Cât cheltuieşte o companie pentru spaţiul alocat fiecărui angajat?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 24 Februarie 2012, Ultima actualizare: 24 Februarie 2012

Comparativ cu alte capitale central-est-europene, costurile de ocupare pentru birourile bucureştene sunt semnificativ mai scăzute.

Potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă DTZ Echinox, spaţiul mediu de birouri ocupat de un angajat în Bucureşti se ridică la 11 metri pătraţi. Ţinând cont de faptul că, pentru o clădire de clasa A, costurile totale de ocupare se ridică la 23 de euro pe metru pătrat pe lună (dintre care 19 euro reprezintă chiria, iar 4 euro alte cheltuieli), rezultă că, pentru suprafaţa ce revine fiecărui angajat, o companie plăteşte 253 de euro pe lună. Spre comparaţie, în Budapesta, acest cost se ridică la doar 226,8 euro pe lună, deşi suprafaţa la care se face raportarea este mai mare, respectiv 12,6 metri pătraţi per angajat. Costuri semnificativ mai mari decât în Bucureşti trebuie să plătească angajatorii din Praga – 395,16 euro pe lună – şi cei din Varşovia – 384 de euro pe lună. Aceste diferenţe se datorează atât spaţiului mai mare alocat fiecărui angajat în cele două capitale europene, cât şi chiriilor mai mari practicate pe pieţele office locale. Mădălina Cojocaru, directorul departamentului de birouri din cadrul DTZ Echinox, remarcă faptul că tendinţa de consolidare şi eficientizare a spaţiilor de birouri ocupate – ce poate fi observată pe pieţele internaţionale – începe să se facă simţită şi în România, mai ales în Bucureşti. „Vom vedea în anii ce urmează o rafinare a criteriilor de selecţie a sediilor de birouri. Valoarea chiriei pe metrul pătrat va deveni mai putin relevantă şi o atenţie sporită va cădea asupra detaliilor precum gradul de utilizare a spaţiului, cuantumul cheltuielilor de întreţinere etc.”, spune reprezentanta DTZ.

Citeşte şi Topul celor mai “scumpe” birouri din lume. Unde se situează România

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Colliers: 10 predicții pentru imobiliarele autohtone în 2022. „Ar putea fi un an record”

Potrivit consultanților companiei, 2022 are potențialul de a fi cel mai bun an de după 2008 din punctul de vedere al volumului de investiții imobiliare – ba chiar poate...

citește mai departe
Colliers: 2022, anul în care revenirea pieței închirierilor de birouri poate începe cu adevărat

Deși semnele de revenire sunt vizibile, reprezentanții companiei estimează că va mai dura până ca piața să ajungă la nivelul de dinainte de pandemie. Cererea totală pentru spații de...

citește mai departe
România, printre țările din ECE care au încheiat anul pe plus la capitolul investiții imobiliare

Deși în primul semestru volumul achizițiilor s-a situat sub nivelul din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului. România, Polonia și Slovacia sunt țările din...

citește mai departe
Cushman & Wakefield Echinox: Doar 10% dintre angajați sunt dispuși să lucreze exclusiv de acasă, restul vor și de la birou

În prima jumătate a anului, 43% dintre angajați au spus că au lucrat în special de la birou, comparativ cu 36% în intervalul mai-decembrie 2020, respectiv 29% în perioada...

citește mai departe
Cum au evoluat investițiile în activele imobiliare autohtone în S1 2021

Cea mai mare tranzacție înregistrată până acum în acest an a avut loc în trimestrul al treilea, pe piața de birouri din Capitală. Valoarea totală a investițiilor în activele...

citește mai departe