Cât costă o garsonieră în marile orașe din țară în luna mai 2023?

scris de Alexandra Manolache in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii, Ştirea zilei
Publicat pe: 29 Mai 2023, Ultima actualizare: 07 August 2024

Pe parcursul lunii mai, chiria medie pentru o garsonieră din cele mai mari centre regionale din țară a variat între 220 de euro și 300 de euro. Pentru apartamentele de două camere, costul mediu s-a situat între 350 de euro (în Timișoara) și 460 de euro (în Capitală și Cluj-Napoca), în timp ce pentru cele de trei camere, prețurile medii au oscilat între 400 de euro și 640 de euro.

În București, așteptările proprietarilor ajung la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, la 460 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și la 640 de euro pe lună pentru o locuință cu tricamerală. Cea mai semnificativă evoluție anuală a prețurilor apartamentelor de închiriat s-au înregistrat în categoria apartamentelor cu două camere (+10,5%).

În Brașov, chiriile se situează la un nivel mediu de 280 de euro pe lună pentru o garsonieră, 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 550 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. Prețurile apartamentelor cu trei camere din acest centru regional se remarcă printr-o evoluție anuală de 14,8%.

În Cluj-Napoca, prețurile solicitate au stagnat la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, 460 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 599 de euro pe lună pentru trei camere. Cea mai semnificativă evoluție anuală a prețurilor apartamentelor de închiriat din Cluj-Napoca s-a înregistrat la categoria de apartamente tricamerale, unde acestea au crescut cu 15,5%.

În Constanța, chiriile ajung la 263 de euro pe lună pentru o garsonieră, 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 550 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. Prețurile apartamentelor cu o cameră din Constanța au evoluat într-un mod semnificativ și anume, au înregistrat o evoluție anuală în cuantum de 20,3%.

În Iași, proprietarii solicită, în medie, 270 de euro pe lună pentru o garsonieră, 370 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 450 euro pe lună pentru unul cu trei camere. Și în acest centru regional prețurile apartamentelor bicamerale au înregistrat o evoluție anuală semnificativă (+10,4%).

În Timișoara, bugetul mediu necesar pentru închirierea unui apartament este de 220 de euro pe lună pentru o garsonieră, 350 de euro pe lună pentru două camere și 400 de euro pe lună pentru trei camere. Cea mai semnificativă evoluție anuală a prețului a fost consemnată la apartamentele cu trei camere, unde acestea au crescut cu 9,3%.

Cu o experiență de 3 ani ca digital marketing specialist, a dobândit competențe valoroase în comunicare și inovație. Colaborează cu Imobiliare.ro din 2021, ocupându-se de social media și brand. În trecut, a contribuit ca editor al rapoartelor și a comunicatelor de presă.

Părerile cititorilor
1 părere
  • liviuggg

    Buna ziua,
    Din cand in cand mai fac o evaluare, uneori si la apartamente/case.Imi sunteti de mare ajutor, faceti o treaba buna buna! Succes!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *