Investiţia necesară pentru remodelarea unităţii comerciale s-a ridicat la 500.000 de euro.
Billa România, parte a grupului austriac de retail Rewe International, a finalizat procesul de modernizare a magazinului din cartierul bucureştean Titan. Unitatea comercială urmează a fi redeschisă pe data de 8 martie. Procesul de renovare şi remodelare a fost demarat la finele anului trecut, investiţia necesară în acest sens ridicându-se la peste 500.000 de euro. Printre schimbările operate de conducerea companiei se numără lărgirea spaţiului comercial alocat produselor proaspete, în concordanţă cu strategia companiei de a promova un stil de viaţă sănătos. „Magazinul din Titan este cel de-al treilea care trece prin procesul de remodelare. Clienţii noştri din Titan vor avea la dispoziţie un spaţiu redecorat, o zonă de produse fresh mai mare cu peste 70%, precum şi peste 1.000 de produse noi”, subliniază Sorana Georgia, CEO Billa România.
Pe piaţa românească, grupul austriac Rewe este prezent atât prin brandul Billa, cât şi prin reţeaua de magazine de tip discount Penny. În prezent, Billa operează 61 de unităţi comerciale în toată ţara.