Când spațiul nu e o problemă: vilă cu grădină, piscină și „penthouse” cu terasă pe acoperiș

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Lifestyle
Publicat pe: 31 Ianuarie 2014, Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2014

O zonă verde perfect întreținută reprezintă un atu incontestabil al unei locuințe la curte.

În procesul de proiectare – ca și în cel de amenajare – a unei case, suprafața locuibilă limitată reprezintă o piedică serioasă în calea imaginației. Pe Imobiliare.ro este listată însă o proprietate ce oferă un bun exemplu de punere în valoare a spațiului amplu avut la dispoziție (aici poți găsi mai multe detalii despre ofertă):

Braytim vila 1

Situată în Timișoara, zona Braytim, vila din imagini a fost construită în anul 2008, pe un teren de 2.500 de metri pătrați. Locuința dispune de o suprafață utilă de 505 metri pătrați și este formată din opt camere, cinci băi și două bucătării. Structurată pe demisol, parter și două etaje, clădirea dispune de trei terase (plus cinci balcoane), cu o suprafață cumulată de 130 de metri pătrați. Prețul cerut de proprietar este de 850.000 de euro, iar proprietatea se vinde nemobilată (cu excepția bucătăriei principale, care va rămâne complet utilată).

Braytim vila 2

Demisolul clădirii îndeplinește funcția de spațiu tehnic: aici se regăsesc garajul, o cameră tehnică, o spălătorie, o baie de serviciu, precum și o încăpere folosită momentan pe post de birou. Parterul adăpostește partea de zi a casei. Livingul, dotat cu șemineu și fântână arteziană (în peretele lateral), este structurat pe două zone: una mai intimă, perfectă pentru discuții cu familia sau prietenii, și una destinată relaxării, ce oferă acces către terasa cu piscină. Tot la parter se regăsește și bucătăria complet mobilată și utilată, precum și un dining amplu, separat de aceasta. La primul nivel, conceput ca zonă privată a locuinței, sunt amenajate patru dormitoare, fiecare cu dressing și baie proprii. La ultimul etaj se află un apartament ce poate funcționa independent de restul casei, compus dintr-un living cu bucătărie deschisă, un dormitor și o baie. Acesta dispune de acces pe acoperiș, unde poate fi amenajată o terasă.

Braytim vila 3
Braytim vila 4
Braytim vila 5
Braytim vila 6
Braytim vila 7
Braytim vila 8

Și la exterior, avantajul spațiului generos este valorificat la maximum. Astfel, curtea locuinței, cu o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați, este cultivată cu gazon și arbori decorativi și dispune de sistem automatizat de irigare. În partea din față a casei este amenajat un iaz artificial, populat cu pești, în timp ce în spate se regăsește terasa de la parter, ce include o piscină descoperită. Vila dispune de două garaje cu acces prin telecomandă, iar în curtea interioară se mai pot parca alte până la cinci mașini.

Braytim vila 9
Braytim vila 10
Braytim vila 11

Citește și: Lux în stil baroc în inima Bucureștiului: oportunitate de investiție, la preț redus

Părerile cititorilor
1 părere
  • Radu

    Nu merita! Obiectele sanitare ieftine,gresie in toata cladirea,bucataria este mica si nu are nimic modern in ea,la una din bai geamul,cam mare si prost dispus este chiar in dreptul veceului, piscina este una ieftina,nu are nimic modern in jurul ei, gardul din fata este fff ieftin, etc. NU face 850.000 de euro in nici un caz!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe