în care media anuală a tranzacţiilor încheiate în ultimii opt ani este de peste 550 milioane de euro, specialiştii CBRE estimează că există premise pentru creşterea volumului investiţional în 2011.

Noi proiecte office, la rampa de lansare
Un segment ce beneficiază de perspective apropiate de revenire este cel de birouri. „Pentru 2011 ne aşteptăm la lansarea sau relansarea unor proiecte de birouri cu data de deschidere după 2013. Livrările de noi clădiri de birouri în 2011 se anunţă a fi la un nivel minim, de sub 100.000 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă o scădere considerabilă faţă de ce s-a înregistrat în 2010 – 330.000 de metri pătraţi de noi spaţii (incluzând şi clădirea Petrom City)”, subliniază reprezentanţii companiei. Aceştia precizează că, la capitolul închirieri de birouri, anul 2010 a fost unul foarte activ. Trendul general urmat de piaţă a fost cel al relocării, profitând de condiţiile actuale ale pieţei – rata ridicată de neocupare, chiriile scăzute, gratuităţi şi facilităţi semnificative. Obiectivul general valabil pentru chiriaşii clădirilor de birouri este de a obţine o vizibilitate şi calitate maximă a sediului de companie, la costuri cât mai mici.

Mai multe livrări pe segmentul de retail
Şi segmentul de retail dă semne de creştere în 2011. Astfel, livrările preconizate pentru anul viitor se ridică la 230.000 de metri pătraţi, faţă de un nivel de 195.000 de metri pătraţi în 2010. Printre proiectele ce vor contribui la creşterea stocului de retail modern anul viitor se numără Palas Iaşi, Maritimo Shopping Center, prima fază a proiectului Colosseum Bucureşti şi extinderea proiectului Băneasa Shopping City. Şi la capitolul închirieri de spaţii comerciale, lucrurile încep să se mişte. „Retailerii deja prezenţi pe piaţă caută să se dezvolte, în timp ce branduri noi îşi anunţă intenţia de a intra pe piaţă. Toate acestea au dus la o creştere a activităţii de consultanţă şi brokeraj pe acest segment”, arată consultanţii CBRE.

Nu în ultimul rând, şi segmentul industrial a cunoscut o creştere a activităţii în acest an. Astfel, au reintrat în joc tranzacţiile de vânzare a depozitelor şi a terenurilor cu destinaţie industrială. Pentru anul viitor, reprezentanţii companiei estimează că activitatea logistică şi de producţie se va extinde în oraşe principale, precum Ploieşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad. În Bucureşti, pe de altă parte, se vor închiria spaţiile industriale eliberate în urma crizei sau a restrângerii activităţii.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Build21: Comunități unite pentru succesul fiecărui proiect (P)

Build21 își construiește viziunea și succesul pe implicarea activă a trei tipologii de comunități esențiale: experții, investitorii și rezidenții fiecăruia dintre cele 21 de proiecte. Acest model colaborativ și...

citește mai departe
Rămȃne România o piaţă atractivă pentru investitorii imobiliari străini? (P)

Potrivit unei analize Deloitte publicate în 2024, România se dovedește încă o ţară ieftină din perspectiva preţurilor pe zona imobiliară rezidenţială. Pentru achiziţia unui apartament nou de 70 mp...

citește mai departe
Brașov vs Constanța. Cum investești inteligent într-un oraș-magnet pentru turiști? – ANALIZĂ Imobiliare.ro

Segmentul închirierilor în regim hotelier a devenit pe parcursul ultimilor ani tot mai atractiv pentru investitorii în imobiliare, iar două orașele-magnet atât pentru aceștia, cât și pentru turiști sunt...

citește mai departe
Poate fi investiția perfectă, dar vine la pachet cu o potențială capcană. Așa cauți oportunitățile în imobiliare ca un expert – VIDEO

Vrei să faci o investiție în imobiliare, dar nu știi ce ți-ar putea aduce cel mai bun profit? Ce părere ai despre un apartament într-un bloc vechi? Interiorul a...

citește mai departe
Când investim în terenuri? Elementul cheie pe care trebuie să-l ai în vedere înainte de a cumpăra – VIDEO

Pentru cei mai mulți dintre noi răspunsul la întrebarea – ce reprezintă o investiție imobiliară? – este unul destul de simplu: să cumperi o casă sau un apartament. Ai...

citește mai departe