Aproximativ 60% dintre europeni au o locuință proprie, iar peste 16% dețin și a doua proprietate.
Marea Britanie este recunoscută drept una dintre piețele europene cu cele mai scumpe proprietăți rezidențiale. Acesta este motivul pentru care, în ciuda nivelului ridicat de trai, așteptările populației când vine vorba de achiziția unei locuințe nu sunt atât de ridicate ca în alte țări dezvoltate – cel puțin dintr-un anumit punct de vedere.
Potrivit unei analize realizate la nivel european de RE/MAX Europe, casa ideală pentru un britanic ar avea o suprafață de circa 80 de metri pătrați. Spre comparație, media la nivel european ajunge la circa 131 de metri pătraţi. Raportat la alte popoare, discrepanța este încă și mai semnificativă. Astfel, portughezii cred că ar avea nevoie de un spaţiu de 211 metri pătraţi, în timp ce turcii consideră că 164 de metri pătraţi le-ar fi suficienţi.
În mod interesant însă, se pare că proporțiile casei ideale în viziunea britanicilor sunt foarte apropiate de cele ale românilor. „Chiar dacă România nu a fost inclusă în analiza RE/MAX Europa, statisticile noastre interne arată că un român consideră suficientă o locuinţă cu trei camere, de circa 75 metri pătraţi”, spune Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România.
Citește și: Schimbare de tendințe! Ce fel de case vor românii, după ce au trecut printr-un boom și o criză
Ce mai contează la alegerea unei locuințe?
În afară de suprafaţa locuinţei, studiul RE/MAX face referire la alte cinci facilităţi pe care o locuinţă ar trebui să le ofere. Astfel, pentru 59% dintre europeni este foarte important să aibă o cameră de relaxare, unde nimeni să nu îi deranjeze, în vreme ce aproximativ 58% dintre respondenţi fac o prioritate din existenţa unui loc de parcare. Proximitatea unui parc sau a unei zone verzi este necesară pentru 52% dintre cei chestionați, iar 50% îşi doresc o locuinţă cu balcon. Nu în ultimul rând, 44% dintre europeni sunt atenţi, atunci când achiziționează o locuinţă, la distanţa faţă de staţiile mijloacelor de transport în comun.
Cu o singură excepție, se poate spune că standardele autohtone în materie de locuire sunt similare. „În România, analiza noastră a arătat că, de asemenea, românii îşi doresc toate aceste facilităţi şi ţin cont de ele atunci când aleg o locuinţă. Ceea ce face diferenţa este că românii nu pun aşa mare accent ca restul europenilor pe existenţa unui spaţiu de relaxare, unde să se poată retrage, în propria casă”, completează Răzvan Cuc.
O locuință individuală, visul europenilor
În ceea ce priveşte tipul de locuință considerat ca ideal, studiul companiei relevă că 75% dintre europeni ar prefera să locuiască în propria casă, 16% ar alege propriul apartament, în timp ce restul respondenților şi-ar dori să locuiască într-o locuinţă închiriată. „În România, cel mai probabil majoritatea persoanelor îşi doresc să deţină propria locuinţă, cu toate că numărul celor care aleg o chirie, în mediul urban, este foarte ridicat. Însă, ca urmare a crizei din anii trecuţi, românii au devenit mai cumpătaţi şi, în ultimii ani, au luat mai greu decizia unei achiziţii”, precizează reprezentantul RE/MAX România.
În momentul de față, relevă analiza citată, circa 61% dintre europeni deţin propria locuinţă (25% au un apartament, iar 36% o casă). 51% dintre proprietarii europeni sunt bărbați cu vârsta între 40 şi 49 de ani, ce activează în zona urbană (35%). La polul opus, 51% dintre cei care optează pentru închirierea unei locuinţe sunt femei. Chiriașii au vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani şi, de cele mai multe ori, locuiesc în oraşe (45%).
Interesant este că unul din şase europeni deţine şi o a doua locuinţă. În Grecia, aproape o treime din populaţie deţine o casă unde îşi petrece vacanţa. Polonia e pe locul al doilea în clasament, cu un procent de 25,1%, urmată de Turcia, cu 24,8%. La polul opus, doar 5,4% dintre germani au o a doua locuinţă.
Studiul RE/MAX Europe a fost realizat pe baza unui eşantion reprezentativ de 8.000 de respondenţi din 16 ţări europene, printre care Austria, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Elveţia, Turcia, Olanda.