Desi piata imobiliara se afla pe un trend descendent de mai bine de un an si jumatate, interval in care preturile terenurilor au scazut cu 90%, iar cel al locuintelor s-a redus chiar si la jumatate in unele cazuri, in Bucuresti continua sa existe case de vanzare la preturi care se apropie sau chiar depasesc un milion de euro.
Majoritatea locuintelor care se invart in jurul acestor preturi nu au o suprafata utila care sa depaseasca 150 metri patrati, iar curtea este mai mica de 200 metri patrati.
Una dintre cele mai scumpe case de vanzare din Bucuresti este situata pe un teren de 360 mp din zona Magheru, a fost construita in 1910, are 5 camere, 140 de metri utili si a fost afectata de un incendiu, iar pretul solicitat este de 1,5 milioane de euro.
O casa cu o suprafata locuibila similara impartita in zece camere, dar cu o curte de trei ori mai mica, situata in zona Parcului Kiseleff, poate fi cumparata cu un milion de euro. Vila nu are imbunatatiri si necesita renovari, putand fi inchiriata si cu 2.000 de euro pe luna.
In zona Floreasca, o casa pe trei nivele, cu o suprafata totala utila de 130 mp, din care sunt scoase la vanzare doar parterul si mansarda, se vinde cu 1,1 milioane de euro. Cele doua nivele totalizeaza o suprafata locuibila sub 100 de metri patrati si cuprind trei dormitoare si un living.
Tot doua nivele din trei ale unui imobil din 1920 se vand cu 900.000 de euro in zona Domenii-Casin. Pe cele doua nivele se afla doua apartamente, unul la demisol cu 3 camere, si unul la parter cu 4 camere. In pretul solicitat este inclus si terenul de 150 mp pe care se afla construit un restaurant.
Langa Primaria Sectorului 1 se vinde o casa cu 800.000 de euro. Imobilul a fost construit in doua etape, prima in 1950 – parte consolidata inainte de 2000, iar a doua in 2007. Casa are 7 camere, cu o suprafata totala de 140 mp utili, la care se adauga un teren de 170 mp.
Case cu o suprafata locuibila de 150 mp se gasesc de cumparat in zonele Domenii si Dacia, la preturi putin peste 600.000 de euro. Prima are 6 acmere si o curte de 400 mp, iar cea de a doua doar 4 camere.
In zona Dorobanti, o casa de 114 mp (5 camere) si teren de 280 mp este scoasa la vanzare cu 580.000 euro. Daca doriti o casa mai spatioasa, 198 mp utili, dar cu un teren mai mic (230 mp), puteti gasi una in Cotroceni, la 730.000 euro.
In total, in momentul de fata, in ofertele de vanzari de pe cele mai mari doua site-uri de profil exista nu mai putin de 35 de case pentru care se solicita un pret de cel putin jumatate de milion de euro.
Articol preluat de pe bloombiz.ro