Deși puțin familiar românilor, acest concept este des practicat în străinătate.
Pentru mulți dintre noi, a avea o casă de vacanță poate părea un vis imposibil. Nu e însă neapărat așa! Printre ofertele tradiționale prezentate în cadrul primului târg imobiliar de anul acesta (Project Expo, desfășurat în Piața Victoriei, între 11 și 13 martie 2016) poți regăsi și o oportunitate mai puțin obișnuită de achiziție a unei proprietăți secundare.
Complexul Select Holiday Villas (promovat sub numele Time Sharing Bran – foto) este situat la câteva sute de metri de castelul Bran, pe drumul european E574. Ansamblul a fost dezvoltat anul trecut, în urma unei investiții de 10 milioane de euro. Amplasat pe un teren de aproximativ 7.000 de metri pătrați, acesta cuprinde 11 vile, cu un total de 21 de unităţi de cazare (de la studiouri la vilă întreagă), fiecare dotată cu bucătărie şi balcon. Printre facilitățile aferente se numără un restaurant, bar, piscină în aer liber, saună, sală de conferinţe, spa, loc de joacă pentru copii şi sală de sport.
Proprietate periodică, pe viață
Noutatea adusă de acest proiect constă în faptul că cei interesați pot achiziționa proprietățile în sistem time-sharing, adică doar pentru o anumită perioadă din an. „Proprietatea periodică garantează cazare pe viaţă într-o săptămână aleasă din an (sau mai multe), în propria casă de vacanţă, pentru totdeauna. Proprietatea este împărţită, pe parcursul unui an, de către mai mulţi proprietari şi beneficiază de facilităţi şi servicii caracteristice unui resort turistic. Proprietarul în sistem time-sharing este înscris la Cartea Funciară, iar proprietatea respectivă poate fi vândută, ipotecată, donată sau lăsată moştenire”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare, RHI Time Sharing. Potrivit acestora, sistemul este des întâlnit în alte părţi ale lumii, existând peste 1,5 milioane de proprietari în Europa şi peste 9 milioane de proprietari la nivel mondial.
Destinații din întreaga lume, la schimb
Un beneficiu adiacent constă în deschiderea către destinații de vacanță din întreaga lume, precizează Florina Necula, consultant comunicare pentru Time Sharing Bran. Asta pentru că proiectul este afiliat unei reţele internaţionale de schimb de vacanţe, oferind astfel posibilitatea de a alege, la schimb, una dintre cele 3.000 de destinații din 80 de ţări, disponibile prin Interval International. Tot prin această rețea, proprietarii pot merge în vacanță și fără a oferi la schimb perioada cuvenită de cazare în cadrul complexului de la Bran, beneficiind însă de costuri mai avantajoase decât în sistem clasic.
„Time Sharing Bran este un concept pornit din pasiunea pentru turism, şi nu doar pentru cel local, ci şi pentru cel internaţional. Ne dorim să oferim clienţilor noştri mai mult decât o vacanţă în minunatul Bran, şi anume o deschidere către lumea întreagă. De aceea, din primul moment în care am aflat despre conceptul time-sharing, am dorit să devenim membri ai unui astfel de sistem internaţional de schimb.”
Florin Voloc, General Manager Time Sharing Bran
Citește și: Visezi la o casă de vacanță? Poți deveni proprietar cu 4.000 de euro!
Poți cumpăra și o vilă în sistem clasic
Valorile de achiziție în sistem time-sharing variază în funcție de tipul locuinței alese, dar și de perioada anului – valoarea maximă fiind atinsă în săptămâna dintre Crăciun și Revelion, iar cea mai mică în luna noiembrie. Practic, prețurile pornesc de la 2.000 de euro pentru un studio (cu o capacitate de cazare de două persoane), de la 3.000 de euro pentru un studio plus (dormitor și living, cu o capacitate de patru persoane), de la 4.000 de euro pentru un etaj de vilă (două dormitoare și living, cu o capacitate de șase persoane) și de la 6.000 de euro pentru o vilă cu două etaje (cu patru dormitoare și living, în care se pot caza 10 persoane). Costului inițial de achiziție i se va adăuga o taxă de administrare anuală, explică Necula, o sumă ce variază între 65 de euro pe an (pentru un studio) și 120 de euro pe an (pentru o vilă). Aceasta va acoperi impozitul, asigurarea locuinței, utilităţile consumate în săptămâna de cazare, serviciile de mentenanţă, de pază, curăţenie și renovare.
Pe lângă sistemul time-sharing, cei interesați pot achiziționa și o casă de vacanță în sistem clasic în cadrul complexului. Prețul unei vile poate fi 120.000 de euro, 140.000 euro sau 160.000 de euro, în funcție de tipul imobilului. Fiecare unitate locativă dispune de un teren de 200 de metri pătrați și se predă mobilată și complet utilată, precum și racordată la utilități.
Sursă foto: Timesharingbran.ro
Elena
Mi se pare o idee super…foarte practica.Totusi, daca vrei sa explorezi zone noi e mai dificil.Cred ca cei de la acest complex turistic ar trebui sa aduca ceva nou in permanenta pentru a evita monotonia.
S-a angajat personal pentru administrare?
Elena
Time Sharing Bran
Buna ziua,
Va multumim tuturor pentru interesul acordat proiectului nostru de time sharing la Bran.
Pentru ca nu va putem contacta noi pentru a va oferi toate detaliile de care aveti nevoie, va rugam sa ne apelati la 0721.077.035, 0730.979.669 sau email [email protected], ori pe pagina de contact a website-ului http://www.timesharingbran.ro.
Iata si raspunsurile pentru intrebarile punctuale:
Pentru Spanu Elena: achizitia mobilierului cade in sarcina administratorului complexului. Mentionam ca bucatariile sunt complet utilate.
Complexul este inchis 2 saptamani/an (in octombrie) pentru renovare, reutilare etc. Proprietarii nu trebuie sa se ocupe de astfel de activitati, ci doar sa achite taxa anuala de administrare (intre 65 si 120 euro/an, functie de marimea proprietatii), taxa ce include impozitul, asigurarea, paza, curatenia, serviciile de intretinere a camerei, utilitatile consumate, mentenanta, etc. Pe langa actul de vanzare-cumparare de proprietate periodica, se incheie si un contract de administrare, in care sunt prevazute toate detaliile administrative, precum si contractul de apartenenta la reteaua de schimb international de vacante.
Pentru Silviu Dinescu: Pretul pentru un etaj de vila variaza in functie de saptamana din an, de la 4000 euro in octombrie-noiembrie, la 17,000 euro pentru saptamana care include noaptea de Revelion. Puteti gasi lista completa de preturi aici: http://www.timesharingbran.ro/ro/vila-1etaj.
Acest cost se achita o singura data, la semnarea contractului de vanzare-cumparare la notar, dupa care proprietatea este a dvs pe viata, pentru saptamana aleasa din an.
Toate serviciile mentionate de dvs sunt incluse in taxa anuala de administrare (vedeti mai sus) si cad in sarcina administratorului complexului. Dumneavoastra nu trebuie decat sa va prezentati ca la hotel, dar fara a achita costuri de cazare, ci doar taxa anuala de administrare (100 euro/an pentru un etaj de vila).
Va asteptam cu raspunsuri la toate intrebarile dvs si nu ezitati sa ne contactati.
Toate cele bune,
Echipa Time Sharing Bran
Spanu Elena
Ce puteti spune despre mobilier si dotari in aceste apartamente? Cine plateste pentru achizitionarea acestora?
Bran
Periodica
Nicoleta
Buna ziua, as dori mai multe informatii, va multumesc
V Micu
Cum se poate achizitiona asa ceva?
V Micu
v. micu
O idee foarte buna. Parca a mai fost “vehiculata” pentru Predeal, nu?
V Micu
Silviu Dinescu
Buna ziua,
Pretul pt. un etaj de vila (4000 euro) este acelasi pentru orice perioada din an ? Cine plateste gazul, electricitatea,apa, salubritatea si vidanjarea ? Curatenia zilnica, schimbarea asternuturilor si a prosoapelor, indepartarea zapezii iarna si a frunzelor toamna, in sarcina cui sunt toate acestea ?
Va multumesc anticipat.