Zona Capitalei se situează cu circa 900 de case peste nivelul consemnat în următoarea unitate administrativ-teritorială.
Potrivit datelor centralizate Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), în perioada 2001-2014 au fost finalizate la nivel național, în cadrul programului „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii”, un număr de 31.819 unități locative. Cel mai prolific an a fost 2003, când în întreaga țară au fost construite 4.937 de case din fondurile statului.
Peste 1.000 de case în unele județe…
Fiecare dintre cele cinci județe fruntașe la construcția de locuințe prin ANL a consemnat un volum de livrări de peste 1.000 de unități în ultimii 14 ani. Pe primul loc în clasament se situează municipiul București, cu 2.392 de locuințe finalizate, din care 933 în anul 2005. Dacă la această sumă adăugăm datele consemnate în județul Ilfov, respectiv 150 de locuințe, zona Capitalei depășește pragul de 2.500 de unități.
În județul Constanța, ANL a construit, din 2001 încoace, 1.624 de locuințe destinate închirierii de către tineri. Dintre acestea, 267 au fost finalizate în 2006.
În județul Neamț, au fost livrate 1.528 de unități locative în ultimii 14 ani, dintre care 358 doar în 2009.
Județul Bacău se situează pe locul al patrulea în clasament, cu un volum total de 1.381 de unități locative, dintre care 399 au fost date în folosință în 2003.
În Bihor au fost finalizate în perioada menționată 1.300 de locuințe din fonduri publice, dintre care 215 în 2003.
…mai puțin de 400 în altele
La polul opus, există județe în care ANL a construit în ultimii ani, necumulat, mai puțin de 400 de locuințe. Cea mai slabă activitate, respectiv 252 de locuințe finalizate (dintre care 68 în 2007), a fost consemnată în Giurgiu.
Județul din sud-estul țării este urmat de Bihor, unde au fost predate 321 de locuințe sociale, dintre care 86 în 2002.
Un volum asemănător de livrări – 327 de unități – a fost consemnat în Sălaj, unde stocul a crescut cu 114 case în 2008.
În Călărași au fost finalizate în perioada menționată 337 de locuințe, mai bine de o treime dintre acestea (122 de unități) fiind realizate în 2007.
În Covasna, statul a construit 357 de locuințe în decurs de 14 ani, dintre care 72 în 2009.