Casele din elemente prefabricate, pe structură din lemn sau metal, o alternativă viabilă pentru construcțiile tradiționale. Sunt gata mai repede și costă mai puțin!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 17 Februarie 2021, Ultima actualizare: 07 August 2024

Românii încep să fie mai deschiși la soluțiile moderne de construire, mai ales când acestea promit economii semnificative – în perioada de execuție, dar și ulterior.

Epidemia de Covid-19 a produs schimbări majore în viețile tuturor, printre acestea numărându-se și necesitatea de a petrece mult mai mult timp acasă. Caracteristicile spațiului în care locuim au devenit, astfel, mult mai importante, iar cererea pentru case și vile a avut de câștigat de pe urma acestei stări de lucruri. Cei care au (sau intenționează să achiziționeze) un teren pentru a-și ridica o locuință de la zero, adaptată la propriile gusturi și nevoi, au mai multe soluții la dispoziție. Dincolo de varianta unei construcții tradiționale, din zidărie, aceștia pot opta și pentru una de tip framing, din elemente prefabricate, pe structură din lemn sau metal.

Pe baza comenzilor primite de firma de construcții UBERHause, Vladimir Ștefan Ghiga, fondator și arhitect de profesie, estimează că cererea pentru cea din urmă categorie de proiecte a crescut cu 50-60% în ultimul an. „Noi avem mai multe puncte de lucru în țară, în București, Brașov, Cluj, Brăila, dar nu numai în aceste orașe avem lucrări, acoperim aproximativ toată țara”, spune reprezentantul companiei.

Citește și:
Cererea pentru proprietăți rezidențiale în T4 2020: interes sporit pentru case și terenuri, dar și pentru apartamente cu grădină

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători

Diferență de preț de 200-300 de euro/mp

Dincolo de situația din domeniul sanitar, interesul sporit pentru casele din elemente prefabricate a fost generat de majorarea prețurilor pentru construcțiile tradiționale – tendință alimentată de scumpirea materialelor de bază, precum fierul și betonul, dar și de dificultatea de a găsi (și reține) forța de muncă specializată. Astfel, dacă pentru o casă „la cheie” din zidărie sau cadre din beton costurile pornesc de la un minimum de 800-900 de euro pe metru pătrat construit desfășurat (cu TVA inclus), pentru una de tip framing, pe structură metalică sau din lemn, prețurile pornesc de la 500-700 de euro pe metru pătrat construit desfășurat. Asta ar însemna că, pentru o clădire de 100 de metri pătrați construiți, diferența de preț între cele două variante de construcție s-ar cifra, per ansamblu, la aproximativ 20.000-30.000 de euro. Desigur că bugetul total de investiție pentru un utilizator final diferă atât în funcție de costul terenului, cât și în funcție de calitatea (și, implicit, prețul) finisajelor alese. „Poate crește prețul, dar nu poate scădea. Nu se poate ieftin și bun”, punctează arhitectul.

Citește și:
Cum s-au schimbat preferințele cumpărătorilor din imobiliare pe fondul Covid-19

RE/MAX România: Interesul pentru achiziția de case a fost cu peste 50% mai mare în T3 2020 față de T3 2019. „Tendința se va menține”

Rezistență sporită la cutremure

Care ar fi, dincolo de costurile mai reduse, avantajele unei construcții din elemente prefabricate comparativ cu una din zidărie? Rapiditatea și ușurința sporită a execuției, elasticitatea structurii (care o face mai rezistentă la cutremure), dar și faptul că o asemenea locuință poate răspunde mult mai ușor standardelor nZEB (near Zero Energy Building sau case pasive, n.red.), explică reprezentantul UBERHause. Potrivit acestuia, dacă finalizarea unei case tradiționale durează minimum opt-nouă luni, una de tip framing e gata în minimum trei luni – ambele variante „la cheie”. Eficiența energetică a construcțiilor din prefabricate poate fi sporită prin izolația cu vată minerală bazaltică, dar și prin integrarea unor tehnologii moderne, precum o pompă geotermală, panouri fotovoltaice, sistem de recirculare a aerului sau de încălzire prin pardoseală.

Dacă ești interesat de ridicarea rapidă a unei case, în alegerea unei soluții de construcție din elemente prefabricate ar trebui să ții cont de zona unde se află terenul de care dispui. „Atâta timp cât casa cu structură din lemn tip framing este poziționată într-o zonă cu umiditate mai ridicată, de deal sau de munte, de exemplu, există o serie de avantaje”, subliniază Vladimir Ghiga. Acesta precizează că, în zonele de câmpie, cum este județul Ilfov, unde umiditatea este scăzută, recomandată este, mai degrabă, construcția pe structură din metal.

Sursă foto: www.uberhause.ro

Părerile cititorilor
1 părere
  • Octavian

    Desigur asa este. Trebuie tinut cont si de faptul ca pentru proiectarea lucrarii este necesara o tehnologie mult mai avansata decat cea suficienta pentru casele clasice. Atunci cand se doreste o arhitectura diferita de cea standard, oferita de catalog.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe