La nivel naţional, există oportunităţi atât pentru cei care vor doar să aibă un loc unde să îşi petreacă vacanţa, cât şi pentru cei care se gândesc să facă o afacere din asta.
Nu mulţi români se gândesc azi la cumpărarea unei case de vacanţă, fie pentru folosul propriu, fie în vederea închirierii. Asta pentru că, de cele mai multe ori, ei văd o astfel de achiziţie ca una ce necesită un buget generos. Cu toate acestea, în piaţă există oportunităţi şi pentru cei care dispun de resurse financiare limitate. Potrivit celei mai recente analize realizate de www.imobiliare.ro, cea mai ieftină proprietate scoasă la vânzare la nivel naţional în cadrul secţiunii de hoteluri şi pensiuni este o cabană din lemn din Luna Bradului, judeţul Mureş, ce poate fi achiziţionată atât pentru uzul propriu, cât şi în scopul închirierii. Unitatea locativă are un preţ cerut de 11.000 de euro, iar vânzarea ei este declarată de proprietar ca fiind „urgentă”. Casa cuprinde trei camere, dispune de un teren adiacent de 450 de metri pătraţi şi este situată la 20 de kilometri de pârtia de schi din Topliţa. (Aici poţi vedea mai multe detalii despre această ofertă.)
6,5 milioane de euro, cel mai scump hotel
La polul opus însă, pe segmentul hotelier există şi oferte cu preţuri sensibil mai ridicate. Astfel, cea mai scumpă unitate de cazare aflată la vânzare în acest moment este situată, potrivit datelor disponibile pe portal, în zona Clăbucet din Predeal. Preţul cerut de proprietar se ridică la 6,5 milioane de euro. Este vorba despre un complex hotelier cu acces direct la una din cele mai cunoscute pârtii din oraş. Acesta este format din trei unităţi de cazare, dispune de 50 de camere şi are o parcare de 40 de locuri. Complexul este complet echipat şi utilat pentru a fi dat în exploatare imediat.
Pe locul al doilea în topul celor mai scumpe hoteluri scoase la vânzare în acest moment se află o unitate de cazare de 4 stele situată în zona Bună Ziua din Cluj-Napoca (foto), ce are un preţ de 5,6 milioane de euro. Situat la 2 km de şoseaua ce leagă Turda de Cluj, într-o zonă verde, hotelul dispune de 45 de camere duble, patru apartamente de lux şi o cameră pentru persoane cu deficienţe motorii. Printre facilităţi se numără cele patru săli de conferinţe, cu o capacitate de 10 până la 220 de locuri. Restaurantul hotelului are o capacitate de până la 350 de locuri. De asemenea, există o cramă (60 locuri), un club (80 locuri), o terasă (150 de locuri) şi o suprafaţă exterioară ce poate asigura logistica necesară organizării unui eveniment de 180 de persoane.
Tot în Cluj, însă în centrul oraşului, lângă Parcul Central şi Piaţa Mihai Viteazul, este scoasă la vânzare o clădire istorică din secolul al XIX-lea, la un preţ de 4,8 milioane de euro. Unitatea funcţionează ca hotel de trei stele, are un regim de înălţime de S+P+2E+M, dispune de 30 de camere complet amenajate şi utilate, precum şi de un restaurant de lux şi un bar.
Potrivit datelor www.imobiliare.ro, numărul ofertelor de vânzare a hotelurilor şi pensiunilor este în creştere în acest început de an, atât pe litoral cât şi la munte. Dacă în lunile de toamnă în zonele turistice din România existau 70-80 de hoteluri şi pensiuni scoase la vânzare prin intermediul portalului, în prezent, numărul acestora este cu 30% mai mare. Astfel, în ianuarie, când numărul unităţilor turistice scoase la vânzare online a sărit de 100, pe acest segment a fost atins un nou record al ultimelor 12 luni.
Peste 80% din oferta totală de hoteluri şi pensiuni este concentrată în 5 judeţe. Braşovul conduce într-un clasament naţional după numărul de oferte, cumulând 22,7% din oferta totală. Constanţa se situează pe locul al doilea, cu 20,6% din oferta totală. Urmează judeţele Bihor (15,5%), Prahova (12,4%) şi Cluj (11,3%). Celelalte anunţuri de vânzare – 17,5% din ofertă – sunt distribuite în restul ţarii.