Casele de azi și de mâine: de la accentul pe preț, la accentul pe natură – și OM!

scris de Adriana Lefter in categoria Lifestyle, Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 22 Martie 2016, Ultima actualizare: 28 Martie 2016

Unii investitori implementează chiar soluții pentru producerea de energie proprie.

Pe măsură ce piața rezidențială își revine, tot mai mulți dezvoltatori ridică ștacheta calității. Aceștia caută să se alinieze standardelor internaționale în construcții, ce promovează o atitudine responsabilă față de mediu – și, implicit, față de oameni.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-green-house-concept-ecology-image59544026

Aceasta este una dintre principalele tendințe semnalate de organizatorii Târgului Imobiliar Național – tIMOn (24-27 martie, Piața Constituției, București). În condițiile în care cele mai multe clădiri de birouri din București sunt verzi (iar avantajele unor asemenea construcții sunt evidente, chiar și pentru angajați), și jucătorii de pe segmentul rezidențial au devenit mai atenți la nevoile pieței, spune Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn. Așa se face că, în ultima vreme, aceștia au început să construiască tot mai multe locuințe menite să îndeplinească noile standarde în materie de eficiență energetică și de protecție a mediului.

Citește și: România și locuințele verzi

„Constatăm cu plăcere că asistăm la schimbări majore în rândul ansamblurilor noi: peste 80% din clădirile expuse la târg au obținut certificat energetic clasa A – altele chiar A++, precum Northlane sau Decebal Tower – , dezvoltatorii precum Adama obțin certificări europene privind calitatea construcțiilor, din ce în ce mai multe clădiri noi sunt gândite pentru a fi prietenoase cu mediul, ba chiar încep să implementeze soluții pentru obținere a energiei proprii.”

Vlad Vlăsceanu, director tIMOn

Spații verzi generoase
Unul dintre ansamblurile prezentate în premieră la tIMOn este Cherry Ville Odăii. Acesta este compus din 304 apartamente (cu două, trei și patru camere) și are certificat energetic de clasa A. În plus, complexul este prevăzut cu sistem de colectare a apei de ploaie, ce poate genera economii de până la 20% cu întreținerea. Regimul de înălțime a blocurilor este de două etaje, plus unul retras, iar gradul de utilizare a terenului este de doar 25%. Astfel, complexul va cuprinde spații verzi cu o suprafață cumulată de 20.000 de metri pătrați, la capitolul facilități adăugându-se și câteva terenuri de sport (cu un total de 16.500 de metri pătrați) și o piscină exterioară. Un element inedit al acestui complex este livada de cireși, unde dezvoltatorul intenționează să planteze câte un pom pentru fiecare apartament.

Facturi reduse la întreținere
Fondul de investiții RPF Development începe a treia fază a complexului Vitan Residence, iar în toamnă va finaliza Tineretului Park Residence. Ambele proiecte sunt special concepute pentru a asigura un grad sporit de eficiență energetică, datorită materialelor folosite, dar și unor elemente precum plantarea de gazon pe acoperiș (cu rol termoizolant) sau montarea de panouri solare pentru încălzirea apei. Potrivit dezvoltatorului, întreținerea pe timp de iarnă este cu până la 40% mai redusă față de un bloc vechi. Astfel, în condițiile unor temperaturi de minus 20 de grade în exterior și 27 de grade de interior, factura la întreținere pentru un apartament de două camere s-ar situa, în medie, la 270 de lei pe lună – față de peste 400 de lei pe lună pentru blocurile vechi.

Stație de încărcare pentru mașini electrice
Dezvoltatorii Laguna Residence acordă de asemenea atenție impactului construcțiilor asupra mediului. Complexul are certificat energetic de clasa A, este prevăzut cu sistem de colectare a apei de ploaie și cuprinde spații verzi pe o suprafață de 15.000 de metri pătrați. În plus, ansamblul va fi dotat cu o stație de încărcare electrică pentru autovehicule – ETREL G5, de 22 KW.

Casele pasive și energia geotermică
EcoVillas este primul ansamblu rezidențial de case pasive (cu pierderi de căldură aproape de zero) ce folosește ca sursă de încălzire energia geotermică, cu ajutorul pompelor de căldură fabricate în Suedia. Față de o casă tradițională, costurile de întreținere sunt cu 90% mai mici, respectiv 13-15 euro într-o lună de iarnă. Complexul EcoVillas este alcătuit din 32 de unități locative (16 în prima fază), fiecare cu o suprafață construită de 128 metri pătrați, plus terasă și loc de parcare. Casele sunt dotate cu sistem de ventilare modern, cu recuperare de căldură și instalație de încălzire prin pardoseală. Totodată, acestea pot fi prevăzute cu sisteme de colectare a apei de ploaie și de refolosire a apei menajere.

Citește și: Ansamblul EcoVillas: facturi la întreținere reduse cu 90%, datorită energiei geotermale!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe