Cluj-Napoca, București, Sibiu, Brașov și Timișoara ocupă primele locuri în clasamentul național al celor mai performante orașe din România, potrivit City Index 2024, un barometru cuprinzător ce analizează evoluția urbană a celor 41 de municipii reședință de județ, dezvoltat de Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV).
Analiza a urmărit trei aspecte principale – calitatea locului, prosperitarea și vibrația fiecărui oraș – și a fost realizată utilizând un set de 51 de indicatori specializați, printre care s-a numărat și Indicele de accesibilitatea a locuinței, calculat pe baza datelor furnizate de Imobiliare.ro.
Barometrul City Index 2024 a scos la iveală o concentrare semnificativă a orașelor performante în arcul carpatic. Din primele zece locuri, șapte sunt situate în interiorul acestei regiuni geografice, în timp ce orașele mai puțin performante sunt exclusiv în afara arcului carpatic.
În plus, singurul oraș din Moldova inclus în top 10 este Iași, subliniind variațiile regionale semnificative în ceea ce privește performanța urbană în România.
”Împreună cu experți din diferite domenii conexe dezvoltării urbane, am realizat acest Index al orașelor, ca o radiografie a realității prezente a orașului și un instrument de lucru, care să-I ajute pe cei care contribuie la dezvoltarea orașelor, fie din administrații publice sau din sectorul privat, să ia decizii strategice bazate pe date obiective. În zona de business se vorbește des despre faptul că poți îmbunătăți doar ceea ce măsori. La IOV, credem că și în administrația publică este o nevoie vitală de date pentru a crește orașele eficient și potrivit cu nevoile locuitorilor. Inevitabil, facem și clasamente, dar ne dorim ca acestea să stimuleze și să ajute orașele să devină mai bune, oferindu-le repere și informații valoroase”, a declarat Felix Tătaru, Președintele IOV.
Topul orașelor unde ai parte de cea mai bună calitate a locului
Calitatea locului reflectă atractivitatea orașului, modul în care infrastructura, atracțiile, mediul natural și serviciile esențiale (sănătate, învățământ) contribuie la un standard de viață ridicat. În raport cu această componentă, topul performerilor se păstrează, municipiul Cluj-Napoca ocupând locul 1, urmat de București, Sibiu, Brașov și Iași.
Surprize apar în Top 10 orașe cu cea mai bună calitate a locului, cu Târgu-Jiu pe locul 7, Râmnicu Vâlcea pe locul 8, Alba-Iulia pe locul 9 și Reșița pe locul 10.
Pe această componentă unde este lider, punctele forte ale orașului Cluj-Napoca sunt domeniile Educație și Conectivitate aeriană. Bucureștiul ocupă locul 1 în domeniile Parcuri și Conectivitate. Sibiul se situează pe primul loc la categoria Locuri emblematice (Sights & Landmarks) și pe locul 2 la Monumente istorice. Târgu-Jiu beneficiază de proximitatea față de numeroase parcuri naturale și naționale, oferind oportunități recreaționale semnificative pentru locuitori și turiști. Râmnicu Vâlcea are cea mai mare speranță de viață, iar Alba-Iulia se află pe primul loc în ceea ce privește calitatea învățământului gimnazial și liceal.
De asemenea, Târgu Mureș se situează pe primul loc la domeniul Spitale & Medici, între toate cele 41 de municipii analizate. Aflat pe locul 10 în Topul orașelor cu cea mai bună Calitate a locului, Municipiul Reșița, cu o populație puțin peste 58,000 de locuitori, este, conform City Index, orașul cu cea mai bună Calitate a aerului și cea mai mare Amprentă Verde, ocupând locul 1 la ambii indicatori.
București, Cluj-Napoca și Timișoara, cele mai prospere orașe din țară
Componenta „Prosperitate” indică puterea economică a orașului și interacțiunea acesteia cu dinamica socială. Acoperă performanța afacerilor, inovația, finanțele publice și efectele economiei asupra structurii demografice și oportunităților individuale, analizând atât indicatori economici cât și sociali.
În această componentă, Bucureștiul se situează pe primul loc, urmat de Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Oradea, Slatina, Alba Iulia, Iași, Brașov și Arad, care completează primele zece poziții.
Bucureștiul excelează la indicatorii de Competitivitate urbană și Nivelul salariilor, dar se află pe ultimul loc la infracționalitate și pe o poziție modestă în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, raportat la populație.
Cluj-Napoca ocupă locul 1 în Densitatea Antreprenorială și are cea mai mica rată a Șomajului, dar înregistrează cea mai scăzută Accesibilitate a locuințelor, raportată la salarii și prețurile locuințelor.
Care sunt orașele cu cea mai atractivă atmosferă?
Vibrația ilustrează dinamismul cultural, social și demografic al orașului, evidențiind capacitatea acestuia de a crea o atmosferă atractivă și plină de energie. Aceasta componentă include diversitatea culturală și sportivă, opțiunile variate de divertisment și interacțiunile sociale, care, împreună, contribuie la o experiență urbană unică.
Topul orașelor pe componenta Vibrație este condus de Sibiu, urmat de Cluj-Napoca, iar București ocupă abia locul al treilea. Constanța și Brașov completează Top 5. Sibiul este un adevarat performer pe această componentă, ocupând locul 1 la Oportunități de cazare, Muzee și instituții de artă și multi alți indicatori.
De altfel, pe componenta Vibrație, peisajul municipiilor care excelează la diverși indicatori este mult mai variat, incluzând pe primele locuri chiar și municipii mai mici. Conform datelor analizate, Brașovul ocupă locul 1 în materie de experiențe culinare și recreaționale, dar Miercurea-Ciuc este pe primul loc în domeniul Implicării civice, Târgu Mureș se situează pe primul loc la Diversitatea populației și pe locul 2 la Reputația cluburilor sportive locale. Iașiul are cel mai mare grad de ocupare turistică dintre toate municipiile reședință de județ.
”Importanța relativă ridicată a divertismentului în scoul general de performanță sugerează o tranziție către o etapă superioară a nevoilor urbane. În contextul în care orașele românești au atins un anumit nivel de dezvoltare, în care nevoile de bază și de siguranță sunt în mare parte satisfăcute, accentul se deplasează către nevoi superioare, cum ar fi apartenența, stima și autoactualizarea. Această schimbare reflectă o abordare modernă a dezvoltării urbane, unde calitatea vieții și bunăstarea locuitorilor includ nu doar elemente de bază, ci și aspecte de ordin superior”, a explicat lorian Filat, Director Executiv al IOV.